Modificările pentru Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice au apărut în Monitorul Oficial

[jp_post_view]
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Modificările făcute ieri de Guvern prin Ordonanță de Urgență, despre care Edupedu.ro a scris, au fost publicate în Monitorul Oficial. Măsurile pentru Educație cuprind mai multe schimbări la examenul de Bacalaureat, Titularizare, Definitivat și gradele didactice, precum și pentru posturile aflate în restrângere de activitate.

Cea mai importantă modificare de la Bacalaureat este anularea probelor orale, cele de competențe și recunoașterea sau echivalarea lor cu certificate/medii.

Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Gradul didactic II se obține prin promovarea a cel puțin două inspecții școlare și a unei probe scrise care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Examenul național de Titularizare 2020 va fi o probă scrisă în cadrul concursului național organizat de inspectoratele școlare pentru ocuparea posturilor, iar proba practică a fost anulată.

Iată textul apărut în Monitorul Oficial:

Art. 34 – În conformitate cu dispozițiile  art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020,  probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 38 –  Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Art. 39 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c)  din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

  1. a) cel puțin două inspecții școlare;
  2. b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Art. 40 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru  cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar se realizează  prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 41 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență  și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 42 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare,  pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările,  privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat  constă  în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.

Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență  nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

FOTO: Photo by Moose Photos from Pexels


3 comments
  1. Până la urmă se sustine examenul de definitivat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pricopie, atac la adresa ministrului Educației: „Ce face Sorin Cîmpeanu este imoral și ilegal, iar într-o bună zi va fi menționat în manualele de științe politice ca exemplu de impostură și deturnare a instituțiilor publice pentru scopuri politice ilegitime”

Profesorul și fostul ministru al Educației Remus Pricopie, rectorul SNSPA, l-a criticat dur pe ministrul Sorin Cîmpeanu într-o postare de pe Facebook, făcând referire la demiterea de către ministru a…
Vezi articolul

Peste 30.000 de profesori se întâlnesc în iTeach, cel mai complex ecosistem educațional digital dezvoltat pentru a sprijini cadrele didactice – o bibliotecă cu 11.000 de resurse educaționale deschise și parcursuri de educație digitală. Tu ești acolo? (P)

Platforma iTeach este o construcție temeinică de sprijin pentru cariera didactică, o alegere bună pentru 30.000 de profesori – un număr în creștere accelerată. Este coloana vertebrală a unui complex…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Bursa de valori în clasă, la ora de Matematică la care toți elevii au fost activi, implicați și conectați cu profesorul lor, Daniel Burlacu, directorul Liceului Tehnologic Ciorani: Educația financiară se face în fiecare zi, la fiecare disciplină

Matematica devine interactivă și practică prin implicarea profesorilor în programul LifeLab. La Liceul Tehnologic „Profesor Ilie Gavrilă” din Ciorani, județul Prahova, o lecție de matematică predată de profesorul Daniel Burlacu,…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu mai are suficienți bani pentru plata salariilor profesorilor pe septembrie și pentru plata manualelor școlare, așa că a solicitat Guvernului aproape 470 de milioane de lei – document

În lipsa rectificării bugetare, mai multe ministere solicită Guvernului, prin memorandumuri aflate pe agenda ședinței de joi, 14 septembrie, bani mai mulți pentru diverse cheltuieli pe care le vor avea…
Vezi articolul

Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiecte europene în școli ar putea fi amânată pentru încă un an de Guvern – proiect de OUG

Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiectele europene în școli fără a fi remunerați, prevăzută în noua Lege a Învățământului Preuniversitar, va fi amânată pentru începutul…
Vezi articolul

OFICIAL Portofoliul educațional care trebuie completat obligatoriu în acest an școlar de către educatori și învățători, publicat în Monitorul Oficial cu două zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor

Portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare. Astfel că, educatorii și învățătorii vor avea de completat datele de identificare…
Vezi articolul