O grădiniță privată din Sectorul 2, amendată și propusă pentru închidere definitivă de Protecția Consumatorului. Paturi și balustrade rupte, lenjerie murdară sau medicamente expirate – printre nereguli

[jp_post_view]
Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com
Comisarii pentru protecţia consumatorilor din sectorul 2 al Capitalei au efectuat un control la Grădiniţa administrată de Clubul Prâslea cel Voinic, iar în urma neregulilor constatate au propus închiderea definitivă a unităţii, au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, transmite Agerpres.

În urma controlului inspectorilor de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Sector (CPCS) 2 desfăşurat, pe 11 septembrie, la Grădiniţa administrată de SC Clubul Prâslea cel Voinic SRL, din sectorul 2 al Capitalei, au fost aplicate amenzi în valoare de 25.000 de lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

A fost decisă oprirea definitivă de la utilizare a circa 11 kilograme de materii prime şi preparate culinare, precum şi a medicamentelor neconforme şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor. Totodată, instituţia propune închiderea definitivă a unităţii.

Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost: condiţii igienico-sanitare improprii în spaţiul exterior al clădirii – paviment depreciat, bănci rupte, apă pluvială deversată în locul de joacă, priză de împământare neprotejată, tencuială căzută, folosirea unor aparate pentru joacă depreciate şi neigienizate, existenţa unui copac uscat netoaletat sprijinit pe faţada clădirii, ce prezintă risc de prăbuşire; condiţii igienico-sanitare, în spaţiul interior (trei spaţii multifuncţionale – săli de curs şi dormitor, zonă de luat masa) improprii – zone de acces cu gresie spartă şi margini tăioase, cu mochetă depreciată, ruptă, cu balustrade rupte, cu margini tăioase; pereţi cu zone cu igrasie, mucegai, lipsa protecţiilor la balustrade; grupuri sanitare neigienizate, cu acumulări masive de mizerie, cu rugină şi depuneri de calcar, cu scaune şi plite neigienizate, depozitate în zona căzii; uşi de acces în sălile de clasă deteriorate, cu tocuri lovite, rupte, cu geamuri sparte; săli de clasă neigienizate, fără plase de insecte la geamuri, cu pereţi murdari, cu exfoliere; birouri deteriorate, cu margini rupte; plafoniere neigienizate, cu acumulare de praf şi plase de păianjen, fără protecţii din sticlă; scaune din sălile de curs murdare, rupte, cu şuruburi ieşite în profunzime; paturi rupte, depreciate, cu margini tăioase, cu lenjerie murdară, saltele din burete, rupte; utilizarea unor medicamente cu data durabilităţii minimale depăşită; prezenţa unor insecte vii în blocul alimentar; folosirea unor agregate de frig şi aragaz murdare şi depreciate; folosirea unor materii prime şi a unor preparate fără date de identificare şi caracterizare, din care să reiasă conformitatea acestora şi din care să rezulte data limită de consum; folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, precum şi lipsa autorizării ISU şi a registrelor de igienizare, dezinsecţie, deratizare şi mentenanţă a echipamentelor utilizate.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Adevărul e că multe grădinițe și școli de stat arată mult mai groaznic. Pe de altă parte, dacă pornești o afacere în domeniul ăsta, nu poți merge pe ideea „atât am primit de la primărie, cu atâta ne descurcăm…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să avem standarde de evaluare și de notare, spune Daniel David: Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm aceste standarde odată cu programele pentru învățământul liceal, pentru nivelul gimnazial și nivelul primar să le avem în luna ianuarie a anului 2026

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că trebuie „să avem standarde de evaluare și de notare”. „Pentru învățământul liceal, gândim să elaborăm…
Vezi articolul

Cazul învățătorului de la Iași, consilier județean PNL: Inspectoratul Școlar trimite audit managerial la școala unde predă acesta, acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa. ISJ acuză școala de „tendința de ignorare a gravității faptelor prezumate”

„I.S.J. Iași a demarat o acțiune de audit managerial la Școala „M . Codreanu”, în conformitate cu atribuțiile ce ne revin”, se arată într-un răspuns al Inspectoratului Școlar Iași transmis…
Vezi articolul

Șeful Inspectoratului de Poliție Dolj, către elevi: Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite

„Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite”, a transmis elevilor Laurențiu Dumitrescu,…
Vezi articolul

Burse între 1.100 și 2.000 de euro pentru stagii de masterat și doctorat, postdoctorale și de cercetare în străinătate – domeniile de interes și cuantumul burselor, stabilite prin ordin al Ministerului Educației

Cuantumul și domeniile de interes ale României în cazul burselor pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare în străinătate, în anul…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Google sprijină financiar programe de inteligență artificială în educație, în SUA: de la pregătire specializată pentru profesori, la reducerea decalajelor urban-rural pentru elevi, până la folosirea tehnologiei în dansuri

Conglomeratul Google a anunțat, recent, prin intermediul fundației sale Google.org, finanțări de 25 de milioane de dolari pentru o serie de programe nonguvernamentale care să sprijine profesorii și elevii din…
Vezi articolul