Monica Anisie, prima declarație după ce a ajuns la Ministerul Educației: Acest mandat îl dedic tinerilor

11.672 de vizualizări
Foto: Captură Digi 24
„Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sunt înnebuniți și părinţii, voi vedea cum voi împărţi lucrurile”, a declarat Monica Anisie în această dimineață, atunci când a ajuns la Ministerul Educației, transmite Digi 24. Profesoară de Limbă română la Colegiul Național Tudor Vianu din București, Anisie și-a anunțat intenția de a-și păstra orele la clasă, pe timpul mandatului de ministru.

Monica Anisie a venit la Minister însoțită de Daniela Bogdan – coordonator al lotului național de olimpici la Chimie, profesor de Chimie la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și fost inspector școlar general în Minister, Jean Badea – fostul său director de cabinet în mandatul de secretar de stat deținut în 2016 de Anisie, în prezent șeful serviciului informatizare din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), și de Claudiu Săftoiu, fost șef SIE pentru o scurtă perioadă, în anii 2006-2007.

„Astăzi am întâlnire cu secretarii de stat și cu fostul ministru al Cercetării„, a declarat noul ministru în această dimineață, precizând că va realiza cu aceștia procesele de predare-primire.

Amintim că Guvernul Orban a obţinut ieri votul Parlamentului, iar ministrul Educaţiei şi Cercetării a devenit Monica Anisie, care preia mandatul după ce portofoliul a rămas fără ministru de la jumătatea lunii septembrie 2019.

Anularea măsurii care îi trimite obligatoriu pe elevii care iau sub media 5 la Evaluarea Națională la școala profesională, precum și reducerea conținuturilor programei școlare sunt două dintre măsurile anunțate încă de la audierile din Parlament de Monica Anisie.

Printre măsurile declarate drept ”urgente”, Anisie a anunțat debirocratizarea, adică reducerea numărului „imens” de hârtii pe care un cadru didactic trebuie să le completeze.

A mai spus că nu va susține reducerea veniturilor pentru cadrele didactice sau reducerea numărului de cadre didactice din învățământ.

Foto: Captură Digi 24

Citește și:


1 comment
  1. Primul lucru pe care să îl faceți: revenirea la salariile din timpul guvernării Boc. Sunteți aceeași Mărie cu altă pălărie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii cer eliminarea admiterii la liceu prin examen separat, propusă în legea educației. Printre amendamente: introducerea calificativelor la Religie, Desen, Sport

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și Consiliului Elevilor din București au susținut marți că vor eliminarea din proiectul legii Învățământului Preuniversitar a articolului privind examenul de admitere la liceu pentru…
Vezi articolul

Protest al părinților unor copii din Vaslui care învață temporar în prăznicarul bisericii / Ei nu vor să fie transferați la o școală dintr-o altă localitate până când a lor va fi reabilitată / Inspectoratul Școlar susține că în biserică nu sunt condiții optime pentru învățământ

Mai mulţi părinţi din localitatea Curseşti Deal, comuna Pungeşti, au protestat, luni, în faţa primăriei, faţă de o recentă măsură a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, potrivit căreia copiii…
Vezi articolul

Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei, iar valoarea minimă a bursei sociale, de 925 lei, nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru mâncare, arată o analiză ANOSR / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra faptului că bursa socială este de minimum 925 de lei, iar cheltuielile lunare ale unui student depășesc 2.000 de…
Vezi articolul