O nouă sesizare la CNATDCU pentru analiza de urgență a tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, a fost depusă de Comunitatea Declic

902 vizualizări
Foto: Gov.ro
Sesizarea Declic către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care analizează tezele de doctorat plagiate, vine în contextul în care premierul, acuzat de plagiat a blocat în instanță sesizările anterioare de verificare a tezei sale de doctorat, despre care Emilia Șercan a dezvăluit că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 sunt plagiate. ,,Ne vom opri doar atunci când doctoratul va fi verificat”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic, într-un comunicat de presă.
  • Amintim, Nicolae Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat, Consiliul din coordonarea Ministerului Educației care cercetează tezele de doctorat plagiate și care este singurul ce poate decide acordarea sau retragerea unui titlu de doctor.
  • Recent, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști dacă poate trimite la CNATDCU o copie a tezei sale de doctorat asupra căreia există suspiciunea de plagiat, pentru analiză. Premierul spune că nu are o copie a tezei: „Nu este la mine,” a spus premierul. – detalii aici

Comunitatea Declic a depus la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (n. red. CNATDCU, consiliu care analizează tezele de doctorat plagiate), o nouă sesizare de plagiat și cere, de urgență, analiza tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

„Noua sesizare către CNATDCU vine după ce toate celelalte solicitări de analiză a tezei de doctorat au fost anulate în instanță. De această dată, sesizarea către CNATDCU a fost redactată cu sprijinul unor avocați specializați în domeniu și respectă ,,la virgulă’’ metodologia. ,,Ne vom opri doar atunci când doctoratul va fi verificat”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic. 

Sesizarea CNATDCU a devenit cu atât mai urgentă cu cât, în curând, ar putea intra în vigoare proiectul de lege promovat de ministrul demisionar al Educației, Sorin Câmpeanu, la rândul său, acuzat de plagiat.

,,Generațiile viitoare de impostori cu diplome vor prospera de pe urma proiectului de lege privind învățământul superior. După ce intră în vigoare legea, CNATDCU se desființează. Nu va mai fi nicio instituție independentă care să verifice plagiatul din teza premierului Ciucă. Am văzut după acțiunea din instanță că premierul nu are de gând nici să demisioneze, nici să lase specialiștii să îi analizeze teza. Dar nu cedăm. Furtul nu e acceptabil’’, a completat Ana Racheleanu, reprezentant Declic.

„Conform proiectului de lege, plagiatul va putea fi sancționat doar timp de 3 ani de la data la care a fost comis. În plus, vor fi eliminate toate sancțiunile pentru plagiatori,” scrie Declic.  

„Mai mult, poate cea mai gravă modificare este că fostul ministrul Câmpeanu a propus, în același proiect, dizolvarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Adică singura instituție nepolitizată care putea stabili plagiatul în lucrările de doctorat.Toate aceste prevederi îl ajută direct pe premierul Nicolae Ciucă, a cărui teză de doctorat nu a fost verificată încă. Astfel, odată desființat CNATDCU generalul-doctor Nicolae Ciucă scapă definitiv.

Sesizarea CNATDCU nu este prima măsură a comunității Declic luată în acest caz. Pe 25 august, Declic a depus, la DIICOT, o plângere penală prin care a cerut investigarea modului în care au fost anulate în instanță sesizările de plagiat în cazul premierului Nicolae Ciucă. Plângerea penală înregistrată la parchet vizează infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice, după ce în presă a apărut informația că s-ar fi intervenit în repartizarea aleatorie a dosarului la Curtea de Apel București, ca să ajungă la un „judecător dedicat”.

Suspiciunile privind plagiatul comis de prim ministrul României, Nicolae Ciucă, au apărut în urma unei investigații a jurnalistei Emilia Șercan, care a dezvăluit că cel puțin 42 de pagini, dintr-un total de 138 din teza de doctorat a premierului Ciucă, au fost plagiate.

Costurile pentru documentarea și redactarea sesizării CNATDCU, la fel ca în cazul plângerii penale, au fost susținute integral din donațiile membrilor Declic, se precizează în comunicat.


1 comment
  1. Mama-mama cate manarii se fac. Foarte bine, nu va lasati, depuneti cate sesizari sunt necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Protest al sindicatelor din Educație “Spiru Haret” la Ministerul Educației: aproximativ 100 de profesori cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului

Aproximativ 100 de profesori, membri ai Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, pichetează Ministerul Educației. Profesorii cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului, punerea în executare a hotărârilor judecătorești privind…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele de Astronomie, Științe socio-umane și concursuri de biologie, publicate de Ministerul Educației / Instituția anunță că unele regulamente de anul trecut rămân valabile

Mai multe regulamente specifice de organizare pentru olimpliadele naționale de astronomie-astrofizică (ONAA), creativitate științifică (ONCS), științe socio-umane (ONSSU) 2024 și pentru câteva concursuri de biologie au fost publicate de Ministerul…
Vezi articolul

Elevii vin adesea la școală îmbrăcați neadecvat – blugi rupți, pantaloni lăsați astfel încât să se vadă lenjeria intimă, maiouri scurte, unghii cu gel și gene false. Este nevoie urgentă de simplificarea procedurilor și de restabilirea autorității profesorului – scrisoare deschisă a unui profesor pentru ministrul Daniel David

Domnule Ministru, vă adresez această scrisoare în calitate de cadru didactic din învățământul preuniversitar, profund implicat în realitățile cotidiene ale unei educații care, din păcate, se confruntă cu o criză…
Vezi articolul

Zeci de angajați ai Inspectoratului Școlar Hunedoara – inspectori, profesori și personal administrativ – nu au mai primit sporul de condiții vătămătoare după o decizie arbitrară a conducerii instituției, suspendată apoi în primă instanță doar pentru cele patru persoane care au reclamat abuzul

Tribunalul Hunedoara a suspendat hotărârea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara de a nu mai acorda sporul de condiții vătămătoare pentru angajații instituției. Concret, ISJ Hunedoara a decis, prin hotărârea Consiliului de…
Vezi articolul