Noul ministru francez al Educației, criticat pentru că și-a dus copiii la școli private, generează prima criză guvernamentală din noul executiv francez

633 de vizualizări
Foto: EPA/TERESA SUAREZ
Poți fi un bun ministru al educației și, în același timp, să-ți trimiți copiii la școli private? Aceasta este întrebarea cu care se confruntă noul ministru francez al educației, Amélie Oudea-Castera, care, la doar trei zile de la preluarea mandatului, are de făcut față deja primei sale controverse, scrie Euronews. Criticile și acuzațiile de minciună aduse ministrei franceze a educației au generat prima criză guvernamentală cu care se confruntă noul executiv, titrează The Guardian.

Noul ministru francez al Educației a declanșat prima criză majoră pentru noul guvern condus de Gabriel Attal, ca urmare a acuzațiilor că nu a oferit motivul real pentru care și-a înscris copiii într-o școală privată, relatează The Guardian.

Totul a început vinerea trecută, când, la întrebările presei, ea și-a justificat decizia calificând drept „frustrant” numărul de ore de predare care nu ar fi efectuate la școala publică a fiului său atunci când unul dintre învățători a intrat în concediu. Oudéa-Castéra, care are trei copii, a spus inițial că și-a mutat copilul cel mare la o școală privată după 6 luni petrecute în școala de stat pentru că ea și soțul său Frédéric, președintele grupului farmaceutic Sanofi, erau „sătui, ca mii de familii”, și au decis să „caute o altă soluție”.

Și-au mutat copilul cel mare, precum și pe cei doi mai mici, la prestigioasa școală Stanislas, o instituție catolică din apropierea casei lor din Paris, unde printre absolvenți se numără Prințul Albert I de Monaco și generalul Charles de Gaulle, notează The Guardian.

Ceea ce i-a înfuriat pe francezi și a provocat apeluri la demisia ministrului a fost un articol apărut în ziarul Libération de duminică, în care se afirmă că fiul lui Oudea-Castera a petrecut doar un semestru la grădinița publică Littré. Ziarul a dezvăluit că clasa copilului nu a fost afectată de lipsa de personal la școala publică. De asemenea, ziarul susține că decizia actualului ministru de a-l transfera la o altă școală a fost motivată de refuzul școlii de a-l promova pe fiul său la grupa mijlocie, considerând că acesta era încă prea mic.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Citește și:
Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice
Premierul desemnat al Franței este ministrul Educației, Gabriel Attal. Dacă va obține votul Parlamentului, ar fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria Republicii
Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, sprijin la teme și în carieră


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele inițiale pentru proiectele eligibile – apelul de formare a profesorilor în pedagogie digitală, publicate de Ministerul Educației / 8 dintre cele 19 proiecte evaluate au obținut punctaj maxim

Rezultatele etapei de evaluare a calității proiectelor declarate eligibile pentru apelul de formare a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală au fost publicate astăzi, 14 august, de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Sute de profesori și oameni de știință ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă atacul lui Putin asupra Ucrainei: Protestăm vehement față de ostilitățile declanșate / Ucraina nu reprezintă o amenințare

Sute de oameni de știință, intelectuali, profesori universitari, academicieni și jurnaliști ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă „vehement” atacul lui Putin asupra Ucrainei. „Nu există o justificare…
Vezi articolul

Șapte eurodeputați români s-au abținut la votul pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor / Târziu: „Nu trebuie să permitem instaurarea unui regim de tip Big Brother” / Terheș: „Referirea la copii LGBTQ+ diluează grav obiectivul central” / 4.000 de violuri asupra unui minor reclamate în România în 2024

Șapte eurodeputați români s-au abținut la votul masiv pe care Parlamentul European l-a dat, în sesiunea plenară din 16-18 iunie 2025, pentru a adopta o poziție privind propunerea Comisiei Europene…
Vezi articolul