„Ministrul Educației este de negăsit. De la încheierea campaniei electorale, Anisie și-a desfășurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârșire partenerii de dialog social” – Consiliul Național al Elevilor

3.316 vizualizări
Sursă foto: Facebook.com / Rareș Voicu, președintele CNE
„În ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educația din România, o perioadă în care se conturează bugete și se pun bazele semestrului al doilea, ministrul educației este de negăsit”, atrage atenția Consiliul Național al elevilor într-un comunicat de presă. Ei solicită viitorilor guvernanți să consulte elevii și partenerii sociali atunci când iau decizii majore pentru sistemul de învățământ.

„De la încheierea campaniei electorale și a alegerilor parlamentare, Ministerul Educației și Cercetării și-a desfășurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârșire partenerii de dialog social. Consiliul Național al Elevilor condamnă ferm atitudinea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, care se eschivează de la un dialog cu reprezentanții elevilor, deși, în luna noiembrie a anului trecut aceasta declara că își dedică întregul mandat tinerilor”, critică reprezentanții elevilor

Consiliul Național al Elevilor a publicat și un set de propuneri pentru guvernarea educației.

„Solicităm viitorilor guvernanți să consulte elevii din România atunci când se iau
decizii majore pentru sistemul de învățământ, asigurându-se, în același timp, de faptul că
următorul ministru al educației va fi capabil de un dialog transparent și productiv cu
reprezentanții societății civile”, se mai arată în mesajul elevilor.

„E regretabil faptul că ministrul educației și cercetării refuză cu desăvârșire să ia
legătura cu reprezentanții elevilor, ținând cont de faptul că ne aflăm la final de an
calendaristic, când se iau cele mai importante decizii privind bugetul educației și modul
de desfășurare al semestrului al doilea. Facem apel la ministrul educației și cercetării să
nu mai ignore elevii din România!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului
Național al Elevilor.

Sursă foto: Facebook/Rareș Voicu


6 comments
  1. Ce a facut Consiliul Elevilor cand madam Andronescu a desfiintat scolile profesionale?

  2. Pesedizat sau nu, Consiliul Elevilor spune un lucru cert: ministrul educatiei a disparut din spatiul public dupa alegeri. Daca revine Orban o s-o vedeti iar, dragi elevi carora va e asa dor de asa un ministru, cu toata stupiditatea si cu toata indolenta de care a dat dovada mereu. Doar nu va imaginati ca s-a petrecut vreun miracol! Poate doar – alte proprietati achizitionate de d-na Anisie in mod miraculos…din salariul de ministru si de driginte, desigur…

  3. Dragi,elevi si tineri va doresc sa aveti putere si determinare pentru a reusi sa schimbati sistemul de invatamant din Romania si sa fie centrat pe elevi ,nu pe profesori.

  4. Ministerul este în schimb PNL-izat. Cu ce drept mai ia decizii în învățământ un partid care a obținut la alegeri 25% din 30%?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2024. Completarea opțiunilor continuă până luni, 22 iulie, pentru elevii romi și cei cu CES care renunță la locurile speciale sau nu au fost repartizați / Și elevii neadmiși în învățământul dual completează opțiunile

Fișele cu opțiunile pentru admiterea la liceu 2024 mai pot fi completate până luni, 22 iulie, prevede calendarul dedicat. Completarea acestora se face la școlile de proveniență împreună cu profesorii…
Vezi articolul

Puiu Lucian Georgescu obține al doilea mandat de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Scor foarte strâns în fața președintelui senatului universitar: Georgescu a avut mai puține voturi la Galați, dar mai multe la secțiile din Brăila și Chișinău

Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, și-a anunțat victoria, iar contracandidatul său, Cătălin Fetecău, a prezentat rezultatele ce arată că a fost înfrânt în alegerile pentru…
Vezi articolul

DOCUMENT Rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli a fost impusă drept criteriu de prezență fizică de către Ministerul Educației, nu de Ministerul Sănătății, susține acesta din urmă într-un răspuns la solicitarea Federației Părinților și Aparținătorilor Legali

Criteriul pe baza căruia școlile au fost deschise cu prezență fizică în perioada 5 noiembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, adică rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli,…
Vezi articolul
Bursele de excelență

O casieră de la Universitatea de Arte din Iași a sustras, timp de 7 ani, aproape jumătate de milion de lei din încasările de taxe și burse neridicate de studenți / A primit pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare – decizia nu e definitivă

Timp de 7 ani, o casieră a Universității de Arte a sustras bani din încasările de la studenți, masteranzi și doctoranzi, scrie Ziarul de Iași. Femeia a fost condamnată la o…
Vezi articolul