Noua Zeelandă anunță intrarea în vigoare a interdicției folosirii pungilor de plastic de unică folosință în magazine

84 de vizualizări
Noua Zeelandă a început implementarea noii legislaţii care interzice pungile de plastic de unică folosinţă. „Noi, neozeelandezii, suntem mândri de reputaţia de ţară ecologică şi curată (…) Interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă reprezintă un pas pentru a aborda problema deşeurilor în Noua Zeelandă”, a anunțat într-un comunicat ministrul Conservării, Eugenie Sage, citat de Agerpres.

Sage a cerut populaţiei să folosească pungi reutilizabile şi a apreciat că măsura va contribui la protejarea şi menţinerea unui mediu curat: „Reglementările guvernamentale şi suma acţiunilor individuale fac diferenţa”. 

Legea din Noua Zeelandă prevede amenzi de până la 100.000 de dolari neozeelandezi (peste 59.000 de euro) pentru unitățile comerciale care nu respectă noile reglementări.

Ministrul a adăugat că administraţia va acţiona de asemenea în direcţia îmbunătăţirii sistemului de colectare a deşeurilor şi de reciclare ulterioară a acestora, cu obiectivul realizării unei economii circulare.

Amintim că și Consiliul UE (guvernele statelor membre) a decis în mai 2019 măsuri extrem de dure împotriva poluării. Conform noilor norme europene, până în 2021 vor fi interzise produsele din plastic de unică folosință, farfuriile, tacâmurile, paiele, bețele pentru baloane și bețișoarele pentru urechi, potrivit unui comunicat al instituției publicat de G4Media.ro. 

Directiva europeană privind materialele plastice de unică folosință stabilește norme mai stricte pentru acele tipuri de produse și de ambalaje care se află printre primele zece articole poluante ca frecvență a apariției pe plajele europene.

Mai exact, directiva interzice utilizarea anumitor produse din plastic de unică folosință pentru care există alternative, relatează G4Media.

În plus, statele membre au convenit să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029, iar sticlele din plastic vor trebui să conțină, până în 2025, cel puțin 25% material reciclat, iar până în 2030 cel puțin 30%.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Administrația Prezidențială, reacție la bijuteriile de aproape 50.000 de lei purtate de Carmen Iohannis în Germania: ”Promovează creatorii români, a purtat bijuterii inspirate din Brâncuși/ Au fost returnate creatorului la revenirea în țară”

Administrația Prezidențială a transmis, într-un răspuns pentru G4Media, că prima doamnă Carmen Iohannis a purtat bijuteriile cu diamante de la compania Malvensky Corporation SRL pentru că ”promovează creatorii români” și…
Vezi articolul

În prezent, învățământul superior este, pentru majoritatea tinerilor, singura opțiune în România, spune Andreas Schleicher, OCDE: Mulți renunță la facultate, investesc timp și bani, dar nu obțin o diplomă / Dacă ar găsi programe care să le răspundă nevoilor, este mai puțin probabil să abandoneze complet sistemul

România le oferă tinerilor prea puține opțiuni educaționale, a afirmat, marți, Andreas Schleicher, directorul pentru educație al OCDE, la conferința de lansare a noului raport OCDE de evaluare privind Educația și Competențele…
Vezi articolul

Ședință la Ministerul Educației astăzi, la ora 14, pe tema violenței în școli. Cristache, liderul Federației părinților: Sancțiuni, inclusiv prin destituirea din funcție, pentru directorii care nu raportează incidentele minore, ajungându-se la situații grave de violență

Astăzi, la ora 14, va avea loc o ședință la Ministerul Educației și vor participa Ligia Deca, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți…
Vezi articolul