Modificările pentru Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice au apărut în Monitorul Oficial

26.274 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Modificările făcute ieri de Guvern prin Ordonanță de Urgență, despre care Edupedu.ro a scris, au fost publicate în Monitorul Oficial. Măsurile pentru Educație cuprind mai multe schimbări la examenul de Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice, precum și pentru posturile aflate în restrângere de activitate.

Cea mai importantă modificare de la Bacalaureat este anularea probelor orale, cele de competențe și recunoașterea sau echivalarea lor cu certificate/medii.

Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Gradul didactic II se obține prin promovarea a cel puțin două inspecții școlare și a unei probe scrise care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Examenul național de Titularizare 2020 va fi o probă scrisă în cadrul concursului național organizat de inspectoratele școlare pentru ocuparea posturilor, iar proba practică a fost anulată.

Iată textul apărut în Monitorul Oficial:

Art. 34 – În conformitate cu dispozițiile  art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020,  probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 38 –  Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Art. 39 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c)  din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

  1. a) cel puțin două inspecții școlare;
  2. b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Art. 40 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru  cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar se realizează  prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 41 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență  și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 42 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare,  pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările,  privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat  constă  în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.

Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență  nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

FOTO: Photo by Moose Photos from Pexels


3 comments
  1. Până la urmă se sustine examenul de definitivat?

  2. Buna dimineața! Examenele la liceele vocationale cand au loc? Cum se va proceda?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel la dialog și „înțelegere colegială”, prin „reflectare obiectivă” asupra problemelor din educație – lansat de Marilen Pirtea, rector-parlamentar și consilier al premierului Ilie Bolojan, după măsurile adoptate în educație fără nicio analiză de impact și consultare reală a profesorilor

Consilierul onorific al premierului pentru educație și cercetare, Marilen Pirtea, face apel la „dialog real și colegial”, în „contextul actual din educație, complicat, dificil și tensionat”, după adoptarea măsurilor de…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul

Corectare digitalizată la Bacalaureat. Parcursul unei lucrări de la predarea ei către profesorii asistenți și până la urcarea în platformă. Documentele trebuie șterse de pe laptop la final – procedură

Operațiuni cu text în limba engleză, grija ca pe prima pagină să nu scrie candidații și atenția pentru ștergerea lucrărilor de pe desktopul computerului la finalul scanărilor sunt câteva din…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Magdalena Dorcioman, profesor de psihologie și director la Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung Argeș, școală-pilot în LifeLab: Ar fi minunat să avem mai multe opționale la dispoziție, mai multe ore, punctual, să lucrăm exact pe ce am observat noi că își dorește elevul / Descarcă fișa de lecție

Clasa X-a, Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș, ora de psihologie. Elevii au fost provocați să îmbine psihologia cu educația financiară, într-o lecție interactivă desfășurată în cadrul…
Vezi articolul

DOCUMENT La 4 luni de la aflarea rezultatelor pentru elevii care au luat medii de 10 la examenele naționale, Guvernul adoptă un act normativ care mai prelungește cu o lună acordarea premiilor în bani pentru aceștia

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care elevii cu media 10 de la examenele naționale din 2022 primesc stimulente financiare a fost aprobat de Guvern miercuri, 19 octombrie 2022, la…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, către profesori, în timp ce peste 10 mii de cadre didactice protestează în București: Am auzit solicitările. E complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul

Ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor care protestează în București că „în această perioadă este foarte important să fim și realiști și înțeles și anume, am auzit solicitările. Este complet…
Vezi articolul