Noul regulament european privind libertatea mass-mediei a intrat în vigoare: mai multă protecție pentru jurnaliști împotriva programelor spion și a divulgării surselor / Dispozițiile pentru personalizarea ofertelor media se vor aplica din 2027

277 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Regulamentul european privind libertatea mass-mediei (EMFA) a intrat în vigoare, potrivit unui comunicat de presă. Prin noua legislație, „jurnaliștii și mass-media din întreaga UE dobândesc garanții fără precedent, iar cetățenii pot avea încredere că știrile pe care le primesc sunt determinate de fapte, nu de considerente comerciale sau politice”, afirmă comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath. Majoritatea dispozițiilor EMFA sunt deja aplicabile, iar unele „care țin de drepturile utilizatorilor de a personaliza ofertele mass-media pe dispozitive și pe interfețe și de a controla accesul la serviciile mass-media” vor intra în vigoare la 8 mai 2027.

Majoritatea dispozițiilor EMFA se aplică deja, iar cele referitoare la drepturile utilizatorilor de a personaliza ofertele „pe dispozitive și pe interfețe și de a controla accesul la serviciile mass-media” vor intra în vigoare începând cu 8 mai 2027, este detaliat în text.

Potrivit oficialilor, noul cadru legislativ oferă furnizorilor de mass-media „o securitate juridică sporită”, iar jurnaliștilor protecție suplimentară împotriva programelor spion și a divulgării surselor:

„Intrarea în vigoare a EMFA marchează o etapă importantă în eforturile noastre de promovare a unui mediu mai puternic și mai sigur pentru mass-media în UE. Furnizorii de mass-media se pot bucura de o mai mare securitate juridică, jurnaliștii vor beneficia de o protecție sporită, inclusiv împotriva programelor spion și a divulgării surselor lor, iar cetățenii se vor putea bucura de o mass-media mai pluralistă și independentă în întreaga UE”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.

„EMFA aduce numeroase beneficii pentru societățile din domeniul mass-mediei, pentru jurnaliști și pentru cetățeni, oferind furnizorilor de servicii mass-media o mai mare securitate juridică și consolidându-le independența.

EMFA este conceput pentru a consolida libertatea, independența și pluralismul mass-mediei în cadrul pieței interne a UE. Printre altele, el oferă o protecție mai puternică jurnaliștilor, asigură o finanțare adecvată și libertatea editorială a serviciilor publice de mass-media, previne eliminarea nejustificată a conținutului mediatic de către platformele online foarte mari și instituie Comitetul european pentru servicii mass-media”, mai este menționat în comunicat.

„Mass-media independentă reprezintă coloana vertebrală a tuturor democrațiilor. Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind libertatea mass-mediei, jurnaliștii și mass-media din întreaga UE dobândesc garanții fără precedent, iar cetățenii pot avea încredere că știrile pe care le primesc sunt determinate de fapte, nu de considerente comerciale sau politice”, a declarat Michael McGrath, comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, potrivit sursei amintite.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte și bareme la Limba și literatura română, pe modelul celor de la Evaluarea Națională 2026, pentru testarea inițială a elevilor de clasa a VIII-a din județul Călărași

Elevii claselor a VIII-a din județul Călărași susțin în aceste zile testările inițiale organizate de Inspectoratul Județean Școlar Călărași. Instituția afirmă că rezultatele nu se trec în catalog și că…
Vezi articolul

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară, în 6 ani. Documentul ministrului Deca este înțesat cu limbaj de lemn și referiri la președintele Iohannis: „Viziunea asupra parentalității, subsecventă dezideratelor Proiectului România Educată, este în perspectiva 2030 aceea de a clădi, împreună cu părinții, o societate durabilă”

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară de Ministerul Educației, după ce precedentele 2 variante lansate în ultimii 6 ani au fost abandonate în…
Vezi articolul

Competiție pentru studenți: „România fără dosar” – hackaton pentru realizarea unor soluții de digitalizare pentru reducerea birocrației

Studenții din toată țara sunt invitați să înscrie soluțiile lor pentru debirocratizarea și simplificarea proceselor administrative în instituții publice într-un hackaton studențesc organizat de Universitatea din București. Evenimentul, intitulat “România…
Vezi articolul