Franța relaxează măsurile sanitare din școli, după discuțiile cu sindicatele: fără mască în exterior, un singur autotest pentru elevii contacți ca să revină la școală, sport în interior fără mască. Măsurile au fost mai întâi comunicate profesorilor, pe email, și apoi în presă – până acum profesorii aflau din presă

849 de vizualizări
Foto: Thomas Coex Pool – EPA / Agerpres Foto / Blanquer la masa negocierilor cu sindicatele
În Franța, vineri, 11 februarie, ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, a anunțat o modificare a protocolului de măsuri anti-Covid-19 în școli, transmite Le Monde. Noile măsuri vin după mai multe discuții cu sindicatele profesorilor din Republică și după ce, pe 13 ianuarie, a avut loc o grevă de amploare: cadrele didactice erau nemulțumite de condițiile din școli, susținând că nu sunt în siguranță. Cum justifică Jean-Michel Blanquer măsura și cum o privesc sindicatele?

În ianuarie, guvernul a hotărât o schemă de scenarii (poate fi consultată mai jos) și, potrivit acestuia, protocolul va fi modificat de la nivelul 3 la nivelul 2 odată cu revenirea din vacanțele de iarnă, decalate la nivelul țării, respectiv din 21 februarie pentru zona B, 28 februarie pentru zona A și 7 martie pentru zona C. Acest lucru înseamnă că:

Foto: vacances-scolaires-education.fr

Nu va mai fi obligatoriu ca elevii și personalul din școlile primare să poarte măști atunci când se află în aer liber. De asemenea, întâlnirile nu vor mai fi limitate pe clase, ci pe niveluri sau grupuri de clase, în special în timpul pauzei de prânz.

Activitatea fizică poate fi practicată în interior și fără mască, cu excepția sporturilor de contact. Pe de altă parte, măștile vor rămâne obligatorii pentru elevii cu vârsta de peste 6 ani și pentru personalul din spațiile interioare, mai informează LeMonde.

Nu mai sunt necesare trei autoteste pentru revenirea la școală, dacă un elev este contact, ci unul singur

În plus, conform sursei citate, numărul de autoteste necesare pentru elevii-contact va fi redus de la trei la unul, începând cu 28 februarie. Astfel, elevii vor trebui să facă un singur test – pe bază de salivă sau test antigen – după două zile (D+2) în loc de trei, cum era în prezent (la D0, D+2 și D+4). Declarațiile pe propria răspundere pe care familiile le predau după primul autotest vor fi eliminate începând cu 21 februarie.

Elevii de peste 12 ani, identificați drept contacți ai cazului de Covid-19 confirmat și care nu sunt vaccinați cu schema completă, fac ore de acasă timp de 7 zile și trebuie să realizeze un test PCR la ieșirea din izolare, se arată în schema cu scenarii emisă de ministerul de resort francez.

Chiar și așa, trei autoteste li se păreau profesorilor din Franța prea puțin și nesigur, fiind unul din motivele pentru care au făcut grevă acum aproximativ o lună, după cum susțineau sindicatele la acel moment – detalii aici.

Dacă mă uit la cifrele din 25 ianuarie, care reprezintă un vârf pentru situația din școli, am avut 167.000 de cazuri pe zi. Ieri (joi) am ajuns la 12.500 de cazuri. Așadar, aceasta este în mod evident o îmbunătățire reală, ceea ce ne permite să luăm în considerare relaxarea [n. red. modificarea protocolului] despre care vorbim de câteva zile, a spus ministrul Blanquer vineri, la o întâlnire cu sindicatele, conform aceleiași surse, despre hotărârea pe care a luat-o.

Cel mai mare sindicat al profesorilor, reacție: „În final, s-a schimbat metoda!”. Sindicaliștii salută promptitudinea ministerului care îi informează mai întâi pe ei, „și apoi presa”

„În sfârșit, s-a schimbat metoda! Suntem pe măsuri care se discută înainte de a fi puse în aplicare”, a reacționat vineri, 11 februarie, Guislaine David, co-secretar general al SNUipp-FSU, sindicatul majoritar al cadrelor didactice din preuniversitar, la FranceInfo, după anunțurile ministrului Educației, Jean-Michel Blanquer, privind protocolul sanitar din școli.

„A fost nevoie de 20 de luni pentru ca ministerul să schimbe metoda de anticipare și de informare a personalului”, a spus aceasta, referindu-se la discuțiile care au avut loc în prealabil cu sindicatele. De acum înainte, „personalul este informat prin e-mail despre aceste schimbări chiar înainte ca ministrul să vorbească cu presa”, așa cum au cerut sindicatele profesorilor în timpul grevei din 13 ianuarie, notează FranceInfo.

Pe de altă parte, Guislaine David și-a exprimat unele rezerve cu privire la trecerea de la trei teste la „un test la D+2, atunci când un caz pozitiv este detectat în clasă”. Pe această temă, Guislaine David ar fi preferat „mai multă prevenție” și utilizarea testelor de salivă „care au fost complet abandonate”.

Franța: Nou protocol sanitar pentru școli (din 11 feb. 2022)
Vezi și:
Coduri QR – “armă” în protestele sindicaliștilor din Franța față de lipsa soluțiilor pentru criza de cadre didactice din școli, în plin val 5 al pandemiei
Ce au obținut sindicatele din Franța după greva națională pentru condițiile din școli. Vor fi 8.000 de noi angajări în Educație și 5 milioane de măști FFP2 pentru profesori, până la sfârșitul lui ianuarie, asigură ministrul Blanquer
FOTO Grevă de amploare a profesorilor în Franța, după ce măsurile de protecție împotriva Covid-19 din școli “nu le garantează siguranță”, susțin sindicatele / Jumătate din școli, închise astăzi
Școlile din Franța, împovărate de procedurile de depistare a contacților Covid-19 / “Până acum, ne puteam ocupa de cazuri unul câte unul, în ordinea venirii. Acum suntem copleșiți” – director francez de liceu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educaţiei justifică anunţul de ultim moment al suspendării Titularizării: A trebuit să vedem dacă se prelungește sau nu starea de alertă / Preşedintele Iohannis anunţase pe 9 iunie că se prelungeşte

„A trebuit să așteptăm să se încheie starea de alertă, să vedem dacă se prelungește sau nu”, aşa a justificat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţul făcut în ultima clipă al…
Vezi articolul

Ghidul de predare online pentru profesori, aprobat de ministerul Educației. Prezența profesorilor și elevilor va fi monitorizată de școli. Vor recupera materia doar elevii care nu au participat la învățarea online

Ministerul Educației anunță că a fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor. Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministerul Educației își face corp de evaluatori după diferențele majore de note și numărul record de contestații de la examenele naționale de anul acesta. Condițiile și calendarul de înscriere pentru profesorii care vor să corecteze la examene

După anul cu cele mai multe contestații și cu diferențe majore între notele de după corectare și cele inițiale, Ministerul Educației face înscrieri pentru formarea evaluatorilor în cadrul unui Corp…
Vezi articolul

Daniel David, mesaj politic de Ziua Internațională a Profesorului: „2025 este cel mai periculos an pentru țară după Revoluție” / Ministrul vorbește din nou despre un „pact pentru deceniul educației”, după ce a impus comasări și tăieri sub pretextul salvării salariilor

Discursul festiv este transformat într-o pledoarie politică pentru propriile măsuri fiscal-bugetare și o nouă viziune „paradigmatică” asupra educației, de către ministrul Daniel David în meajul transmis de Ziua Internațională a…
Vezi articolul