Nu putem face obligatorie nota de la simularea Evaluării Naționale 2024, spune secretarul de stat Sorin Ion: Nu este corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a

6.604 vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat, la emisiunea Info Edu, de ce nu se trec în catalog notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2024: „Nu este foarte corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a.”

Miercuri, 7 februarie, elevii de clasa a VIII-a care studiază într-una din limbile minorităților naționale susțin simularea probei la limba maternă, potrivit calendarului oficial. Marți, 6 februarie, a avut loc proba scrisă la Matematică. Rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie, conform calendarului oficial.

Potrivit Ministerului Educației, „Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.”

Moderatoare: Notele de la simulare nu se trec în catalog decât la dorința elevilor.

Sorin Ion: „Conform, să spunem, tradiției, putem trece notele în catalog la cerere. Nu este obligatoriu. Să nu uităm că nu este o evaluare curentă, o evaluare obișnuită. Este o evaluare sumativă. Include, pentru clasa a VIII-a, materia claselor V-VIII și nu este foarte corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a. Că la vară facem lucrul ăsta, e cu totul altceva, se știe regula făcută demult. Și atunci, da, nota contează. Nu o putem face obligatorie.”

Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP):

Articolul 101 -„Evaluarea are drept scop identificarea nivelului la care se află la un anumit moment învățarea, orientarea și optimizarea acesteia.

Articolul 102 – (1) Conform legii, evaluările în sistemul de învățământ preuniversitar se realizează la nivel de disciplină, domeniu de studiu sau modul de pregătire.

(2) În sistemul de învățământ preuniversitar evaluarea se centrează pe competențe, oferă feedback real elevilor, părinților și cadrelor didactice și stă la baza planurilor individuale de învățare.

(3) Rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, notă, punctaj etc., nu poate fi folosit ca mijloc de coerciție, acesta reflectând strict rezultatele învățării, conform prevederilor legale.

Articolul 103 -(1) Evaluarea rezultatelor la învățătură se realizează permanent, pe parcursul anului școlar.”

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat și notele nu se trec în catalog, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial

Art. 6. — „(1) Comunicarea rezultatelor obținute la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

(2) Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

(3) Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.”


6 comments
  1. Ar trebui atunci sa plece toti dupa 60 minute si sa nu scrie nimic- mai putin de corectat moca.

  2. „Nu este corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a”…doar atat il duce mintea pe un secretar de stat in minister ? Oare nu se intampla ca, in orice clasa s-ar afla elevul, cunostintele sale sa se bazeze – deci sa reflecte – pe cunostintele acumulate in toti anii anteriori de studiu, pe care, deci, le reflecta ? Nu asa se construieste esafodajul cunostintelor acumulate in tot cursul scolii ? Sti domnia sa ca s-ar putea desfasura si altfel procesul de invatare ?? Cum poate un astfel de „profesionist” al administrarii centrale a procesului de invatare in Romania sa ia decizii bine fundamentate si juste ? E de noapptea mintii !! Un mare „bravo” partidului care l-a promovat in functie, la minister !

  3. propun sa se scoată toate subiectele ce presupun utilizarea tablei adunării/înmulțirii. Nu se mai studiază în gimnaziu!!!

  4. Și uite așa au ajuns INCULȚII să conducă o țară. Au făcut școala la FF și au ajuns miniștrii. Mi-e rușine cu voi.

  5. Alt deștept !!!
    Subiecte făcute de astronauți !
    Nu știu de ce se mai dau manuale,nu lucrează după ele,sunt obligați să cumpere „n” culegeri ,fiecare profesor alege după care lucrează cu elevii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Patriarhul Daniel / Foto: Basilica.ro

Cerințele cultelor religioase privind eliminarea principiului „diversității” din proiectele legii Educației, Religia opțională la Bac și înscrierea la ora de Religie au fost preluate de mai multe partide politice prin amendamente

Principalele solicitări ale cultelor religioase privind eliminarea principiului „diversității” din proiectele legii educației sau a promovării „diversității” de către profesori, dar și Religia ca materie opțională la BAC, au fost…
Vezi articolul

Primăria sectorului 1 a anunțat că va cumpăra sediul Liceului Nicolae Tonitza, vechi de 120 de ani / Din 2016, elevii nu au putut folosi o clădire complet renovată a liceului, din cauza unor probleme tehnice semnalate de experți ISU

Administrația locală a Sectorului 1 anunță că dorește să cumpere sediul Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” de pe strada General Berthelot nr. 56-58, (clădire veche de 120 de ani)…
Vezi articolul

Impactul burselor asupra participării elevilor la ore în ultimii doi ani – studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației: Peste 65% consideră că bursa le-a crescut performanța școlară / Cel mai mare impact la oraș a fost asupra motivației școlare, iar în rural asupra abandonului

Peste 65% dintre elevii și părinții participanți la un studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației, publicat de Ministerul Educației consideră că acordarea burselor în ultimii doi ani școlari…
Vezi articolul