Monica Anisie: Analizăm varianta de a aduce în curtea școlii containere sau corturi pentru a se putea respecta distanțarea socială, dacă în toamnă va exista un al doilea val de îmbolnăviri

12.223 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Ministrul Educaţiei Monica Anisie a explicat, luni seară, la B1 TV, că, dacă temerile experţilor se adeveresc şi din toamnă ne vom confunta cu un nou val de COVID-19, elevii ar putea veni prin rotaţie la şcoală, un alt scenariu fiind acela în care, luând în calcul şi experienţa altor ţări, orele de curs să se desfăşoare în containere sau în corturi amplasate în curtea şcolilor, transmite News.ro.

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, printre care şi acesta (n.r. – al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală, în timp ce alţii participă la lecţii online), iar în această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie cu care ne confruntăm şi noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii.

Să ştiţi că sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică.

Vom analiza şi noi în cadrul ministerului şi să sperăm, totuşi, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

 

 


9 comments
  1. Oare ne despăgubește cineva in vreun fel pentru că suntem, fără să vrem , ,,eroii” unor astfel de scenarii jenante?… Desigur, orice om e liber să imite orice de unde dorește, chiar și ce ar putea fi înjositor pentru oricare altul….gusturile nu se discută. Dar nu poti, de la înălțimea demnității de Ministru al Educației Naționale, să-ți imaginezi scenarii despre copii și profesori în corturi. Și chiar dacă o faci, libertatea de exprimare inseamnă oare a spune public tot ce-ti trece prin cap, tot ce-ai auzit pe la alții?…Ar fi minunat sa avem un ministru al educației inteligent și demn, care să cunoască bine sublima doctrină liberală…sau măcar să aibă consilieri îndeajuns de pregătiiți. Însuflețită de această utopie, mă pregătesc să o primesc pe doamna ministru în control în timpul orei, cu presa după dumneaei, așa cum ne-a obisnuit, de aceasta data, probabil, în cort. Cu siguranță, voi fi același om și profesor, doar nu cortul îl face pe om…

  2. S-au desființat școli gata renovate si aducem elevii cu microbuzele. Sa deschidă școlile închise!

  3. Pe zi ce trece se vede treaba că la ministerul păstorit de Anisie lucrează o grămadă de conțopiști ( vezi DEX: „conțopíst, ~ă smf [At: SBIERA, F. S. 217 / V: ~ncep~, ~ncip~ / Pl: ~iști, ~e / E: ger Konzipist] 1 (Înv; prt) Funcționar de cancelarie care facea ciornele. 2 (Buc) Grefier. 3 (Dep) Persoană care execută lucrări mărunte de birou. 4 Copist (1).” ).
    Dacă „le dă cu virgulă” la „calcule” se apucă și inventează tot felul de năzbâtii care să elimine … virgula. Păi cine va preda celor din container/cort știind că numărul de profesori este același ? Când, cum și cât va costa realizarea climatizării noilor „așezăminte” de educație ?

  4. Decăt să aștepți acordul părintelui(un lucru aberant) referitor la evaluarea copilului in învățămăntul on-line în ultima săptămînă din semestru ,părinți care s-a trezit că au copii la școală , mai bine ținem cursuri in corturi, containere etc.

  5. Cum sa faci școală în containere și corturi? Și cât timp?
    Doamne, iarta-i ca nu știu ce spun!
    ALO, Ministerul!
    Urmează iarna!!!! Nu destul ca i-ați chinuit destul până acum, mai vreți sa stea și-n frig?????

  6. Dar dacă dintr-o clasă se fac trei clase, se triplează și numărul de profesori? Sau le triplează norma?🤔

    1. Se dedubleaza, detripleaza profesorul. Parca ce ar mai fi daca ii cerem profesorului si sa se taie in 3? Ne-ar mai mira ceva la femeia asta??

  7. Ăștia de la minister analizează de toate…mai putin o chestiune: sa mărească bugetul ministerului la 6% din PIB. Este prevăzut în lege…si ei nu o respecta.Deci…despre ce vorbim?

  8. Ha! Ha! Ha!
    Romanica educata in cort!!!
    Cred ca in fiecare oras, ca pe aici sunt clasele cu peste 30 elevi!, sunt cladiri care stau ferecate si nefolosite. Primarii sa-si suflece manecile si sa le pregateasca pentru la toamna …ca tot vin alegerile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisia de Etică a ASE a „îngropat” cazul Mircea Geoană deși traducătorii autorizați au confirmat pasajele plagiate, scrie Pressone.ro / Argumentul – legea din 2005 „nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice a „îngropat” cazul de plagiat al secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, prin argumentul că „sursa este menționată la bibliografia finală” pentru…
Vezi articolul

PROIECT Diplomele studenților care termină facultatea din 2025 vor avea cod QR, la fel și diplomele de doctor din 2024 / Berezovski, Ministerul Educației: Va arăta parcursul academic integral al absolventului

Începând cu anul 2025, diploma de absolvire a programelor universitare – licență, masterat, de inginer, arhitect și altele urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, prevede un proiect…
Vezi articolul

VIDEO Copiii sunt astăzi educați de reclame, de tot felul de campanii de marketing, dar risipa trebuie stopată și sancționată, spune Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară

„Noi vorbim de școală, dar copiii sunt astăzi educați de reclame, sunt educați de tot felul de campanii”, a spus Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară, despre educația legată…
Vezi articolul

SURSE Profesorii din mai multe județe discută despre boicotarea concursului național de Titularizare 2025 / Motivele – creșterea normei didactice de predare și nesiguranța locului de muncă pentru cadrele didactice

Cadrele didactice din comisiile pentru concursul național de Titularizare 2025 discută despre boicotarea probei scrise, potrivit surselor Edupedu.ro. Discuția are loc în contextul în care, din toamnă, norma de predare…
Vezi articolul