„O palmă dată mediului academic”, „Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți” – Universitatea din București, instituția care a constatat plagiatul lui Victor Ponta, despre decizia Înaltei Curți de a anula ordinul prin care fostului premier i s-a retras titlul de doctor / „Prejudiciile sunt de necalculat”

12.666 de vizualizări
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București reacționează dur, prin purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a anula ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor, după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat. Reprezentantul UB a spus într-o declarație pentru Edupedu.ro și G4Media că aceasta este „o palmă dată mediului academic”. Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris despre sentința pronunțată săptămâna aceasta de Înalta Curte de Casație și Justiție care „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”.

„Este o palmă dată mediului academic și performanței universitare în general, dar și instituțiilor democratice care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan”, spune într-o declarație pentru Edupedu.ro și G4Media, purtătorul de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea, instituția care a constatat plagiatul lui Victor Ponta.

  • O sentință pronunțată săptămâna aceeasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat. Sentința a fost pronunțată în urma unei acțiuni de revizuire la care Victor Ponta a apelat după ce, tot la ICCJ, el pierduse definitiv procesul prin care contesta ordinul de retragere a titlului de doctor – detalii aici.

Amintim, acesta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București în iulie 2003, cu teza „Curtea Penală Internațională”, îndrumător fiind fostul premier și lider PSD Adrian Năstase. După dezvăluirile și analiza CNATDCU referitoare la plagiatul lui Ponta, Comisia de Etică a Universității din București arăta, în propriile concluzii, că Victor Ponta a plagiat.

Declarația integrală a purtătorului de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea pentru Edupedu.ro

„Este o palmă dată mediului academic și performanței universitare în general, dar și instituțiilor democratice care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan. Universitatea București a dat decizia de plagiat pentru 115 pagini copiate dintr-un total de 297 de pagini ale lucrării. La fel au constatat și organisme de integritate.

Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți, chiar dacă vorbim de făptași de furt intelectual. Când furi munca cuiva se numește tot furt. Nimeni nu poate contesta acest lucru.

Este o zi tristă pentru comunitatea universitară din România. Cadre didactice și cercetători care și-au obținut titlurile prin muncă și eforturi asidue și nu prin furt grosolan. România universitară este de astăzi, cu concursul justiției, împărțită între doctori onești și doctori hoți.

Marile universități din lume înțeleg acest lucru, iar noi trebuie să ducem povara prejudiciilor aduse mediului universitar românesc de hoți care, odată prinși, în loc să se ascundă de rușine, pornesc bătălii de orgolii.

Din orgoliul lor pierde întregul mediu universitar românesc și întreaga țară. Prejudiciile sunt de necalculat”.


10 comments
  1. Eu zic să se uite mai bine în ograda lor. Câți dintre doctorii făcuți astăzi, au lucrări originale? Vinovații principali sunt cei din comisiile de doctorat. Fie sunt incompetenți, fie sunt corupți…Justiția are dreptate. Nu putem să dăm vina pe justiție pentru comisiile care alocă acest titlu. Ei sunt primii care ar trebui să răspundă, domnule purtător de cuvânt. Adică cum, când i s-a acordat doctoratul, totul a fost ok, iar apoi, constatam ca a plagiat ?! Bun, dar comisia ce a păzit ? Comisiile ar trebui sancționate, pentru că nu-si fac treaba. Voi nu aveți treaba, încasați taxe de doctorat și vinovații sunt alții…Serios?! Terminati cu duplicitatea asta de doi lei.. nu va crede nimeni ipocrizia …

  2. Mulți doctoranzi în politica mioritică, cu toată știința lor țara tot prost merge.
    Poate că ăsta este motivul pentru care Deca, a decis ca ucrainienii, care vin în România, să fie înscriși în ce clasă vor ei. Bine, se face evaluarea de ochii lumii, dacă ucraineanul face de 2 la test., tu ca profesor trebuie să te dai peste cap să aibă notă de trecere altfel jar mănânci.
    Aaaa….. și la liceu au locuri asigurate.
    ASTA ESTE ROMÂNIA EDUCATĂ !

  3. O zi trista pentru comunitatea universitara a fost cea in care i s-a acordat titlul de doctor, nu credeti? Si nu numai lui…. tuturor politicienilor! Ca nu si-au dat singuri acele titluri, ci le-au fost conferite de comisii formate din universitari, care au validat lucrarile ”valoroase”

  4. Asa va trebuie daca titlurile de doctor sunt acordate de minister si nu de universitate ca in orice tara normala.

    daca erati universitate serioasa si aveati dreptul sa acordati voi titluri de doctor, tot voi puteati sa le retrageti.

    asa, mucles.

  5. acolo a fost o lupta politica basescu ponta nastase lasati povestile ca in multe alte situatii plus nu exista o lege dedicata strict plagiatului cu o denumire adiacenta Legea plagiatului pt domeniul x care sa marcheze un moment 0 de actiune circ

  6. „O palmă dată mediului academic” este când dai o diplomă unui om care nu o merită!
    Oare cine i-a dat diploma de doctor?
    Sper ca viitorii studenți să vadă și să ocolească universitățile care se joacă cu diplomele (azi le-o dau, mâine le-o retrag)!

    1. ministerul i-a dat titlul. Nu universitatea. Aici e prostitutia din sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale, nu lunare / Modificarea tuturor fișelor de post ar duce la o birocratizare excesivă – proiect al Ministerului Educației care vrea să modifice ordonanța Ciolacu

Pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară, așa cum este prevăzut în prezent, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la o școală din Târgu Mureș. Părintele care încearcă să o compromită pe mamă a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții

Un părinte care a luat legătura cu Edupedu.ro în privința cazului învățătoarei Alexa Mariana de la școala gimnazială „Romulus Guga” din Tg. Mureș a trimis pe adresa redacției o încercare…
Vezi articolul

Ministerul Educației a început consultările cu inspectorii și directorii de școli privind concursul pentru directori din 2026, debirocratizare și impactul măsurilor fiscale / Săptămâna viitoare vor fi întâlniri la București, Iași și Cluj-Napoca

Prima consultare cu inspectori școlari și directori ai unităților de învățământ preuniversitar, privind reorganizarea inspectoratelor, concursurile pentru directori din 2026, debirocratizarea și impactul măsurilor fiscal-bugetare a avut loc la Constanța,…
Vezi articolul

Aberație birocratică de proporții solicitată școlilor din mai multe județe și București: să trimită fotografii cu „afișe” și din timpul înmânării cardurilor educaționale de 500 de lei pentru elevii care au nevoie de sprijin educațional pentru „a ilustra evoluția proiectului”, blocat în prezent – surse

Școlile din cel puțin trei județe și București trebuie să trimită fotografii cu „afișe expuse și documente justificative prin care să se dovedească prezentarea sprijinului educațional”, în valoare de 500…
Vezi articolul