Moțiunea simplă împotriva ministrului Daniel David se dezbate luni, 15 septembrie, la Senat / Sistemul de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor, susțin inițiatorii moțiunii

1.876 de vizualizări
ID 357739928 © LCVA | Dreamstime.com
Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă prin care sunt criticate politicile Guvernului în domeniul educației, informează site-ul forului legislativ, potrivit Agerpres.

Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, moțiunea – intitulată „În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziție (28 AUR, 6 neafiliați, 4 Pace-Întâi România).

„România se află în fața unei crize fără precedent în domeniul educației, iar sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul național de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor. (…) Educația a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianțe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru. (…) Legea 141/2025, adoptată prin asumarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară, reprezintă cel mai brutal atac asupra educației din ultimii ani. Pachetul de măsuri promovat de domnul David are consecințe catastrofale asupra calității educației și asupra stabilității profesiei didactice”, se arată în textul moțiunii.

Inițiatorii atrag atenția că sindicatele estimează dispariția a peste 15.000 de posturi prin neprelungirea contractelor profesorilor suplinitori și a titularilor cu normă redusă, ceea ce reprezintă o „concediere mascată” a zeci de mii de specialiști dedicați, cu grade didactice și ani de vechime. Ei evidențiază că motivul invocat pentru măsurile adoptate – reducerea deficitului – aduc, potrivit Consiliului Fiscal, o economie de 0,02% din PIB, adică 378 de milioane de lei.

Semnatarii moțiunii deplâng reducerea fondului pentru burse și situația elevilor din mediul rural, care sunt obligați să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la școală, ceea ce „crește riscul abandonului școlar”.

Ei evidențiază că motivul invocat pentru măsurile adoptate – reducerea deficitului – aduc, potrivit Consiliului Fiscal, o economie de 0,02% din PIB, adică 378 de milioane de lei.

Propunerile inițiatorilor moțiunii sunt: anularea imediată a măsurilor care vizează învățământul preuniversitar și superior, restaurarea statutului respectabil al profesorilor și stoparea „derapajelor ideologice” în curricula școlară, finanțarea educației către pragul minim de 6% din PIB, dialog cu toate părțile implicate.

„Renunțarea domnului Daniel David la funcția de ministru al Educației și Cercetării ar fi un act de igienă politică, un gest de respect față de profesori, elevi și viitorul acestei țări. (…) Prin această moțiune dorim să tragem un semnal de alarmă național: educația este în pericol! Dacă nu o apărăm acum, vom pierde o generație întreagă. Vă chemăm să votați această moțiune, nu pentru noi, inițiatorii acesteia, ci pentru copiii României, pentru viitorul țării, pentru onoarea noastră ca parlamentari”, se încheie textul moțiunii simple.

Foto: 357739928 © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. DD nu se poate intoarce ca rector cu exceptia cazului ca UBB este o suma de dobitoci, in special studentii ramasi fara burse. DD trebuie sa dispara locul lui este in alta parte date fiind manevrele financiare si beneficiile personale din acestea.

  2. Sunt tare curios ce a primit la schimb David pentru faptul ca s-a compromis total in public. Probabil vine medicina la UBB?

    1. COMBINAȚII :
      https://www.libertatea.ro/stiri/aventurile-imobiliare-ale-ministrului-daniel-david-ca-rector-la-ubb-ii-cum-a-trimis-cea-mai-buna-facultate-din-tara-sa-aiba-activitati-didactice-pe-un-deal-de-langa-cluj-napoca-5441517

      https://www.libertatea.ro/stiri/aventurile-imobiliare-ale-ministrului-david-ca-rector-al-ubb-228-milioane-de-euro-din-bugetul-educatiei-pentru-a-salva-afacerile-unor-privati-5422372

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspecția specială

Toate posturile din actualele inspectorate școlare ar urma să fie scoase la concurs în 2024, an electoral cu 4 rânduri de alegeri politice – proiect de calendar. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuie stabilite până în februarie

Toate posturile din actualele inspectorate școlare vor fi scoase la concurs anul viitor, conform unui proiect de ordin de ministru al Educației pus în consultare publică în care apare calendarul…
Vezi articolul

Salariul profesorului debutant nu ajunge în 2024 la salariul mediu pe economie, așa cum au promis guvernanții / Premierul Ciolacu, în urmă cu 3 luni: Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru – VIDEO

Salariul profesorului debutant va fi, de la 1 ianuarie 2024, de 6.080 de lei, iar de la 1 iunie 2024 acesta crește la 6.446 de lei, conform grilelor de salarizare…
Vezi articolul

Secretari de stat dați afară din Ministerul Educației: Specialistul în ginecologie veterinară și fostul membru al consiliului care l-a albit pe Ponta de plagiat, demiși astăzi prin decizie publicată în Monitorul Oficial

Premierul Ludovic Orban a semnat primele demiteri de la conducerea Ministerului Educației. Secretarii de stat Ioan Ștefan Groza și Petru Andea au fost eliberați din aceste funcții, iar deciziile premierului…
Vezi articolul