Norma didactică pentru profesorii din școli și licee crește la 20 de ore pe săptămână, cu 2 ore în plus față de cea actuală, a anunțat premierul Bolojan în cadrul pachetului de măsuri fiscale menite să reducă deficitul fiscal și pe care își va asuma răspunderea Guvernul săptămâna viitoare. Este prima oară când a fost anunțat un număr concret cu care va crește norma didactică: 2 ore. În programul de guvernare se preciza că norma didactică va fi una „realistă”, corelată cu performanța. Amintim, la audierile din Parlament pentru un al doilea mandat în guvernul actual, ministrul Educației a spus că norma va fi la „minimum, la nivelul mediu care există Uniunea European sau în OCDE” și că „nu creștem în orb și paușal”.
- Reprezentanții sindicatelor din Educație au anunțat că pregătesc pichete în luna iulie în București, imediat ce au fost publicate propunerile de măsuri din programul de guvernare
- Întrebat despre faptul că mai multe categorii de bugetari amenință cu greva, premierul Ilie Bolojan a spus că joi sau vineri se va întâlni cu lideri de sindicate pentru a discuta propunerile, dar nu a precizat dacă și reprezentanții liderilor sindicali din Educație vor fi printre ei.
- Creșterea normei didactice și în mediul universitar de la 16 la 18 ore pe săptămână, propusă în pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 2 iulie, că propune creșterea normei didactice pentru preuniversitar cu 2 ore pe săptămână, subliniind că „nu afectează drepturile salariale dar se vor reașeza numărul de ore predate„.
„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar). Asta nu afectează drepturile salariale dar se vor reașeza numărul de ore predate. Va fi un efect financiar”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.
Este prima oară când a fost anunțat un număr concret cu care va crește norma didactică. În programul de guvernare era precizat că numărul de ore de activități didactice va crește în școli, în urma unei analize a Ministerului Educației și că norma didactică „realistă” va fi corelată cu performanța.
La rândul său, ministrul Educației Daniel David a spus la audierile din Parlament că este o situație de criză și complicată și că norma va crește la un minim al mediei din OCDE: „Nu creștem în orb și la paușal”, a mai spus David.
Ce presupune norma didactică raportată la numărul de ore de lucru și la numărul de predate
Norma didactică a profesorilor din România – predarea propriu-zisă înseamnă 18 ore pe săptămână, cu variații în funcție de gradul didactic și vechime.
Pentru toate cadrele didactice din învățământ activitatea didactică totală presupune 40 de ore pe săptămână de lucru propriu-zis, incluzând și activități conexe predării.
Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție de vechime și grad didactic, conform cadrului legal actual.
Nu toate aceste prevederi sunt însă aplicate în prezent, unele fiind prorogate de Guvernul Ciolacu. În vigoare, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, este însă o reducere de normă didactică din legea precedentă și anume de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I. De asemenea, există o serie de „degrevări de normă” pentru directori, inspectori, lideri sindicali.
- Vezi aici mai multe detalii referitoare la modul în care este reglementată norma didactică.
Informații de context
Încă din februarie 2025 Edupedu.ro a scris că printre discuțiile neoficiale la nivelul coaliției de guvernare se află și creșterea normei didactice pentru profesori, așa cum semnala un sindicat din Educație. Joia trecută, pe 29 mai, în contextul pregătirilor pentru formarea unui nou guvern după alegerile prezidențiale și demisia celui actual, G4Media a scris că liderii și negociatorii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliție guvernamentală au pe masă mai multe propuneri de măsuri pentru a scădea deficitul bugetar scăpat de sub control. Printre ele ar fi și creșterea normei didactice la profesori.
Sindicatele din Educație au reacționat imediat într-un comunicat comun și au solicitat grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de a majora norma didactică a profesorilor. „Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc”, se arată în comunicatul sindicatelor.
Autoritățile nu au prezentat niciodată o analiză științifică sau pe bază de date din sistem despre normele profesorilor, există doar un total anual a numărului de norme pe tipuri de cadru didactic – titular, suplinitor calificat, necalificat. De asemenea, în contextul discuțiilor despre o eventuală creștere a normei didactice de predare, nu există nicio susținere publică a demersului sau o identificare a unei probleme la nivelul Ministerului Educației, unde ministrul Daniel David recent a publicat un raport cu problemele identificate în cele 5 luni de mandat și soluțiile acestora.
