„Ministrul Educației este de negăsit. De la încheierea campaniei electorale, Anisie și-a desfășurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârșire partenerii de dialog social” – Consiliul Național al Elevilor

3.313 vizualizări
Sursă foto: Facebook.com / Rareș Voicu, președintele CNE
„În ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educația din România, o perioadă în care se conturează bugete și se pun bazele semestrului al doilea, ministrul educației este de negăsit”, atrage atenția Consiliul Național al elevilor într-un comunicat de presă. Ei solicită viitorilor guvernanți să consulte elevii și partenerii sociali atunci când iau decizii majore pentru sistemul de învățământ.

„De la încheierea campaniei electorale și a alegerilor parlamentare, Ministerul Educației și Cercetării și-a desfășurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârșire partenerii de dialog social. Consiliul Național al Elevilor condamnă ferm atitudinea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, care se eschivează de la un dialog cu reprezentanții elevilor, deși, în luna noiembrie a anului trecut aceasta declara că își dedică întregul mandat tinerilor”, critică reprezentanții elevilor

Consiliul Național al Elevilor a publicat și un set de propuneri pentru guvernarea educației.

„Solicităm viitorilor guvernanți să consulte elevii din România atunci când se iau
decizii majore pentru sistemul de învățământ, asigurându-se, în același timp, de faptul că
următorul ministru al educației va fi capabil de un dialog transparent și productiv cu
reprezentanții societății civile”, se mai arată în mesajul elevilor.

„E regretabil faptul că ministrul educației și cercetării refuză cu desăvârșire să ia
legătura cu reprezentanții elevilor, ținând cont de faptul că ne aflăm la final de an
calendaristic, când se iau cele mai importante decizii privind bugetul educației și modul
de desfășurare al semestrului al doilea. Facem apel la ministrul educației și cercetării să
nu mai ignore elevii din România!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului
Național al Elevilor.

Sursă foto: Facebook/Rareș Voicu


6 comments
  1. Pesedizat sau nu, Consiliul Elevilor spune un lucru cert: ministrul educatiei a disparut din spatiul public dupa alegeri. Daca revine Orban o s-o vedeti iar, dragi elevi carora va e asa dor de asa un ministru, cu toata stupiditatea si cu toata indolenta de care a dat dovada mereu. Doar nu va imaginati ca s-a petrecut vreun miracol! Poate doar – alte proprietati achizitionate de d-na Anisie in mod miraculos…din salariul de ministru si de driginte, desigur…

  2. Dragi,elevi si tineri va doresc sa aveti putere si determinare pentru a reusi sa schimbati sistemul de invatamant din Romania si sa fie centrat pe elevi ,nu pe profesori.

  3. Ministerul este în schimb PNL-izat. Cu ce drept mai ia decizii în învățământ un partid care a obținut la alegeri 25% din 30%?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine sunt miniștrii propuși de Ludovic Orban în guvernul PNL: Anisie – Educație și Cercetare, Turcan – vicepremier, Cîțu, Violeta Alexandru, Costel Alexe, Virgil Popescu, Cătălin Predoiu, Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a definitivat lista miniștrilor pe care îi va propune în Guvernul monocolor PNL pe care intenționează să îl conducă dacă va obține votul de învestitură al…
Vezi articolul

Jocuri, atelier de teatru, de lectură, curs de limba germană și tur ghidat în centrul Bucureștiului – programul activităților de la Biblioteca Metropolitană, în săptămâna 15-19 iulie

Copiii și părinții pot opta pentru mai multe activități desfășurate de filialele Bibliotecii Metropolitane București, după cum arată instituția într-o postare pe Facebook. Activitățile, de luni, 15 iulie, până vineri,…
Vezi articolul

Doi foști președinți ai Consiliului Elevilor critică atitudinea și implicarea de partea Guvernului, în plină grevă generală a profesorilor, a actualei președinte CNE, care a declarat marți, de la pupitrul Guvernului că „Ne bucurăm că suntem astăzi aici”, „această situație nu este benefică pentru nimeni”

Rareș Antal și Antonia Pup au protestat public, pe conturile lor de socializare, față de atitudinea afișată de actuala președintă a Consiliului Național al Elevilor. Cei doi foști președinți ai…
Vezi articolul

Au fost aprobate 2.200 de angajări în învățământ, deși inițial Ministerul anunțase 3.500 posturi / Locurile de muncă noi sunt în creșe, grădinițe și școli speciale, dar și pentru personal în școlile incluse în programul Masă caldă

Vineri, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se suplimentează cu doar 2.200 numărul de locuri în învățământul preuniversitar: creșe, grădinițe, școli. Numărul este mai mic decât cel anunțat inițial…
Vezi articolul