Ministrul Rafila spune că a discutat cu Ligia Deca despre introducerea în școli a materiei „Educație pentru sănătate” / „Am semnat un protocol în acest sens şi cu Biserica Ortodoxă” / „Un termen rezonabil este anul 2024”

950 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat marţi importanţa introducerii în programa şcolară a disciplinei „Educaţiei pentru sănătate” și a precizat că a avut o discuție în acest sens cu ministrul Educației, Ligia Deca, iar termenul rezonabil pentru introducerii acestei materii este anul 2024, potrivit Agerpres, citat de G4Media.ro.

„Educaţia pentru sănătate trebuie să fie cea de la care plecăm şi care trebuie să fie distinctă, nu să fie la grămadă cu tot felul de alte materii care sunt sigur la rândul lor importante, dar fără sănătate, fără dezvoltarea comportamentelor preventive şi a unui stil de viaţă sănătos societatea noastră nu va avansa şi toate celelalte elemente educaţionale nu cred că vor avea impactul preconizat. Am semnat un protocol în acest sens şi cu Biserica Ortodoxă care vrea să ajute la acest demers şi sunt deschis pentru toate cultele din România”, a spus Rafila, citat de Agerpres.

El a afirmat că a avut în acest sens o discuţie informală cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi că un termen rezonabil în care va exista ca disciplină este anul 2024.

Citește mai mult pe G4Media.ro


7 comments
  1. De ce trebuie sa semnezi protocol cu BOR? Ce legatura exista intre BOR si Ministerul invatamantului Ce-ar fi sa tii cont exclusiv de parerea noastra, a parintilor?

  2. Ce treaba are Biserica Ortodoxa cu educația pentru sănătate? Sau vreți sa înlocuiți materia religie, care se face cam mulți ani, cu materia educație pentru sănătate? Dacă asta a fost ideea, jos pălăria, ma bucur ca v-ați dat seama ca se face prea multa religie la școala.

  3. de ce or fi semnat protocol cu Bor? de ce nu cu toate cultele?!
    educație pentru sănătate se face și în prezent ca opțional in destul scoli …
    e clar,nu ne facem bine…

  4. Pentru cine oare se creeaza aceste ore noi in programul elevilor?

    „Educatie pt sanatate” se face in scoli prin orele de dirigentie, biologie/anatomie, tehnologie, geografie, sport etc (chiar si in programele/manualele de limbi straine sunt prevazute lectii cu tematici din acest domeniu), ca si prin programele din Saptamana Altfel/Verde.

    Iar Istoria Holocaustului trebuie studiata temeinic, insa este cuprinsa in disciplina Istorie.

    NU ESTE NEVOIE DE MATERII/ORE IN PLUS!!

    Este, insa, nevoie de profesori cam la toate materiile clasice, de cultura generala, mai ales la stiinte, unde sunt cele mai multe ore/catedre neacoperite sau pt care se aduc profesori pensionari, foarte bine pregatiti, dealtfel.

    Daca, asa cum pare sa fie situatia, se inlocuiesc, de fapt, materiile clasice ramase fara profesori (pt ca nu-i mai atrage nimic in invatamant pe tinerii fizicieni, matematicieni etc), atunci, peste cateva generatii, invatamantul nu va mai produce oameni pregatiti nici macar ca acum, ci doar habarnisti, gata pt bla-bla, emisiuni culinare si chiar si mai jos (se vede pe tv si prin festivaluri!).

    Invatamantul romanesc, dupa greva suspendata de liderii sindicali, dupa ani de promisiuni desarte si subfinantare cu efecte distrugatoare, merge tot in jos, la vale, in prapastie.
    Si, odata cu invatamantul, se duce tot mai jos societatea intreaga.

  5. Educație pentru sănătate…. după ce aprobă BOR?!!!!!!!!!

    Și bineînțeles, oră separată. Că de ce nu. Pentru asta nu sar asociațiile de părinți să se opună, cum nu s-au opus nici la ora în plus de Istoria Evreilor și Holocaustul, dar se opun la ”prea multe” ore de matematică și română!

    Dar revenind la educație pentru sănătate – cum să te închini după ce te speli pe față?! Cum să bați o cruce sau o mătanie când te trezești, cum să te rogi la sfântul din calendar să te țină sănătos? Cum să NU te vaccinezi, pe tine și pe ai tăi, că dă necuratul în tine?

    Au, au, au, rău am ajuns.

      1. Orice om care raționează își poate da seama că n-ai cum avea ”educație pentru sănătate” girată de un cult religios!! Sănătatea și prevenția bolilor au treabă cu biologia în particular și cunoașterea în general, nu cu credințele nejustificate, oricât de ”tradiționale” ar fi ele. Dac-ar fi după cei ca tine, nu am avea nevoie de medicamente și spitale sau doctori, ar fi destul să ne rugăm de dimineața până seara, eventual, sau să ne lăsăm la mâna norocului, ce-o fi, o fi.

        Dar cu cine vorbesc eu, la comentariul pe care l-ai scris e clar cu ce fel de personaj am de-a face.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Elevii de la clasele de bilingv/intensiv, care au nevoie de atestat la finalul clasei a XII-a, lăsați fără calendar de înscrieri pentru ultimii doi ani școlari, de Ministerul Educației / Legislația actuală permite înscrierea doar pentru anul 2021

Metodologia ce vizează organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea atestatului de competență lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv și bilingv al unei limbi moderne și pentru liceenii claselor cu…
Vezi articolul

INTERVIU Daria Turculeț, doctorand la Oxford în chimie fizică, mesaj către decidenți: Investiți cu încredere în cercetare, tinerii trebuie să simtă că pot face știință de calitate acasă, fără să fie nevoiți să plece pentru a-și atinge potențialul

Daria Turculeț, doctorand în chimie fizică și teoretică la Universitatea Oxford, i-a îndemnat pe decidenții politici să asigure condițiile necesare cercetătorilor români prin investiții în acest domeniu, astfel încât să…
Vezi articolul
Premiul Nobel pentru Medicină

Premiul Nobel pentru Medicină 2022: Cercetătorul suedez Svante Pääbo a primit distincția pentru „descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”, notează G4Media.ro. „Prin cercetările sale de pionierat, Svante Pääbo a…
Vezi articolul

PROIECT În primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii, învățătorii și diriginții solicită conducerii grădiniței sau școlii materialele pentru portofoliul educațional în format fizic și îl personalizează împreună cu fiecare copil / Care este obligația profesorilor în cazul portofoliului digital

Pentru portofoliul educațional în format fizic, în primele 90 de zile de la începutul anului școlar, educatorii, învățătorii și diriginții solicită conducerii unității de învățământ asigurarea materialelor necesare pentru fiecare…
Vezi articolul