Într-un mesaj postat pe Facebook în ziua numirii în funcție în guvernul actual, Daniel David a spus că „voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.:cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social”.
La audierea din Parlament pentru un nou mandat, ministrul a spus că norma va crește la un minim al mediei din OCDE:
„Știu că sunt discuții, am discutat cu sindicatele, știu că sunt foarte sensibile aceste lucruri, nu-mi face o plăcere deosebită să fiu ministru care trebuie să implementeze această concluzie, această decizie a grupului care a lucrat pe componenta economico- financiară. Hai să ne uităm și vă rog să citiți propoziția sau fraza din programul de guvernare și spuneți-mi dacă se poate reproșa ceva.
Am spus: minimum, la nivelul mediu care există Uniunea European sau în OECD. Vi se pare ceva în regulă cu asta? N-am spus maximum. Ne raportăm la un nivel mediu și cred că este iarăși un element de raționalitate în acest demers și vine din nou criteriul decenței în situația de criză care ne aflăm acum, cât putem și ca să mă asigur, să știți că nu creștem așa în orb și paușal.
Ați văzut că sunt o serie de criterii: depinde de mediul în care lucrează, depinde de câte norme are sau cum este împărțită norma didactică pe care o are astfel încât să poți să faci diferențieri și creșterea să fie într-o oarecare formă justificată. Când ai normă în care mergi deja la trei unități școlare nu te apuci să mai crești cu a patra„.
Foto: Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
21 comments
Pentru profesori de sprijin, trecerea de face de la 16 la 20 de ore in numai un an. Astfel, in anul scolar 2024- 2025, profesorii de sprijin avea norma didactica de 16 ore, incepand cu 2025-2026, profesorii de sprijin trec la o norma de 20 ore.
Stiti ce inseamna sa lucrezi cu un copil cu autism??? Stiti ce inseamna sa lucrati cu un copil cu DMS???
Mai mult, un medic rezident primeste un venit de 200 lei net / ora ca sa lucreze cu un copil cu autism in timp de un profesor debutant de sprijin primeste 25 lei net/ ora. Venitul unui profesor este mai mic decat al unui gunoier, care un venit mediu de 150 lei
deci eu am o singura intrebare:
Acest autist si cu Cogeac ala de Bihor,plus Faramitu Lambru de la Educatie,ei stiu oare ce este in scolile din Romania?
ei stiu oare ca un debutant are 4200 ron?
ei stiu ca o chirie cu utilitati si hrana costa minim 3000 ron
ei stiu oare ca un debutant care are ore la tara si in 3-4 scoli pleaca la ora 6 de acasa si ajunge la ora 16 timp in care trebuie sa si cumpere un sandwichi si o apa care costa 300-400ron lunar.
etc etc etc
jalnici penibili inumani….astia sunt cei care fac acum reforme cu noi pentru a pastra privilegiile celor de la putere
premiati in continuare cu zeci de mii de euro pe cei care ies la pensie apoi sa i angajati iara peste o luna tot pe postul lor
hai sictir javrelor
Și ce se va întâmpla cu titularizarea ce urmează să fie luna aceasta. Ea se făcea inițial pentru norme de câte 18 ore și acum brusc norma este de 20?
Pot fi școli unde existau x+1 norme cu 18 ore, dar crescând acesta la 20, nu mai există cele x+1 norme. Ne lămuresc onor guvernanții rapid ce se va întâmpla în acest caz sau mergem înainte cu noi muncim și nu gândim?
A declarat ministrul altundeva ca nu vor fi oameni concediati. Nu dpdv tehnic, dar vor fi mai putine posturi. Deci asta e o semi-minciuna prin omisiune. Apoi, marirea normei va duce in multe cazuri la profi care predau doua materii, ei fiind de fapt specializati doar pe una, doar ca sa isi poata scoate o norma. Nu mai vorbesc de situatiile din mediul rural, unde e vei zapaci total profesorii. Nu zic ca nu se putea face, dar inainte de asta trebuie vazut ce baza materiala avem si ce trebuie sa dezvoltam: daca trebuie comasate scoli in rural, sa vedem cum efectiv o facem, ori daca mutam profesori de la o scoala la alta, sa vedem daca e fezabil. Nu prea ne-a interesat decat sa taiem bani de fapt. Si s-ar putea ca rezultatele dpdv pedagogic sa fie mai proaste. De parca ne mai trebuiau niste clivaje adancite intre rural si urban, sau nister rezultate mai proaste la materiile asa-zis secundare, dar importante: istoria, geografia, fizica, biologia etc.
