MODEL Condica de prezență valabilă de la 1 noiembrie 2020 pentru orele din școală nu mai cuprinde rubrica „subiectul lecției”. Profesorii completează doar semnătura / Apare o hârtie nouă: „Fișa de prezență” pentru orele online se completează lunar

[jp_post_view]
Foto: © Gajus | Dreamstime.com
Condica de prezență zilnică a profesorilor la școală, valabilă de la data de 1 noiembrie 2020, a fost modificată și are un nou model. Documentul a fost trimis de Ministerul Educației în toate școlile printr-o adresă obținută de Edupedu.ro. Modificările documentului sunt esențiale pentru că de la data respectivă condica de prezență se completează doar pentru orele făcute în sistem clasic, iar câmpul cu subiectul lecției nu mai face parte din noul model de condică.

Profesorii completează doar semnătura, în document menționându-se faptul că unitatea de învățământ completează electronic condica cu câmpurile 1, 2, 3 și 4 – adică „ora”, „clasa” „disciplina”, „numele și prenumele” cadrului didactic.

Simplificarea documentului a fost anunțată de minister în cadrul procedurilor de debirocratizare ale Comisiei de tăiat hârtii.

Modelul de condică de prezență intră în vigoare și devine obligatoriu în toate școlile și instituțiile de învățământ de la data de 1 noiembrie 2020. Ce prevede Nota MEC nr. 847/09.10.2020:

Condica de prezență, destinată consemnării prezenței cadrelor didactice care desfășoară activitatea didactică cu prezență fizică în unitatea de învățământ, model care va fi utilizat în cadrul unităților de învățământ preuniversitar începând cu data de 1 noiembrie 2020″

În ceea ce privește fișa de prezență, documentul trebuie completat de fiecare profesor și este unul nou în peisajul școlar, fiind o „hârtie” în plus pe care cadrele didactice trebuie să o completeze. Fișa este pentru situațiile în care profesorul rămâne acasă pentru a desfășura orele online, dacă merge la școală el semnează Condica, chiar dacă face orele online. Ce prevede documentul ministerial:

Fișa de prezență care va fi utilizată pentru consemnarea prezenței în situația în care activitățile didactice se desfășoară online în alt spațiu decât cel al unității de învățământ”.

Școala are de făcut o nouă procedură, mai arată nota ministerială: „Conducerea unității de învățământ elaborează procedura operațională care reglementează modalitatea de colectare, validare, păstrare și arhivarea condicii de prezență/fișelor de prezență.”

Pentru niciunul dintre documente ministerul nu recomandă sau menționează ca acestea să fie documente completate online.

Foto: © Gajus | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


10 comments
  1. Voi ați văzut cum arată acest „document”?! La câtă vreme și-au petrecut în fața ecranelor, copiii din clasa mea sunt capabili să redacteze, tipărească și scaneze un asemenea tabel de calitate, nu așa de toată jena. Ce lipsă de onoare, ce oglindă a calității dintr-o singură foaie… Câtă lipsă de profesionalism…
    Vrem învățământ online, iar unii copii nu au acoperiș deaspura capului. Of…

  2. Foarte bine a pus problema dna Giana Solim. Si cred ca multe alte educatoare sunt de acord cu cele scrise de respectiva doamna .
    De ce trebuie sa scriem de ”n”ori acelasi lucru? Ca sa pierdem timp?!
    Ne intoarcem la stilul comunist? Atunci scriam si in planificare si in condica aceleasi lucruri.

    Caietul educatoarei este document foarte important.
    Semnam condica de prezenta in unitate si era suficient.

    In loc sa ne usurati munca, mai rau ne inglotati in hartii!
    Si asa aveam destule alte ”hartogarii” de intocmit.

    Daca acceptam tot ce ni se impune si nu ne sustinem cauza, ni se vor mai da tot mereu alte si alte ”bazaconii” de facut.

  3. Buna ziua!
    Dati-ne fisele in format word sa completam noi (ex: fisa de prezenta este lunara, ati introdus 12 randuri, cu celelalte zile cum facem? completam pe langa tabel?) claritatea actelor lasa de dorit (nu se intelege nici antetul cu ministerul…)
    Suntem intr-o institutie de invatamant, trebuie sa dam exemplu!
    Multumesc,

  4. Nu mi se pare corect pentru învățământul preșcolar care are de completat și în ,,Caietul educatoarei” care până acum a fost considerat document juridic , care se arhiva și se păstra mai ceva ca o condică de prezență. Era suficientă condica de prezență doar cu semnătura de sosire și plecare pe care o aveam până acum și Caietul educatoarei în care trebuie să scrii absolut toate activitățile zilei.

  5. In sfarsit….30 de ani pentru a scăpa de condica de tip comunist.
    Ceva ce putea fi rezolvat de mult in cateva minute.
    Acum am descentralizat condica.
    Tot e ceva!

  6. Ministerul de resort nu mai știe ce sa mai inventeze sa ii capieze pe profi.
    Nu le ajunge ca se expun zilnic la scoala și în mijloacele de transport.
    Din moment ce lucrează în mod hibrid pe platforma scolii,prezenta este automat înregistrată.

    1. Cred ca se refera la transmisiile livestream. Am o verisoara care preda si scoala este inchisa pentru elevi pentru ca sunt elevi cu covid. Si ea preda cu clasa goala si se transmite live elevor. E o scoala cu posibilitati tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încep interviurile pentru directori. Proba durează 16 zile, timp în care, în plină pandemie, peste 30 de mii de membri ai comisiilor și peste 5.600 de candidați vor trece prin cele peste 50 de școli – centre de concurs

Concursul pentru directorii de școli declanșează astăzi cea mai amplă mobilitate a pe vreme de pandemie, potrivit regulamentelor de desfășurare și organizare a acestuia. Concursul are loc în peste 50…
Vezi articolul

Reducerea studiului Biologiei în liceu ar fi o eroare strategică, potrivit unui memoriu al cadrelor didactice din județul Timiș trimis ministrului Daniel David: Majoritatea țărilor europene au 2-4 ore pe săptămână în curriculumul liceal, dar în România propunerile de reformă riscă să o transforme într-o disciplină opțională sau chiar să o elimine complet

Profesorii de Biologie trag un semnal de alarmă cu privire la viitorul disciplinei în învățământul liceal din România. Un memoriu semnat de cadre didactice din județul Timiș, coordonat de profesorul…
Vezi articolul

Sindicat din Educație: Vor începe executările silite, pentru recuperarea banilor câștigați în instanță de profesori și neincluși în rectificare

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunță că „Guvernul României trebuie să se aștepte, în perioada următoare, la demararea procedurilor pentru executarea silită” a sentințelor judecătorești. „În Proiectul de OUG privind…
Vezi articolul

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul

Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care școala pare un efort inimaginabil – Criticii scrisorii unei mame către ministrul Educației

Scrisoarea prin care o mamă îi transmitea ministrului educației să ”nu-i nenorocească copiii” a generat numeroase comentarii ale cititorilor edupedu.ro. “Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care orice responsabilitate…
Vezi articolul

Ministerul Educației acceptă înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care fac 6 ani după 31 decembrie 2019. Peste 150 de copii fuseseră respinși, deși aveau aviz de la psihologi

Ministerul Educației schimbă procedura de înscriere la clasa pregătitoare și acceptă copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2019 și în cazul cărora psihologii au dat aviz că sunt…
Vezi articolul