Mistica singurătății

120 de vizualizări
Dan Tăpălagă / Foto: Arhiva personală
Străzile și bulevardele goale din marile orașe. Peisajul apocaliptic. Liniștea înfiorătoare. Ecoul dintre blocuri. Frica din ochii oamenilor. Groaza de necunoscut. Zilele monotone de izolare. Dorul de părinții noștri, de toți ceilalți pe care azi nu-i mai putem vedea aproape deloc.

Nimic nu se compară, totuși, cu tristețea celor care pleacă singuri.

Cele mai cumplite scene văzute în ultimele zile au fost sicriele înșirate în biserici transformate în morgi, mărturiile preoților italieni despre cei care pleacă fără a fi alinați sau împărtășiți deoarece i-ar expune pe cei rămași, convoaiele de camioane cărând noaptea sicrie pe străzi, relatările despre telefoane care sunau în sacii negri cu care erau cărați morții din spitalul județean Suceava.

Greu de suportat pentru noi, cei vii, singurătatea suferinzilor răpuși de un virus apărut din neant. Ritualurile de trecere au și ele rostul lor. Ne amintesc de valoarea însemnată a vieții.

Singurătatea morților din aceste vremuri teribile ar trebui să ne întoarcă puțin la singurătățile fiecăruia.

A trebuit să ne izolăm cu toții în casele noastre ca să aflăm cât de singuri eram și înainte. Câte ore petreceam pe telefon, la televizor sau la calculator fără să mai vorbim, de fapt, între noi.

Cât de puțin și de rar ne-am văzut mulți dintre noi părinții. Azi, chiar dacă dorim să-i vizităm de Paști, ar fi bine să nu o facem. Cred că e primul an din ultimii 30 când nu voi merge acasă, la Sibiu, unde ajungeam tot mai rar.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursurile de directori și numirea noilor șefi la Inspectorate – lăsate în aer, fără metodologii și fără calendare clare, prin demisia ministrului Daniel David / În ianuarie expiră mandatele a 60% dintre directori

Daniel David include noi conduceri „performante” în școli și licee printre potențialele realizări ale mandatului său, într-un bilanț publicat pe propriul blog, în contextul demisiei pe care și-a dat-o din…
Vezi articolul

Ingineria este singurul domeniu de studii superioare de licență cu scădere constantă și semnificativă a numărului de studenți în ultimul deceniu, iar sănătatea – singurul cu o creștere notabilă / Spor important pentru Științele educației – Raport

Domeniul fundamental „Inginerie, prelucrare și construcții” este singurul care, în ultimul deceniu, a înregistrat o scădere notabilă a numărului de studenți la nivel de licență, în universitățile românești, potrivit „Raportului…
Vezi articolul

Apel al profesorilor de Biologie din București ca științele naturii să fie „tratate cu un respect egal” în planurile-cadru de liceu: Soluția nu este să introducem noi discipline. Ne lipsesc profesori bine pregătiți, laboratoare și manuale atractive

Profesorii de biologie din București atrag atenția asupra dezechilibrului dintre disciplinele STEM în noua propunere de plan-cadru pentru liceu. Într-un apel public, aceștia solicită Ministerului Educației o alocare echilibrată a…
Vezi articolul

Experiența predării online, împărtășită de British Council: Cum decurg cursurile, care sunt provocările și cum se descurcă profesorii? (Partea I)

  British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale. De peste 80 de ani, oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice…
Vezi articolul

Educația, finanțele, sănătatea mintală și activismul – subiectele de interes ale tinerilor din Generația Z, în discuțiile online de pe rețelele sociale, forumuri și în presă – analiză Path pe o perioadă de 12 luni

Tinerii între 14 și 25 de ani își trăiesc în direct lecțiile despre educație, bani, sănătate mintală și activism, arată o analiză de social listening realizată de Path pe 12…
Vezi articolul