Note la clasele a III-a și a IV-a și descriptori de însușire a competențelor până în clasa a II-a – propunerea legislativă a fost depusă în Parlament de Pop

4.930 de vizualizări
Note pentru elevii de clasa a III-a și a IV-a, în loc de calificative, și descriptori de performanță până în clasa a II-a – este propunerea legislativă depusă în Parlament săptămâna aceasta de Liviu Pop, a anunțat senatorul social-democrat. Este vorba despre inițiativa legislativă anunțată în exclusivitate de Edupedu.ro, prin care fostul ministru al Educației urmărește să modifice notarea în sistemul de învățământ. De precizat că Pop, un cunoscut adversar al Ecaterinei Andronescu, vine cu acest proiect de modificare a legii educației în contextul în care ministrul a anunțat în repetate rânduri că vrea o nouă lege a educației și a pus toate școlile din țară să dezbată un „viziunea pe educație” pe care aceasta a lansat-o public.

Documentul a fost scris de social-democrați, după ce Inspectoratul Școlar Cluj-Napoca a cerut Ministerului Educației să schimbe notarea în școli, potrivit surselor Edupedu.ro.

Senatorul PSD Liviu Marian Pop a anunțat astăzi: „Am depus săptămâna aceasta, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, Propunerea legislativă de modificare a articolului 71 din Legea educației nationale nr. 1/2011, Camera Deputaților fiind prima cameră sesizată”.

DOCUMENT Proiectul de lege depus săptămâna aceasta de Liviu Pop, care vizează modificarea sistemului de notare:

Cum arată în prezent art. 71 din legea educației, pe care Liviu Pop vrea să îl modifice:
  • Art 71. alin (3) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin calificative, în învățământul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, în învățământul secundar și în învățământul terțiar nonuniversitar, sau prin punctaje, în mod similar testelor internaționale.

În prezent, la clasa pregătitoare nu se acordă nici calificative, nici note; elevii din clasele I – a IV-a primesc calificative. Scoaterea calificativelor din clasele primare, prin înlocuirea lor cu „aprecierea nivelului atins” în primele trei clase, după care înlocuirea calificativelor cu note în clasele a III-a și a IV-a este una dintre cele mai importante modificări din sistemul de notare. Nu este încă clar pe ce anume este fundamentată această propunere.

Reamintim că Inspectoratul Școlar Județean Cluj i-a propus Ecaterinei Andronescu să renunțe la calificative, în învățământul primar, a anunțat pentru Edupedu.ro inspectorul Anicuța Todea. “Noi am solicitat acum, la Minister, eliminarea calificativelor. Calificativele au fost o pricină de sminteală pentru mulți”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul pentru învățământ primar din Cluj.

Photo by Miguel Á. Padriñán from Pexels

Citește și:

 


1 comment
  1. Până în 1998 erau note (și… trimestre) peste tot în școală.
    8 clase erau obligatorii, Capacitate nu exista (în schimb erau admiteri riguroase și la liceu, și la facultate), și nici vorbă de clasa pregătitoare.
    Trei grupe la grădiniță (pentru cine mergea, că nu se impunea prin lege), apoi direct clasa întâi cu abecedarul.

    Și facultatea avea mai mulți ani (cursă lungă), fără nevoia de masterate, că nici Bologna nu se făcuse.

    Știa lumea o treabă precisă cu școala.

    Până acuma… s-au tot făcut schimbări la înfățișarea învățământului românesc. Ar urma totul obligatoriu de la grădiniță până în pragul Bacalaureatului. Copiii noștri (dacă îi facem) cine știe ce vor mai vedea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rata de vaccinare este mult mai mare în școlile din Cluj cu predare în limba maghiară, decât cele în limba română – presa locală / Agenția ungară MTI: conștiința responsabilității este mai dezvoltată

În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Vezi articolul

LISTA Peste 3.700 de posturi de profesori și 1.600 pentru cadre didactice auxiliare și nedidactice, cerute de inspectoratele județene pentru începutul anului școlar / Solicitările de suplimentare a angajărilor în școli, grădinițe și în centrele de resurse și asistență educațională sunt puse și pe seama noii legi a educației – proiect

Majorarea numărului de clase, ca efect al reducerii numărului de elevi care pot face parte dintr-o formațiune de studiu și intrarea în vigoare a legilor educației pe 2 septembrie 2023…
Vezi articolul

Cum sunt departajați profesorii care vor să devină directori și sunt mai mulți candidați pe un loc, cu medii finale egale. Procedura oficială prevede chiar votul secret al cadrelor didactice

Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare procedura operațională privind declararea candidatului „reușit” dintre cei care au optat pentru ocuparea aceleași funcții de conducere din aceeași unitate de învățământ și au…
Vezi articolul