VIDEO Ministrul Sănătății, întrebat despre începutul anului școlar: Nu mă gândesc la asta. La sfârșitul lunii august vom spune ce putem face în 15 septembrie

6.626 de vizualizări
Nelu Tătaru / Foto: gov.ro
Nu mă gândesc la asta, a răspuns ministrul Sănătății, Nelu Tătaru la Digi24, întrebat ce recomandări are pentru începutul anului școlar. „La sfârșitul lunii august vom spune ce putem face în 15 septembrie”, a mai precizat ministrul, arătând că există scenarii pe acest subiect.

Ministrul Tătaru a explicat că există „o comisie” condusă de vicepremierul Turcan care are deja o serie de scenarii „de la cele mai sumbre, până la cele mai bune” și că până la finalul lunii august, începutul lunii septembrie nu se gândește.

„Moderator: În următoarele luni copiii se vor întoarce la școală. Ce spune ministrul sănătății despre întoarcerea copiilor la școală?

Nelu Tătaru: Eu am spus încă de la început, noi vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului școlar.

De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan este o comisie mixtă – Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre, până la cele mai bune…

Moderator: Acum recomandarea dumneavoastra, când vedeți cât crește numărul de cazuri…

Nelu Tătaru: În acest moment pentru toată lumea înseamnă să ne revenim, înseamnă să respectăm…

Moderator: Adică nici nu vă gândiți la asta?

Nelu Tătaru: Nu mă gândesc…

Moderator: Adică acum aveți altceva de făcut?

Nelu Tătaru: Noi adaptăm evoluția din apropierea anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, și vom spune ce putem face în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim așadar tot ce înseamnă măsuri…

Moderator: Aproape că înțeleg care e sfatul dumneavoastră…

Nelu Tătaru: V-am spus, noi acum pregătim…

Moderator: Dacă nu vreți să ne spuneți care e sfatul acum, am înțeles care e sfatul acum…

Nelu Tătaru: Da.

Moderator: Este cel precaut.

Edupedu.ro a scris despre scenariile la care lucrează grupul interministerial care dezbate condițiile în care vor fi redeschise în toamnă școlile din România, după ce Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a prezentat trei scenarii, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19. Primul scenariu are în vedere prezența fizică 100% la şcoală a tuturor copiilor, în programul normal de lucru de anii trecuți, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Al doilea scenariu propus Guvernului este 50% la şcoală şi 50% online, iar al treilea elevii vor învăța 100% online și școlile vor rămâne închise.


8 comments
  1. Dacă nu-i da jos Ciolacu, ne vedem in online.

  2. Da e mai important sa isi faca afacerile si sa deschida barurile, cu scoala mai vedem noi ….Nelu Tataru Zeul Sanatatii in Ro.

  3. Dintre toti libreralii, macar asta o fi aservit, dar il duce mintea. Poate are luciditatea necesara sa lase copiii la scoala in toamna. Stim ca nevasta-sa trebuie sa vanda la farmacie si se vinde mult mai bine pe timp de pandemie, dar poate macar asta mai are o urma de demnitate, ca de la Orban, Anisie, Turcan si restul de politruci nu am avut si niciodata nu voi avea asteptari.

    1. Unde-l duce mintea?…

  4. Rusine!!! Lasati copiii la scoala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesajele Revoluţiei încă prezente pe clădirea Universităţii din Bucureşti, în pericol. „Avem datoria morală să salvăm aceste semne pentru generaţiile viitoare”, atrag atenția organizații ale societății civile

La 35 de ani de la Decembrie 1989, societatea civilă solicită protejarea ultimelor mesaje de la Revoluţie rămase în România pe Palatul Universităţii din Bucureşti. Organizaţiile revoluţionarilor din Bucureşti, Timişoara…
Vezi articolul

Dezbaterea pe legea învățământului preuniversitar în Camera Deputaților, întreruptă și în a treia zi. Comisia se reîntâlnește luni dimineață / Blocajul – prevederile legate de școala din spital și educația mamelor minore

Dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată și în a treia zi de discuții. Sâmbătă, în jurul orei 12, membrii Comisiei de învățământ din Camera Deputaților au decis să…
Vezi articolul

Universitățile de Medicină și Farmacie se delimitează de conferința conspiraționiștilor de la Brașov: Dezinformarea și interpretarea voit greșită a datelor medicale reprezintă un atac împotriva științei și educației

Consorțiul G6 al Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale se delimitează ferm de opiniile pseudo-științifice și dezinformarea propagate în rândul populației în cadrul unor manifestări fals denumite „conferințe științifice”, așa…
Vezi articolul