UPDATE Moțiunea USR împotriva ministrului de Interne, respinsă miercuri în Camera Deputaților/ Bode: ”Nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică”

265 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi care a fost dezbătută luni în plen, transmite Agerpres.ro, preluat de G4Media.ro.
  • UPDATE Moțiunea a fost respinsă, potrivit Agerpres, citată de G4Media.ro. La ședința de plen au fost înregistrate 90 de voturi „pentru”, 189 „contra” şi o abținere

Semnatarii moţiunii „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice” susţin că, prin acest demers, au urmărit să atragă atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum „nu-şi merită titlul academic” sau „respectul oamenilor care au muncit cinstit în România”.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, în cadrul dezbaterilor, că moţiunea simplă depusă împotriva sa reprezintă „un atac politic concertat”, iar acuzaţiile de plagiat privind teza de doctorat nu au legătură cu realitatea şi „nişte analfabeţi funcţionali” încearcă să îl denigreze şi îl „răstignesc în piaţa publică” cu privire la parcursul academic şi profesional.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transportul elevilor: Ministerul Educației e de acord cu dublarea alocației forfetare dacă aceasta nu acoperă abonamentul și cu dublarea sumelor alocate în funcție de distanță, așa cum a propus Consiliul Elevilor, anunță Sorin Cîmpeanu

Ministerul Educației dorește să adopte amendamentele propuse de către Consiliul Național al Elevilor, ce vizează dublarea sumelor prevăzute pentru decontarea transportului în funcție de distanțele parcurse de elevii navetiști și…
Vezi articolul

Ministerul Educației duce cu zăhărelul elevii și profesorii. Noul ROFUIP nu este gata nici la sfârșitul lunii mai, deși ar fi trebuit aprobat de aproape o lună

Ministerul Educației nu a aprobat încă regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și încalcă propriul calendar oficial. Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea Regulamentului-cadru de…
Vezi articolul