Notarea elevilor în 1940 – Inspectoratul către un liceu: Notarea nu este un scop și nici un mijloc de tortură

39.443 de vizualizări
Un document din 1940 al Arhivelor Naționale Alba arată ce le cerea profesorilor Ministerul Educației de la acea vreme, referitor la notarea elevilor. Mesajul era transmis, ca și acum, prin inspectoratele școlare. Vezi fotografia actului trimis de Inspectoratul Școlar al Ținutului Mureș, Alba Iulia.

“Avem onoare a Vă face cunoscut, că Onor. Minister cu ordinul Nr. 48.910/1940, pune în vedere corpului didactic că notarea elevilor este un mijloc de constatare a științei și a muncii lor, nu un scop și nici un mijloc de tortură”, se arată în prima partea a actului.

“Profesorii trebuie să fie de o severitate blândă față de elevi – ca atitudine generală, iar la notare trebuie să fie drepți. Pedagogic este să încurajeze pe copii, nu să descurajeze orice sforțare conștiincioasă a lor prin notări pripite și uneori excesiv de aspre.“, încheie nota.

Fișa de arhivă este datată 7 aprilie 1940, ca fiind trimisă de Inspectoratul Școlar al Ținutului Mureș, Alba Iulia; pe document este trecut numele Inspectorului general șef A. Rășinaru și ștampila inspectoratului, precum și ștampila liceului numit la acea vreme Liceul Mihai Viteazul Alba-Iulia.

Fotografia documentului a fost publicată de către Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, pe pagina de Facebook a instituției, cu următorul mesaj: “Precizări privind notarea elevilor, 1940. Fond: Liceul „Mihai Viteazul” Alba Iulia, deţinut de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale”.

Citește și:

 


2 comments
  1. „Pe document este trecut numele Inspectorului general șef A. Rășinaru”, eroare, în formulare apare litera p cu semnificația de „pentru ” sau „în numele. ..” Inspectorul general șef s-a numit Eugen Hulea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației obligă școlile să comande manuale pentru anul viitor, majoritatea tot de la Editura Didactică și Pedagogică. Asta deși a anunțat că va cumpăra noi manuale prin licitație

De astăzi, toate școlile sunt obligate să-și comande manuale școlare pentru clasele I-VI, pentru anul școlar 2019-2020. Anunțul apare într-o notă trimisă tuturor școlilor din țară de către Centrul Național…
Vezi articolul

Limitarea normei didactice a directorilor la cel mult 14 ore, comasări de școli doar prin absorbție, protejarea claselor existente și a celor care au elevi cu CES, excluderea obligației de a face ore remediale pentru directorii-învățători – propuneri trimise de asociația directorilor de școli CEMS la Ministerul Educației

Modificări urgente în aplicarea noii legi a învățământului, solicitate Ministerului Educației de asociația directorilor de școli CEMS – Comunitatea pentru excelență în management școlar, potrivit unui comunicat al organizației primit…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat astăzi după ultima ședință de Guvern din acest an că aplicarea creșterilor salariale pentru profesori este „în funcție de adoptarea Legilor Educației”. Întrebată când…
Vezi articolul