Noua componență a Comisiei de etică a Managementului Universitar a fost numită: mulți membri din vechea echipă, inclusiv fostul președinte Ciprian Preda, păstrat în pofida unor nereguli semnalate în trecut cu privire la angajarea sa

583 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Componența Comisiei Naționale de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), ce ia locul fostului Consiliu de Etică a Managementului Universitar (CEMU), cu atribuții extinse conform noii Legi a învățământului superior, a fost desemnată prin Ordin al ministrului Educației, publicat luni în Monitorul Oficial. În noua formulă au fost numiți membri mai mulți reprezentanți ai fostei echipe, inclusiv cel care a condus CEMU în ultimii ani, Ciprian Preda, în cazul căruia au fost semnalate nereguli privind angajarea sa ca titular în două universități.

Noua Comisie Națională înlocuiește fostul Consiliu, a cărui componență a fost desemnată în 2021, suferind modificări repetate în ultimii ani, inclusiv în 2024. CNEMU este un for care, potrivit Legii învățământului superior din 2023, are atribuții ce influențează aplicarea regulilor de etică în universități, în condițiile în care comisiile de etică din aceste instituții au o importanță sporită în analiza abaterilor de la regulile academice – detalii mai jos.

Membrii noii Comisii Naționale a Managementului Universitar:

membri numiți de Consiliul Național al Rectorilor (CNR):

  • Marcel Dîrja – profesor la USAMV Cluj-Napoca; a fost membru și până în prezent
  • Carmen Viorica Muntean – conferențiară la UMFST Târgu Mureș; a fost membră și până în prezent

membri numiți de Ministerul Educației și Cercetării:

  • Ciprian Ion Preda – conferențiar, Universitatea de Vest din Timișoara; a fost membru și până în prezent, a deținut poziția de președinte CEMU
  • Felicia Cătălina Roșioru – conferențiar, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
  • Ana Claudia Elena Vidat – conferențiar, ASE București

Reprezentant numit de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior:

  • Mihail Anton – profesor, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”; a fost membru și până în prezent

Reprezentant numit de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului superior:

  • Daniel Mureșan – profesor, UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca; a fost membru și până în prezent

Reprezentant numit de Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare: 

  • Acad. Nicolae Zamfir – vicepreședinte al Academiei Române

Reprezentant numit de federațiile naționale ale studenților:

  • Tamara Ciobanu

În cazul celui care a condus în ultimii ani CEMU, Ciprian Ion Preda, Edupedu.ro a semnalat, în 2021, că un document al Ministerului Educației arăta cum acesta avusese, în anul universitar 2018-2019, calitatea de titular în două universități, lucru ce contravenea legii. Anume, un raport întocmit după un control al Ministerului a Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați constata că Ciprian Preda avusese simultan calitatea de titular în cadrul acestei instituții și la Universitatea de Vest din Timișoara. El aprecia atunci, pentru Edupedu.ro, că „moral, nu există niciun fel de problemă” în această situație și că a „încasat un singur salariu”. Tot în 2021, el era menținut în cadru CEMU, la propunerea MEC, în pofida constatărilor anterioare.

CNEMU, ca for ce înlocuiește CEMU, are, potrivit Legii învățământului superior 199/2023, următoarele atribuții:

„Art. 158: (…)

(4) CNEMU se pronunță asupra litigiilor privind nerespectarea eticii managementului universitar și asupra litigiilor referitoare la încălcarea răspunderii publice.

(5) CNEMU are următoarele atribuții principale:

a) monitorizează punerea în aplicare a politicilor de etică și deontologie universitară la nivelul managementului universitar;

b) realizează auditarea comisiilor de etică universitară din instituțiile de învățământ superior și prezintă un raport anual privind etica managementului universitar și deontologia universitară la nivelul funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ superior. Acest raport se face public;

c) constată încălcarea de către o instituție de învățământ superior sau de către rectorul acesteia a obligațiilor prevăzute de prezenta lege și propune ministrului educației aplicarea uneia sau mai multora dintre măsurile prevăzute la art. 174 alin. (5);

d) propune Ministerului Educației Codul-cadru de etică și deontologie universitară, în vederea inițierii de către Ministerul Educației a hotărârii Guvernului privind aprobarea acestuia. Codul-cadru de etică și deontologie universitară va conține inclusiv setul de standarde de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar, care stau, alături de normele de aplicare prevăzute la lit. e), la baza analizei și constatărilor realizate de CNEMU cu privire la nerespectarea eticii managementului universitar;

e) propune Ministerului Educației norme de aplicare pentru Codul-cadru de etică și deontologie universitară;

f) la sesizarea ministrului educației sau a senatului universitar, verifică încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 12 și, în situația în care persoana în cauză se face vinovată, poate propune revocarea din funcția de rector, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data eliberării din funcție a rectorului, prin ordin al ministrului educației, senatul universitar are obligația să desemneze un prorector, în calitate de rector interimar, care reprezintă instituția de învățământ superior și care devine ordonator de credite până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educației. În termen de 3 luni de la eliberarea din funcția de rector, senatul universitar finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și trimite spre confirmare ministrului educației dosarul privind confirmarea noului rector;

g) analizează și soluționează, după caz, contestațiile la deciziile comisiilor de etică universitară de la nivelul instituțiilor de învățământ superior.”

Ordinul publicat în Monitorul Oficial, integral:

Foto: © Fizkes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. La vremuri noi, tot noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Reprezentanții sindicatelor din școli, puși de ministrul Educației să stabilească indicatorii de performanță pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, alături de directori / Cîmpeanu înființează o nouă comisie de evaluare a profesorilor în fiecare școală

Reprezentanții sindicatelor din școli sunt învestiți prin ordin al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să stabilească indicatorii de performanță din cadrul fișelor de evaluare și autoevaluare pentru cadrele didactice și personalul…
Vezi articolul

Ministrul Educației aduce din nou în discuție schimbarea referinței pentru bugetul Educației, invocând sprijinul mediului de afaceri: „Am înțeles, în privat, ce-i drept, că tocmai am găsit un susținător pentru ca Educația să primească 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli, nu pe venituri”

Prezent la Forumul Educației Financiare, Sorin Cîmpeanu a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea schimba referința pentru bugetul Educației, din procent al Produsului Intern Brut, în procent din bugetul…
Vezi articolul

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Cu toate riscurile, anul acesta am interzis, de exemplu, detașarea profesorilor în primul an de activitate. Asta nu înseamnă că după primul an încurajăm să se mute imediat

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „am introdus în metodologiile de mobilitate interdicția de a…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

Modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată. Consiliile de administrație ale școlilor hotărăsc în perioada 21-22 august, potrivit metodologiei-cadru. Care sunt condițiile pentru profesori

În perioada 21-22 august, consiliile de administrație ale școlilor pot să hotărască modificarea contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Este vorba…
Vezi articolul