Intrebare: Incadrarile in preuniversitar se fac in februarie, fiecare post complet avand 18 ore, deci au fost facute. Posturile vacante sunt date acum la titularizare. Sa zicem ca nu se ocupă. Ce se va întâmpla cu postul respectiv la toamnă? Va fi incomplet? Nu se va mai ocupa… Jalnică măsură, dar vor dispărea 10% din posturi. Asta da reducere…
Îi imvit pe cei 2 matematicieni ai țării la un liceu tehnologic , unde vor lua vreo 10-12 clase să aibă o catedră întreagă, cu vreo 6 clase de liceu, 6 profesională, să-i pregătească pentru examenul de bacalaureat. E nevoie de forță proaspătă, idei , metode noi de predare.Chiar aş dori să învăț de la ei după 38 de ani la catedră, înainte de pensie.
Salariul este vreo 1/7 parte din salariile lor.
Aveți perfectă dreptate!
Ministerul nu intervine în universități, dar universitățile nu mai au bani.
Nu pleacă nimeni din sistem, dar crescând norma, dispar posturi.
Universitățile au autonomie, dar sunt evaluate ca să poată fi unele declasificate și să primească mai puțini … bani.
A evaluat cineva efectele măririi normei asupra CALITĂȚII actului didactic??? Culmea, în universități există departamente, proceduri și persoane desemnate pentru ASIGURAREA CALITĂȚII!!! La fel cum guvernul României a lucrat sub supravegherea a numeroase agenții ținând cont de prognozele experte produse de altele, orientându-se după liniile directoare desenate de think-tank-uri și reuniuni de experți. etc. etc. etc.
Ce părere are prof. dr. David de impactul măririi normei?
Ce întrebare?!
Păi dacă e însuși a propus-o încă înainte de a apărea „criza”. Cu vreo șase luni. Asta da „viziune”!
Parca finantarea era pe cap de elev/student (vita furajata)!
Ce se intampla cu sumele care raman prin marirea normelor?
De ce aceasta „curba de sacrificiu” se aplica numai cadrelor didactice si nu si personajelor TESA din educatie?
D-le Marius, pt informarea dv dorim sa va aduce la cunostinta ca tot personalul TESA angajat in educatie lucreaza cel putin 40 de ore pe saptamana datorita volumului mare de situatii zilnice. Referitor la finanarea per elev , 98 % din scolile din tara nu se incadreaza pt plata salariilor, Ministerul compensand in fiecare an diferenta .
Va rugam sa va informati inainte de a dezinforma lumea si sa va uitati in propria ” gradina” ca precis sunteti cadru didactic.
P.S. zilele de concediu a „personajelor” TESA sunt 28 de zile pe an , maxim !
20 de ore de matematică= 20 de ore de religie ?
Sau
20 de ore de matematică sau română= 20 de ore cu jumătate de clasă la o disciplină de modul?
Norma didactică a țărilor din OCDE, din învățământul universitar:
1. Germania 8–10 ore/săptămână
2.Olanda ~8 ore/săptămână
3. SUA 6–12 ore/săptămână
4. Canada 6–9 ore/săptămână
5. Japonia ~6–10 ore/săptămână
6. Japonia ~6–10 ore/săptămână
Se observă că media este de 8-9 ore pe săptămână. Romania 18 ore didactice, este media țărilor OCDE?
Se va agrava deficitul de cadre didactice, chiar daca la prima vedere pare paradoxal, fiindca aproape nici un absolvent de invatamant superior nu se va indrepta spre cariera didactica si aproape toate cadrele didactice cu drept de pensie, chiar anticipata, se vor pensiona. Chiar si o parte insemnata a cadre didactice, fara drept de pensie, care inca sunt tinere, vor parasi invatamantul alegand alte profesii.
10% din posturi vor dispărea, si foarte multe vor fi incomplete. Oamenii vor părăsi sistemul. Trist.
Media OCDE: în jur de 723 h/an, adică **~18 h/săpt.**
1414-1Australia iese în evidență cu ~23–25 h/săptămână, una dintre cele mai ridicate norme OCDE .
1773-0Costa Rica are un nivel extrem (~28 h/săpt.) .
