Modulul 3 de școală începe astăzi, iar durata acestuia diferă în funcție de județ. Calendarul evaluărilor naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a în 2023

37.450 de vizualizări
Harta vacanțelor din februarie 2023 / Foto: edu.ro
Prima zi de cursuri după vacanța de sărbători este luni, 9 ianuarie, și aceasta face parte din modulul 3 de cursuri, potrivit calendarului anului școlar 2022-2023, stabilit de Ministerul Educației prin ordinul 3.505 din aprilie 2022. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, această durată fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată „vacanța de schi”, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.

Acest al treilea modul începe cu mai multe recomandări din partea autorităților, fiind recomandări sanitare legate de răspândirea cazurilor de gripă. Ministerul Educației a transmis o informare tuturor școlilor cu obligațiile pe care le au după vacanța de iarnă. Secretarul de stat Sorin Ion le-a transmis profesorilor și învățătorilor că luni la prima oră trebuie să facă un „triaj observațional”, în școlile în care nu există personal medical. „Nu vorbim despre un act medical pentru a ne asuma niște răspunderi”, i-a asigurat oficialul pe profesorii care s-ar putea teme de faptul că sunt puși să facă triaj epidemiologic.

Ministrul Ligia Deca a spus că recomandă școlilor să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educațional, iar mai multe pliante și materiale informative au fost trimise inspectoratelor și apoi școlilor, pentru ca profesorii și mai ales părinții să știe să facă diferența între o răceală și gripă, sau, pentru elevi, care sunt lucrurile pe care nu trebuie să le împartă la școală.

Din calendarul școlar 2022-2023, elevii și profesorii au traversat până în acest moment primele două module și primele două vacanțe. Acest al treilea modul este fragmentat și el, chiar dacă este destul de scurt. Există o „punte” de zile libere făcută de Guvern recent, zilele de 23-24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor) fiind legate astfel de weekendul 21-22 ianuarie. Ministerul Educației a trimis deja o circulară prin care anunță că orele pierdute atunci se pot recupera și mai devreme de data respectivă.

Cel mai scurt modul 3 îl au copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Ilfov și Suceava, care au „vacanță de schi” între 6 și 10 februarie – modulul 3 fiind astfel de doar 5 săptămâni. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales „vacanța de schi” între zilele de 13 și 17 februarie 2023, așa că pentru elevii de aici Modului 3 are 6 săptămâni.

Cei mai mulți elevi vor avea vacanță după 7 săptămâni de cursuri, adică în perioada 20-24 februarie – este vorba despre cei din 29 de județe: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Calendarul rămas din acest an școlar este următorul:
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

În Modulul 4 școlile deja pot programa programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” – ambele se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare), potrivit ordinului de ministru citat.

Evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au loc în luna mai, potrivit calendarului oficial.
  1. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a – EN II:
    Scris – Limba română – 9 mai 2023
    Scris – Limba maternă – 9 mai 2023
    Citit – Limba română – 10 mai 2023
    Citit – Limba maternă – 10 mai 2023
    Matematică – 11 mai 2023
    Scris-Citit – Limba română pentru minorităţile naţionale – 12 mai 2023
  2. Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:
    Limba română – 16 mai 2023
    Matematică – 17 mai 2023
    Limba maternă – 18 mai 2023
  3. Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:
    Limbă şi comunicare – 24 mai 2023
    Matematică şi Ştiinţe ale naturii – 25 mai 2023
Citește și:
GHID Evaluările Naționale de la clasa a II-a și a IV-a explicate pentru părinți de învățătoarea Silvia Cornea-Duțu / Ce urmăresc testările și cum ne raportăm la rezultate


1 comment
  1. Când vin tichete sociale pt copi . Am făcut dosar în septembrie anul trecut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Reacția studenților față de decizia Biroului Electoral de a renumăra voturile: Hoții! Hoții! Pentru cine numărați? / Mesaje anti-servicii și anti Curtea Constituțională: „Nu te juca cu democrația!”

Reacție vehementă a tinerilor protestatari din Piața Universității împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a renumăra voturile din primul tur de alegeri prezidențiale fără observatori independenți. Nemulțumirea a fost…
Vezi articolul

Universitățile pot de acum să finanțeze din fonduri proprii proiecte de mobilitate academică a studenților, iar aceștia vor beneficia cel puțin o dată pe an de prezentări ale programelor de mobilitate disponibile / Fonduri de la buget pentru creșterea numărului de mobilități – Metodologie nou aprobată

Instituțiile de învățământ superior „pot finanța, cofinanța și/sau avansa fonduri din venituri proprii pentru a susține implementarea proiectelor de mobilitate”, potrivit noii Metodologii privind mobilitatea academică a studenților, aprobată printr-un…
Vezi articolul

Radu Vancu, reacție la președintele Academiei Române: Domnul Pop sugerează că suntem comuniști noi cei care credem că literatura contemporană e mai eficientă în a-i îndrăgosti pe copii de citit

Radu Vancu, scriitor și profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a reacționat după ce președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop i-a numit „toboșari ai…
Vezi articolul

Managementul mai multor sisteme tehnice militare, securitatea cibernetică, inteligența artificială – noi specializări universitare / Nomenclatorul domeniilor și specializărilor universitare, actualizat printr-un proiect de hotărâre a guvernului

Lista specializărilor/programelor de studii universitare în instituțiile de învățământ superior din România, în anul 2023-2024, este actualizată cu o serie de noi specializări, preponderent din domeniul tehnic militar, dar și…
Vezi articolul

Model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicat de Inspectoratul Școlar Sibiu. ISJ anunță că va posta teste de antrenament în fiecare lună până la examene

Un model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției. Baremul pentru subiectul propus…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, mesaj pentru profesori: În ultimii ani am scăzut normele didactice, am scăzut numărul de copii în clasă, am crescut salariile. N-am văzut o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani, în educație, au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă…
Vezi articolul