Moțiunea simplă pe Educație – dezbătută luni în plenul Camerei / „Un singur an calendaristic ar fi fost suficient pentru doamna ministru să-şi dea cel puțin trei demisii”

705 vizualizări
Foto: Mihai Poziumschi – Agerpres Foto
Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, depusă de deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei, va fi dezbătută luni, în plenul Camerei, anunță Agerpres, preluată de G4Media.ro. Votul pe moţiune se va da marţi.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă „Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia”.

„Grupul USR, împreună cu parlamentarii de la Forţa Dreptei, vă înaintează moţiunea simplă intitulată ‘Un ministru care minte nu poate gestiona Educaţia’, moţiune împotriva doamnei Ligia Deca”, a anunţat Moşteanu.

Senatorul USR Ştefan Pălărie şi deputatul independent Alexandru Kocsis au arătat că prin această moţiune se cere demisia ministrului Ligia Deca.

Citește mai mult pe G4Media.ro


2 comments
  1. da,vor face bradul împreună la palatul Victoria….guvernul și cei trei magi din sindicat….tolba moșului va fi goala dar o vor pune n brad plina cu hartie,sa para grasa….

  2. De OUG 53 se mai vorbeste? Sau a fost tot o minciuna a partneriatului sindicat – guvern?
    Cred ca acum se vor face niste mese copioase la guvern cu invitati din sindicate, mese „de lucru” pentru stabilirea grilelor din 2025, ca in 2024 nu ” va permite” bugetul.
    Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de la Universitatea Tehnică din Iași explică explozia pagerelor din Liban: „Unele sisteme de paging mai avansate permit trimiterea unui mesaj către dispozitive aflate în multiple locații geografice, folosind o rețea centralizată de transmisie”

Explozia pagerelor din Liban, care a făcut mii de victime, a creat controverse în lumea întreagă. Pe rețelele de socializare și în media, au început să circule teorii cu privire…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Structura actuală a examenului de Bacalaureat este una politică, este de părere profesoara de limba română Dorica Boltașu, care spune că este „un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

„Am avut campanii de informare antidrog în școli, dar ceva nu funcționează dacă rezultatul este că numărul celor încep să consume este în creștere”, spune deputatul UDMR Szabo Odon / Trebuie regândite campaniile cu specialiști adecvați vârstei. Copiii știu cine aduce și cine consumă droguri în școli  

„Am avut campanii de informare, dar ceva nu funcționează în cadrul acestor campanii de informare, dacă rezultatul este că cei care se apucă să se drogheze este un număr în…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul

Plata cu ora în anul școlar 2025-2026. Dosarele se depun la școală, pe 28 și 29 august / Recent, liderul sindical Simion Hăncescu spunea că i-a avertizat pe premier și pe ministrul Educației că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate

Dosarele pentru plata cu ora se depun la școală, în zilele de 28 și 29 august 2025, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. Tot joi și vineri…
Vezi articolul