O posibilă planetă oceanică, la „doar” 48 de ani-lumină de Pământ. A fost observată de telescopul James Webb

1.817 vizualizări
Foto: © davidhoffmannphotography | Dreamstime.com
Un corp ceresc care se află de mulţi ani în colimatorul astronomilor ar putea fi prima planetă oceanică detectată în afara sistemului solar, conform unui studiu publicat în revista ştiinţifică Astrophysical Journal Letters, bazat pe observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Planeta LHS 1140b a fost analizată din toate unghiurile după descoperirea sa, la o distanţă de 48 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Cetus (Balena), în 2017. Îmbogăţind catalogul cu câteva mii de exoplanete, aceste planete orbitează în jurul unor alte stele decât Soarele nostru.

Doar câteva dintre ele sunt potenţial „locuibile”, ceea ce înseamnă posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe planetele telurice situate nici prea aproape, nici prea departe de steaua lor. „În condiţii de temperatură şi presiune la suprafaţă care ar permite apei să fie lichidă şi să se menţină astfel”, după cum a explicat pentru AFP Charles Cadieux, doctorand în astrofizică, de la Institutul canadian Trottier pentru cercetarea exoplanetelor.

Studiul său, realizat de o echipă de la Universitatea din Montreal, confirmă mai întâi faptul că LHS 1140b este un super-Pământ, cu o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a planetei noastre albastre, şi nu un mini-Neptun.

Primele observaţii au plasat-o chiar între aceste două tipuri de exoplanete, respectiv un mini-Neptun, datorită densităţii – o minge de rocă cu o atmosferă foarte densă din hidrogen şi heliu gazos – sau un super-Pământ, ori chiar „o planetă oceanică cu un nucleu de rocă ceva mai mic, dar compensat de un înveliş de apă”, potrivit lui Cadieux.

Telescopul spaţial James Webb a făcut posibilă decizia, atmosfera planetei fiind observată în timp ce trecea prin faţa stelei sale. S-a constatat o „absenţă a semnalelor ce sugerează prezenţa hidrogenului sau a heliului”, ceea ce exclude scenariul unui mini-Neptun.

„Cantităţi mari de apă”

Densitatea lui LHS 1140b implică faptul că „planeta are, de fapt, cantităţi mari de apă”, potrivit lui Martin Turbet, coautor al studiului şi cercetător la Laboratorul de Meteorologie Dinamică din cadrul Centrului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa.

Cantităţi fenomenale chiar, deoarece dacă apa din oceanele de pe Pământ ar constitui doar 0,02% din masa sa, ar reprezenta 10% până la 20% din cea a LHS 1140b. Rămâne de văzut sub ce formă.

Şi aici intervine întrebarea legată de atmosferei planetei. „Nu avem nicio dovadă directă că are atmosferă”, a avertizat Turbet, „dar există elemente care indică în această direcţie”.

Primul atu, LHS 1140b este încălzită uşor de razele stelei sale, o pitică roşie, cu „temperaturi la suprafaţă care trebuie să fie destul de comparabile cu temperaturile existente pe Pământ sau pe Marte”, a explicat el pentru AFP.

În funcţie de posibila sa atmosferă, dacă aceasta conţine puţine sau multe gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, suprafaţa apei poate fi îngheţată sau nu. Ar putea chiar să adăpostească un ocean lichid, pe o parte a planetei expusă razelor stelei sale.

Cu excepţia cazului în care acest ocean este ascuns sub un strat de gheaţă, „oarecum ca lunile îngheţate Ganymede, Enceladus sau Europa, care orbitează planete gigantice ale sistemului solar, Jupiter şi Saturn”, a spus Turbet.

De aici şi importanţa observaţiilor suplimentare. Pentru a confirma, spre exemplu, observaţiile spectrometrelor lui James Webb, care indică „prezenţa probabilă a azotului”, a explicat Charles Cadieux. Un gaz omniprezent, împreună cu oxigenul, în aerul pe care oamenii îl respiră pe Pământ.

Echipa de la Montreal se străduieşte să obţină şi alte observaţii ale LHS 1140b, cu ajutorul telescopului James Webb, timp de câteva ore pe an. „Avem nevoie de cel puţin un an pentru a confirma că LHS 1140b are o atmosferă şi, probabil, de încă doi sau trei pentru a detecta dioxidul de carbon”, a estimat astrofizicianul René Doyon, coautor al studiului, citat într-un comunicat emis de Universitatea din Montreal.

Foto: © davidhoffmannphotography | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Critici fără precedent la adresa lui Sorin Cîmpeanu: Își bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru, spune președintele Asociației Comunelor, care s-a plâns premierului de „aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil de comunicare”

„Este pentru prima dată când un ministru al Educației uită că există autorități locale, ca parte a procesului de educație la nivel local”, a declarat Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor…
Vezi articolul

Universitățile au nevoie de sprijin pentru protejarea libertății lor academice, în contextul polarizării din societate și politică – apelul Asociației Universităților Europene / Principii și recomandări pentru instituțiile de învățământ superior din Europa

Libertatea academică și autonomia instituțională se confruntă cu tot mai multe riscuri la nivel european și internațional, fapt pentru care universitățile au nevoie de sprijin, în calitatea lor de actori…
Vezi articolul

Neasigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu tulburări de învățare, care susțin Bacul și Evaluarea Națională: Explicațiile ISMB pentru organizațiile de părinți și elevi sunt că ministerul întârzie răspunsurile, școlile trebuie să ofere îndrumare pentru materiale compensatorii

Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) spun că Ministerul Educației nu a transmis în timp util răspunsul său privind aprobarea măsurilor compensatorii pentru candidații care au depus cereri, acesta…
Vezi articolul