Nouă specializare de medicină, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Programul are autorizare de funcționare provizorie ARACIS și urmează să primească studenți din acest an

2.332 de vizualizări
Sursa: Pixabay.com
Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava (USV) va avea un program de licenţă în medicină, pe baza unei hotărâri a Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres, vineri, de USV.

Potrivit sursei citate, decizia din 1 august a ARACIS acordă aviz favorabil pentru autorizarea de funcţionare provizorie a programului de licenţă în medicină propus de USV. Capacitatea de şcolarizare avizată este de 60 de studenţi pe an de studiu, studiile urmând să se desfăşoare pe o perioadă de şase ani.

„Informaţiile asociate programului au fost transmise către Ministerul Educaţiei în vederea actualizării Hotărârii de Guvern (HG) nr. 412/2024 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2024 – 2025, procesul de admitere urmând a fi organizat după data publicării HG în Monitorul Oficial„, au precizat oficialii USV, conform sursei citate.

Programul de Medicină este propus de USV în contextul unui dezechilibru major existent în distribuţia regională a medicilor. România are 55.000 de medici cu aviz de liberă practică, dintre care peste 50% (aproximativ 30.000) sunt concentraţi în municipiul Bucureşti şi cinci judeţe: Cluj, Iaşi, Timiş, Dolj şi Mureş. Restul, 36 de judeţe, au aproximativ 27.000 de medici, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

  • Facultatea de Medicină a Universității din Suceava a primit teren pentru propria clădire la finalul anului 2022, după cum anunța președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava de la acea vreme, Gheorghe Flutur.

Din punctul de vedere al formării de medici, populaţia din estul României are un grad redus de acces la educaţia superioară comparativ cu populaţia din restul ţării, în regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est funcţionând, până la această dată, 3 universităţi cu programe de medicină (23% din totalul universităţilor cu program de medicină din ţară), cu o capacitate de şcolarizare de 1.455 de locuri (21% din capacitatea de şcolarizare în medicină a ţării), în timp ce populaţia şi suprafaţa celor 2 regiuni reprezintă 30% din populaţia totală, respectiv din suprafaţa totală a României„, mai arată USV.

Noul program de Medicină se va alătura celor 7 programe de studii coordonate în prezent de Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice din USV, incluzând 4 programe în domeniul Sănătate (Asistenţă medicală generală, Nutriţie şi dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară), 2 programe în domeniul Biologie (Biologie şi Biochimie) şi un program de masterat în domeniul Medicină (Nutriţie şi recuperare medicală).

Pentru programul de Medicină, Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice are deja angajate cadre didactice universitare, titulare în USV, pentru mai mult de 70% dintre disciplinele ce se vor activa treptat pe parcursul a 6 ani de la iniţierea studiilor, la care se adaugă cadre didactice universitare titulare în alte universităţi din ţară şi străinătate şi alţi specialişti în domeniu, mai scrie universitatea în comunicat.

Citește și:
Concurența medie a fost de peste 2,3 candidați pe loc la admiterea în facultățile de Medicină din țară. Creștere cu 87% față de anul trecut la Târgu Mureș
Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș, despre concurența record la Medicină de anul acesta: Au contat investițiile, modernizarea, prestigiul facultății și școala de vară pentru elevi
Grile Admitere Medicină 2024. Caietul de concurs la Biologie și Chimie, UMF Carol Davila – descarcă
(2023) Concurență de peste 1,4 candidați pe loc la admiterea în facultățile de Medicină din București și din țară / Examenele au loc duminică, 23 iulie
Facultatea de Medicină a Universității din Suceava a primit teren pentru propria clădire


1 comment
  1. Foarte bine. Să se mai spargă monopolul șpăgarilor din UMF-uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista intermediară cu punctajele obținute de școlile care au aplicat pentru sute de mii de euro ca să piloteze noi planuri-cadru și modele de carieră didactică, publicată cu întârziere de Ministerul Educației / Bugetul de 12 milioane de euro ar ajunge la 35 de proiecte care includ 73 de școli – estimare

Lista intermediară a punctajelor obținute de școlile care au aplicat pentru granturi de 200.000 de euro ca să piloteze noi modele curriculare – alte feluri de planuri-cadru sau noi modele…
Vezi articolul

Ministerul Educației confirmă ca ARACIP a fost desființată de noua lege a Educației, dar susține că aceeași agenție „funcționează legal” în baza unui ordin de ministru

Ministerul Educației a dat o precizare Agenției naționale de presă Agerpres în legătură cu funcționarea Agenției Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în condițiile în care Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, după ce peste 92% din elevii de la seral din județul Timiș nu erau prezenți la ore: Poate că e momentul să facem niște reglaje în procesul educațional pentru elevii de la seral

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru știrile ProTV, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că „poate că e momentul să facem niște reglaje…
Vezi articolul

BREAKING After school-urile și creșele rămân deschise, anunță premierul. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face „niște recapitulative” când se va reveni în clase

Toate grădinițele și școlile din România vor fi închise de luni, indiferent de incidența cazurilor de coronavirus din localitate, a anunțat premierul Ludovic Orban. „Practic, nu vor fi afectate creșele…
Vezi articolul

„Tăierea granturilor și a finanțării de tip nucleu pentru INCD-uri” – propusă ca soluție de reducere a cheltuielilor guvernamentale de Claudiu Năsui, deputat al USR, partid ce participă la consultările pentru formarea noului Guvern / Subfinanțarea gravă din cercetare – reclamată și de Asociația cercetătorilor, și de ministrul Daniel David

Parlamentarul USR Claudiu Năsui a propus, joi, „13 tăieri de cheltuieli care se pot face din prima secundă”, în contextul consultărilor pentru formarea noului guvern, consultări la care participă și…
Vezi articolul