NASA a amânat și a doua încercare de inițiere a misiunii Artemis I spre Lună, cu 3 ore înainte de fereastra de lansare / Cauza: tot o scurgere de hidrogen lichid

108 vizualizări
Foto: NASA – Joel Kowsky
NASA a renunțat din nou la încercarea de a lansa noua sa rachetă masivă spre Lună, într-o misiune de testare fără echipaj, din cauza unor probleme tehnice. Anularea a fost anunțată la ora 18:17 în România, cu trei ore înainte de deschiderea ferestrei de lansare, transmite CNN.

Artemis I trebuia să se lanseze sâmbătă după-amiază, dar aceste planuri au fost anulate după ce membrii echipei au descoperit o scurgere de hidrogen lichid pe care au petrecut cea mai mare parte a dimineții încercând să o rezolve, scrie aceeași sursă.

  • Hidrogenul lichid este unul dintre propulsoarele folosite în etapa centrală a rachetei. Scurgerea a împiedicat echipa de lansare să poată umple rezervorul de hidrogen lichid, în ciuda încercărilor prin diferite proceduri conforme de depanare, potrivit CNN.

Potrivit ofițerului meteorolog Melody Lovin, existau 60% șanse de condiții meteo favorabile pentru lansare, astăzi. Stiva Artemis I, care include racheta Space Launch System (SLS) și nava spațială Orion, continuă să se afle pe rampa de lansare 39B de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida.

Există încă o oportunitate de rezervă pentru misiunea Artemis I: ar mai putea fi lansată pe 5 sau pe 6 septembrie, conform sursei citate.

Amintim că, inițial, lansarea a fost programată pentru luni, 29 august 2022, dar a fost amânată pentru același tip de problemă tehnică.

  • Lansarea fără echipaj marchează debutul celei mai puternice rachete asamblate vreodată și dă startul mult-așteptatei reveniri a NASA pe suprafața Lunii. Misiunea ar pregăti o revenire cu echipaj uman în jurul Lunii (Artemis II) și cu oameni pe Lună (Artemis III), cel mai devreme în din 2024 sau 2025.
  • Artemis I face parte din programul complex Artemis (2017 – prezent) al NASA pentru explorarea robotică și umană a Lunii, după ce ultima prezență pe satelitul natural al Pământului a fost în 1972 cu misiunea Apollo 17, după cum punctează publicația specializată space.com


1 comment
  1. o pocnitoare de racheta, de ce nu readuc la viata saturn 5, care chiar mergea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum îmbunătățim alfabetizarea copiilor romi din România și a colegilor lor care provin din medii defavorizate socio-economic? Primele dovezi științifice care arată efecte de transfer – analiza cercetătorului Dacian Dolean VIDEO

Alfabetizarea copiilor romi din România și a colegilor lor care provin din medii defavorizate din punct de vedere socio-economic este de mult timp una dintre provocările cele mai mari ale…
Vezi articolul

Analfabetismul funcțional devine o problemă de securitate națională, spune ministrul Educației și Cercetării: Voi prezenta în mai un raport. Dacă cineva îşi va asuma politicile educaţionale, voi mai fi ministru, dacă nu, nu

Ministrul Educației, Daniel David, spune că în luna mai, după ce va prezenta o analiză asupra sistemul de învățământ va veni și cu politici educaționale. „Dacă cineva îşi va asuma…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să impună profesorilor un anumit număr de note în primele două module, printr-o adresă semnată de un secretar de stat / Recomandarea este ca cel puțin o notă să fie în urma unei evaluări scrise

La disciplinele cu peste 2 ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul anului 2023 câte 3 note, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Dintre acestea, cel…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2025 – Limba română. „Bunicul din lună” de Lavinia Braniște, unul dintre textele la prima vedere. Elevii au avut de motivat dacă întrebările unui copil sunt un semn al istețimii acestuia

Elevii de clasa a VI-a au susținut marți, 27 mai, proba de Limbă și comunicare din cadrul Evaluării Naționale 2025. Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare…
Vezi articolul

Elevii descalificați de la etapele naționale ale Olimpiadelor de Biologie, Chimie și Geografie, după ce au fost anunțați de profesori că merg la etapele pe țară, au fost doar pe listele de posibil calificați, susține Ministerul Educației

Elevii descalificați de la mai multe etape naționale ale Olimpiadelor școlare 2024, după ce au fost anunțați de profesori că merg la acestea și sunt calificați, au fost doar pe…
Vezi articolul