Niciun cercetător din România printre cei peste 130 de câștigători ai unor fonduri de 20 de milioane de euro, alocate pentru punerea în practică a realizărilor științifice, în a doua rundă a unei competiții a Consiliului European de Cercetare

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Consiliul European de Cercetare a anunțat, joi, câștigătorii celei de-a doua runde a unei competiții prin care acordă sprijin cercetătorilor europeni care doresc să-și pună în aplicare realizările științifice. 134 de proiecte au fost selectate în cadrul acestei competiții, în care fiecare grant are o valoare de 150.000 de euro. Pe lista de câștigători nu figurează, însă, niciunul din România.

Scopul granturilor este de a-i ajuta pe beneficiari ”să reducă decalajul dintre rezultatele cercetărilor lor de pionierat și fazele preliminare ale comercializării lor”. Aceasta este a a doua rundă de alocări în cadrul acestei competiții, în care, în total, sunt acordate 245 de granturi cu o valoare totală de 36,75 milioane de euro. Schema de finanțare face parte din programul Horizon Europe.

  • Lista câștigătorilor din această a doua rundă poate fi consultată aici

Nici pe lista de câștigători ai primei runde România nu figurează printre țările gazdă ale proiectelor/cercetătorilor care au câștigat.

Cei 1434 de câștigători din această a doua rundă provin din 20 de țări europene. Țările cu cea mai puternică prezență sunt Germania, Italia și Olanda (15 câștigători fiecare), urmate de Spania și Marea Britanie (câte 14), Israel (12), Belgia (11), Franța (10), Danemarca (6), Austria (5), Suedia (4), Irlanda (3), Finlanda și Norvegia (câte 2), Croația, Cehia, Cipru, Polonia, Portugalia și Turcia (câte 1).

Photo 102911927 © ChormailDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Din păcate, există un fenomen privind aceste aplicații ERC….mulți cercetători români din diaspora îi descurajează pe colegii din țară să aplice la granturi ERC, spunându-le că nu sunt suficient de buni. Acest fenomen este cauzat de un anumit elitism, de experiențele personale dificile ale celor care au reușit, dar și de o mentalitate de tip „crabul în găleată”, unde succesul altora este văzut ca o amenințare. În loc să ofere sprijin și mentorat, unii cercetători preferă să taie elanul celor care încearcă. Lipsa unei culturi de mentorat și neîncrederea în instituțiile din România amplifică această problemă.

  2. Pe ERC Proof of concept nu prea e loc pentru cercetătorii romani dintr-un motiv simplu: aceștia nu prea accesează celelalte tipuri de granturi ERC, care sunt o condiție pentru accesul la PoC.

    Despre aceste granturi „help ERC grant-holders bridge the gap between their research and the earliest stage of a marketable innovation”

    Asadar, nu e mare filozofie. Când România va avea tone de cercetători pe celelalte granturi ERC, România va putea spera si la acest tip de granturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Funeriu: Un sindicat m-a dat în judecată pentru că am spus că sunt „structuri cvasi-mafiote”. Am cerut instanței să pună la dispoziția mea toate veniturile și sindicatul a renunțat la judecată / USLIP Iași anunță că va redeschide acțiunea

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu anunță că un sindicat din educație a renunțat la procesul în instanță pe care îl intentase împotriva sa, după ce fostul demnitar a cerut…
Vezi articolul

FOTO Ministrul Învățământului Superior din Cuba, primul oficial guvernamental de la Havana care vizitează România după 1990 / Sorin Cîmpeanu și José Loidi au semmnat Programul de cooperare în domeniul universitar care include și burse de studii

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Învățământului Superior din Cuba, José Ramón Saborido Loidi, au semnat ieri, 6 iunie, Programul de cooperare în domeniul învățământului superior între Ministerul Educației…
Vezi articolul

Platformă pentru „Săptămâna verde”, lansată de Ministerul Educației și Ministerul Mediului cu trei zile înainte să înceapă programul / Ce resurse educaționale pot găsi elevii și profesorii

O platformă de resurse educaționale pentru a susține organizarea activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde” a fost lansată vineri de Ministerul Educației și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unui…
Vezi articolul

Emmanuel Macron desfiinţează „Şcoala naţională de administraţie” – ENA, simbolul elitelor franceze, pe care și actualul președinte a absolvit-o. Filiera de învăţământ va fi rebotezată și modificată structural

În cursul unei videoconferinţe cu câteva sute de înalţi funcţionari francezi, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat desfiinţarea Şcolii naţionale de administraţie (ENA), instituţia care formează de mai bine de…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David comentează afirmațiile vicepreședintelui american JD Vance privind „dovezile firave” în anularea alegerilor din România: într-o democrație încă tânără, „ceea ce este puțin (firav) pentru o democrație puternică ca SUA poate deveni mult (periculos) pentru noi!”

DIn perspectiva SUA, ca democrație puternică, „lucrurile stau așa cum a declarat vicepreședintele american” JD Vance, când acesta a invocat „dovezi firave” care ar fi stat la baza anulării alegerilor…
Vezi articolul