Noi urme de dinozaur, cu o vechime de 113 milioane de ani, scoase la iveală de secetă în statul american Texas

171 de vizualizări
Foto: Dinosaur Valley State Park – Facebook.com
O secetă intensă a condus din nou la descoperirea unor urme de dinozauri într-o albie uscată a unui râu din statul american Texas, relatează DPA/TCA, conform Agerpres.

Mai multe urme, aparţinând a două specii diferite de dinozauri – care au trăit cu 113 milioane de ani în urmă – au fost descoperite recent în Parcul Naţional Dinosaur Valley din Glen Rose, la aproximativ 128 de kilometri sud-vest de Dallas.

Deşi parcul este cunoscut pentru urmele de dinozauri, cele identificate recent au fost acoperite cu apă şi sedimente din râul Paluxy şi nu au fost vizibile până acum.

Cercetătorii voluntari au identificat până în prezent circa 75 de noi urme de dinozaur în albia uscată a râului, a declarat responsabilul parcului, Jeff Davis. „A fost încă un an foarte călduros, foarte arid, aşa că cercetătorii noştri încearcă să profite de secetă”, a povestit el. „Nu este un lucru normal pentru noi. În mod obişnuit, toate acestea ar fi sub apă”, a adăugat Davis, potrivit sursei citate.

Acesta este al doilea an consecutiv în care seceta a scos la suprafaţă noi urme de dinozaur în acest parc naţional. Comitatul Somervell, unde este situat parcul, se confruntă cu o secetă gravă, potrivit serviciului de monitorizare US Drought Monitor. Anul trecut, comitatul a cunoscut o secetă excepţională, în categoria cea mai severă.

Urmele de dinozaur nu sunt singurele descoperiri realizate ca urmare a secetei din această vară. Luna aceasta, o persoană aflată pe un skijet a dat peste unele epave din Primul Război Mondial, aflate pe fundul râului Neches din regiunea East Texas.

Înregistrări video postate de parcul naţional pe reţelele sociale prezintă voluntari care îndepărtează nămolul uscat şi murdăria scoţând la iveală urmele de dinozaur.

Urmele cu trei degete au aparţinut probabil unui dinozaur Acrocanthosaurus, care semăna cu Tyrannosaurus rex. Prădătorul avea 4,5 metri înălţime şi cântărea circa 6.350 de kilograme, conform Agerpres.

Alte urme au aparţinut probabil unui Sauroposeidon cu gât lung, considerat „dinozaurul oficial” din Texas.

Descoperirea urmelor îi ajută pe cercetători să afle mai multe despre viaţa de zi cu zi a dinozaurilor, cum ar fi modul în care se deplasau şi interacţionau. Spre exemplu, urmele au dezvăluit detalii despre postura dinozaurilor, viteza cu care mergeau şi dacă trăiau în turmă.

Potrivit lui Davis, urmele vor fi reîngropate şi umplute cu sedimente după ploi, ceea ce va preveni erodarea lor.

Înainte ca aceasta să se întâmple, cercetătorii vor cartografia urmele, le vor fotografia, le vor măsura şi vor realiza modele după ele.

„Ele nu vor fi aici pentru totdeauna”, a precizat Davis. „Facem tot ceea ce putem pentru a păstra aceste fragmente de istorie”, a adăugat el.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ungaria va avea un registru al pedofililor: condamnații nu vor putea ocupa locuri de muncă în care interacționează cu copii / Modificarea legislației stabilește și reglementări privind educația sexuală în școală, care nu va putea avea ca obiectiv promovarea schimbării de gen sau a homosexualității

În Ungaria va fi creat un registru al persoanelor care comit infracțiunea de pedofilie. Modificarea Codului Penal mai prevede că pedofilii nu vor putea ocupa locuri de muncă în care…
Vezi articolul

DOCUMENT Examenele de corigență pentru elevi se vor desfășura în perioada 4-15 iulie 2022 / Dacă curriculumul este organizat modular, această sesiune are loc în ultima săptămână de cursuri a anului școlar 2021-2022

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale și liceale au loc în perioada 4-15 iulie 2022, pentru anul școlar curent, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare de către…
Vezi articolul

FOTO Sute de studenți au protestat la Cluj-Napoca, unde ministrul Educației David a deschis anul universitar la Universitatea Babeș-Bolyai / „Tăiați din corupție, nu din educație!” / Reprezentanți ai studenților: Discuții ministru-protestatari sunt așteptate pentru ora 14.00, la rectoratul UBB

Câteva sute de studenți au protestat, luni, la Cluj-Napoca pentru a marca deschiderea anului universitar 2025-2026, în același loc în care ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a ales să…
Vezi articolul

În prima zi a campaniei electorale Ministerul Educației repune în dezbatere proiectul burselor de minimum 150 de lei pentru elevi, pe care l-a pus în dezbatere și în februarie 2020, când guvernanții se pregăteau de anticipate

Cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Cum construim un ecosistem școlar împotriva violenței: peste 1.800 de elevi, 900 de părinți și 240 de profesori și consilieri școlari din județele Dolj și Dâmbovița vor fi instruiți pentru a gestiona situații de violență, în cadrul proiectului „Choose to change”

Peste 1.800 de elevi, 900 de părinți și 240 de profesori și consilieri școlari din județele Dolj și Dâmbovița vor primi instruire pentru dezvoltarea abilităților de gestionare a situațiilor de…
Vezi articolul