Alte țări, precum Finlanda sau Japonia, cer mai puține ore de predare: ~14–17 h/săpt.
Franța și Germania sunt aproape de media OCDE, între 17–20 h/săpt.
—
✅ Concluzie generală
Norma de 18 h/săptămână din România se situează exact la media globală OCDE.
Țări precum Australia (≥ 22 h/săpt.) ori Costa Rica (≈28 h/săpt.) se află mult peste normativele medii.
Țări cu norme mai reduse, cum ar fi Finlanda sau Japonia, se apropie de 14–17 h/săpt.
Planul -cadru la primar unde este? Copiii vor avea 22-23-24-25 ore pe săptămână. Nu mai sunt religia și engleza? Profesorul de educație fizică nu mai are ore?
O forma eleganta de disponibilizări în masă, pe care ei nu și o asuma.Ei arunca bomba și nu sunt vinovați de nimic.
Asta e adevarul.
Cine are ochi de vazut, sa priceapa.
Nu mai iau apararea nimanui.
Am obosit sa am in jur colegi care freaca menta pentru ca sunt pilele celor din politic.
Si din cauza lor, totul merge prost intr-o scoala.
Daca tu ești serios si competent, toate aceste pile unite te saboteaza ca maimutele. Pentru ca, prin munca ta, tu arati lumii cat de incompetenti sunt ei.
Ei au meditatii cu propriii elevi de la clasa. (da, au completat si acea declaratie de integritate, fix apa de ploaie, daca nu este lege organica). Ei hartuiesc elevii sa le vina la meditații. Ei nu se numesc DASCĂLI.
Nu mai exista valori morale.
Nu mai exista responsabilitate.
M-am ingrozit cand am vazut, fara sa vreau, ce specimene veneau sa dea concurs judetean de suplinire in toamna anilor trecuti. Nicio prestanta si demnitate de profesor. As jigni taranul autentic. Le-as spune cocalari, pitipoance, veniti sa destabilizeze si mai mult moralitatea in scadere.
Am obosit, dupa ani de zile, in care am așteptat ca meseria mea draga sa isi regaseasca demnitatea. In care sa FIU PROFESOR, nu jandarm, nu politist, nu asistent social, nu secretar, nu paznic, nu bona.
Poate ca asta e solutia.
Taiatul in carne vie.
Revenirea la ceea ce a mers acum 35 de ani, adica disciplina, seriozitate, responsabilitate, seriozitate, dar nu cu agresivitatea comuniștilor, nu cu bataia, nu cu frica (inca imi amintesc linia pe palma, luata nedrept) ci cu rabdarea, asertivitatea, fermitatea cuvintelor.
Si pentru asta, e nevoie si de reeducarea adulților. Pentru ca degeaba educ eu puiul de om, când adultul nu are cei 7 ani de acasa, pentru ca asta i-au bagat in cap 35 de ani de democratie prost inteleasa.
20 de ore, in preuniversitar, este cam la maxim.
dar in statistica, alte tari folosesc totalul anual, nu media săptămânală.
18 ore in universitar? aici e afirmație, din nou, fantezistă. valoarea 16 ore este valoarea maxima, pentru a permite si integrarea activităților de cercetare. Dar numărul efectiv de ore, conform legii, este ceva mai jos.
Ăla era marketing electoral, se cheamă țeapă, ”naț mai loat țeapă forța Steaua hey hey hey”.
Și uite așa începe anul școlar direct cu grevă.
Ia să aud toți suplinitorii sau doritorii de post în învățământ care protestau înainte de CNU, când credeau că David le va ”face dreptate”, cam ce gândesc acum? E bine în sistem, nu? Să vedeți ce bine e când nici nu mai există titularizare și ești la mâna directorului, care e numit politic, care e din partidul inspectorului numit politic, care e pus acolo politic de ministru – unul ca David. Iar ăla decide că dulce et decorum est pro patria mori că tu oricum n-ai niciun drept, așa că valea!
Chestia asta se aplică din toamnă, by the way, în momentul ăsta CNU este total compromis, nimic din normele alea nu mai bat cu ce e într-adevăr vacant sau cu viabilitatea promisă acolo. Și vor intra și titulari în restrângere – ia gândiți-vă numai ce e să fii titular pe muzică sau desen în vreo 5 școli, mai adaugi una până la toamnă, ce faci?!