Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, întrebată ce a învăţat la Academia SRI: „Rigoare şi disciplină” / „Soţul meu are două arme care sunt peste 5.000 euro. E vânător la a patra generaţie”

2.119 vizualizări
Simona Bucura-Oprescu / Foto: Ilona Andrei – G4Media
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că este naşa de cununie a lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (academia SRI), generalul Gheorghe-Teodoru Ştefan. Referitor la faptul că a făcut studiile acolo, Bucura-Oprescu a explicat că a învăţat de acolo rigoarea şi discplina, potrivit News.ro.

„M-am înscris la doctorat, dar nu am finalizat elaborarea tezei de doctorat. Prin urmare, în perioada în care eram înscrisă la doctorat, am trecut acest lucru în CV. În momentul în care nu mi-am finalizat, am scos din CV”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, întrebată miercuri la Antena 3 CNN, de ce nu are trecută lucrarea de doctorat în CV.

Întrebată dacă va termina doctoratul, ea a răspuns: „Nu, fiindcă nu mai sunt la doctorat. Am fost doctorand începând cu anul 2013. Din 2019 nu mai sunt”.

Chestionată de ce a ales să studieze la academia SRI, ministrul Muncii a replicat: „Dintr-un motiv simplu. Este o instituţie de învăţământ ca şi alte instituţii de învăţământ din România la care fiecare dintre noi doreşte să aibă parte de un tip de cunoaştere pe care nu l-ar putea găsi la o altă instituţie”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


3 comments
  1. Mama mea are 86 ani, si pt. a avea cupoanele de pensie online trebuie sa vina in Romania sa aplice pt ele. Credeti ca e normal sa plimbi un pensionar pe drumuri chiar daca e la capatul lumii si in plus e greu de deplasat???Poate aveti frica lui d-zeu si faceti legile in asa fel incat sa ajutati si astfel de categorii de pensionari care locuiesc in strainatate si nu sunt capabili sa se deplasaze.

  2. La noi nu prea au avut continuitate generațiile de …orice pentru ca au tot venit valuri de schimbări sociale.Daca e a patra generație e de la comuniști generația asta de vânători,nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională, la alegerea lor, se pot înscrie la liceu până la data de 1 septembrie, anunță Sorin Cîmpeanu / Avantajul este că ei sunt înmatriculați peste numărul maxim de elevi în clasă, deci nu iau locul nimănui, spune ministrul

Elevii olimpici care dau sau nu Evaluarea Națională 2022 se pot înscrie la liceu prin depunerea unui dosar la inspectoratul școlar până la data de 1 septembrie, anunță ministrul Educației,…
Vezi articolul

Ploaie de promisiuni pentru profesori. Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater”, despre salariile de la 1 ianuarie 2024: Promisiunile prim-ministrului au fost că vom fi foarte aproape de ceea ce ar trebui să fie, pentru că ceea ce ar trebui să fie nu știm. Aici e problema

Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater”, a declarat, într-o intervenție la Euronews România, despre salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2024, că „promisiunile prim-ministrului au fost că…
Vezi articolul

Club de limbajul semnelor la Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță din București, inițiat de o elevă în clasa a XII-a, Armita Modares: Pe lângă elevi participă și profesori și bibliotecara școlii. Am făcut singură afișe, pagină de Instagram pentru club, am contactat o profesoară care să ne predea

O elevă în clasa a XII-a la Liceul Alexandru Vlahuță din București, Armita Modares, a avut ideea de a porni un club în care elevii care doresc pot învăța limbajul…
Vezi articolul