O grădiniță privată din Sectorul 2, amendată și propusă pentru închidere definitivă de Protecția Consumatorului. Paturi și balustrade rupte, lenjerie murdară sau medicamente expirate – printre nereguli

2.817 vizualizări
Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com
Comisarii pentru protecţia consumatorilor din sectorul 2 al Capitalei au efectuat un control la Grădiniţa administrată de Clubul Prâslea cel Voinic, iar în urma neregulilor constatate au propus închiderea definitivă a unităţii, au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, transmite Agerpres.

În urma controlului inspectorilor de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Sector (CPCS) 2 desfăşurat, pe 11 septembrie, la Grădiniţa administrată de SC Clubul Prâslea cel Voinic SRL, din sectorul 2 al Capitalei, au fost aplicate amenzi în valoare de 25.000 de lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

A fost decisă oprirea definitivă de la utilizare a circa 11 kilograme de materii prime şi preparate culinare, precum şi a medicamentelor neconforme şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor. Totodată, instituţia propune închiderea definitivă a unităţii.

Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost: condiţii igienico-sanitare improprii în spaţiul exterior al clădirii – paviment depreciat, bănci rupte, apă pluvială deversată în locul de joacă, priză de împământare neprotejată, tencuială căzută, folosirea unor aparate pentru joacă depreciate şi neigienizate, existenţa unui copac uscat netoaletat sprijinit pe faţada clădirii, ce prezintă risc de prăbuşire; condiţii igienico-sanitare, în spaţiul interior (trei spaţii multifuncţionale – săli de curs şi dormitor, zonă de luat masa) improprii – zone de acces cu gresie spartă şi margini tăioase, cu mochetă depreciată, ruptă, cu balustrade rupte, cu margini tăioase; pereţi cu zone cu igrasie, mucegai, lipsa protecţiilor la balustrade; grupuri sanitare neigienizate, cu acumulări masive de mizerie, cu rugină şi depuneri de calcar, cu scaune şi plite neigienizate, depozitate în zona căzii; uşi de acces în sălile de clasă deteriorate, cu tocuri lovite, rupte, cu geamuri sparte; săli de clasă neigienizate, fără plase de insecte la geamuri, cu pereţi murdari, cu exfoliere; birouri deteriorate, cu margini rupte; plafoniere neigienizate, cu acumulare de praf şi plase de păianjen, fără protecţii din sticlă; scaune din sălile de curs murdare, rupte, cu şuruburi ieşite în profunzime; paturi rupte, depreciate, cu margini tăioase, cu lenjerie murdară, saltele din burete, rupte; utilizarea unor medicamente cu data durabilităţii minimale depăşită; prezenţa unor insecte vii în blocul alimentar; folosirea unor agregate de frig şi aragaz murdare şi depreciate; folosirea unor materii prime şi a unor preparate fără date de identificare şi caracterizare, din care să reiasă conformitatea acestora şi din care să rezulte data limită de consum; folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale, precum şi lipsa autorizării ISU şi a registrelor de igienizare, dezinsecţie, deratizare şi mentenanţă a echipamentelor utilizate.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Ann Rodchua | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Adevărul e că multe grădinițe și școli de stat arată mult mai groaznic. Pe de altă parte, dacă pornești o afacere în domeniul ăsta, nu poți merge pe ideea „atât am primit de la primărie, cu atâta ne descurcăm…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2025 Modele de subiecte pentru proba orală la limba română, română pentru candidații maghiari, secțiile germane și alte limbi ale minorităților naționale, publicate de Ministerul Educației – DESCARCĂ Bilete competențe lingvistice

Modelele de subiecte pentru proba orală la limba română și limbile materne ale minorităților, pentru BAC 2025 – Competențe lingvistice au fost publicate de Ministerul Educației, pe 1 noiembrie, pe…
Vezi articolul

Președinta ARACIP și-a dat demisia după o lună de la numire. Alina Paraschiv acuză apariția unui proiect de hotărâre de guvern cu „schimbări fundamentale” ale Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, dar fără nicio legătură cu reformele discutate și „care nu respectă nici măcar viziunea România Educată”

„Mi-am înaintat demisia ieri, 31 august 2021, din funcția de președinte al ARACIP”, a declarat Alina Paraschiv pentru Edupedu.ro. Fusese numită în fruntea Agenției Române de Asigurare a Calității în…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Schimbare de tactică a sindicatelor FSLI, care se implică în dezbaterea pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu și anunță întâlniri cu profesorii, directorii și inspectorii școlari în 20 de orașe – lista / Hăncescu: Nu putem să facem schimbări din pix, din faţa unui birou, dacă nu mergem direct în faţa profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță o „Caravană națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu”. Într-un comunicat de presă FSLI, cea mai mare organizație sindicală din Învățământ, scrie despre „un…
Vezi articolul