O școală din județul Suceava nu mai are voie să organizeze examene naționale timp de un an, după ce o parte dintre elevi au primit subiecte greșite la simulare. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare – reprezentantul Inspectoratului școlar

[jp_post_view]
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
La Şcoala Gimnazială „Învăţător Vasile Hlihor” Baia din județul Suceava nu se vor putea organiza examene naționale, inclusiv în vara aceasta, transmite Inspectoratul școlar județean. Măsura vine după ce la simularea de clasa a VIII-a, 6 elevi au primit subiecte din alți ani la proba de limba și literatura română. „Au fost descărcate la nivelul comisiei din școală și subiecte din alt an școlar și cele de anul acesta. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare. Numai că au fost șase elevi care au avut un alt subiect”, explică pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului școlar județean, Cezar Anuței.

Șase dintre elevii care au susținut simularea Evaluării Naționale la Şcoala Gimnazială „Invăţător Vasile Hlihor” Baia, județul Suceava au primit au alte subiecte față de cele oficiale. Din această cauză, „se va dispune măsura de suspendare pentru 1 an a organizării de examene naţionale în unitatea de învăţământ, conform art. 25 alin. (3) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4801/2010, cu modificările și completările ulterioare, valabilă pentru anul şcolar 2023-2024”, anunță Inspectoratul școlar.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Cezar Anuței, a explicat pentru Edupedu.ro că în prima zi de examen, 5 februarie 2024, la proba de Limba şi literatura română, a existat „o disfuncţie” la distribuirea subiectelor în săli.

„Conform procedurii, subiectele au fost descărcate la nivelul şcolii. Din cercetările efectuate de comisia judeţeană de evaluare naţională s-a constat că subiectele au fost descărcate gradual, astfel încât în ultimul pachet au fost printate şi distribuite într-una din cele două săli de examen 6 subiecte din alt an şcolar. Probabil aveau un folder în calculator și au printat și subiectele din alți școlari. Au fost 6 elevi într-o sală de clasă, care au primit subiectele acestea. Situația a fost semnalată după ce au fost încărcate pe platformă lucrările. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare. Numai că au fost șase elevi care au avut un alt subiect. Lucrările vor fi corectate la nivelul şcolii, în variantă clasică, conform subiectului distribuit”, mai spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului școlar.  

„Cele 14 lucrări cu subiectele corecte au fost corectate digital, urmează să fie corectate și cele 6 cu subiecte din alți ani după bareme corecte. Situația a fost semnalată și Ministerului Educației după ce au fost încărcate subiecte”, mai spune purtătorul de cuvânt al ISJ.

La simularea evaluării naţionale oganizată la Şcoala Gimnazială „Invăţător Vasile Hlihor” Baia au fost înscrişi pentru a susţine probele 27 de elevi, 14 de la  Şcoala Gimnazială „Invăţător Vasile Hlihor” Baia, respectiv 13 de la structura Şcoala Gimnazială „Învăţător Gheorghe Rădăşanu” Bogata. 


2 comments
  1. Sa ma ferească Dumnezeu daca am mai citit asa ceva…MA CE ȚARA LUI ZEBEDEU ESTE ASTA? (nu mi răspundeți că știu despre ce e vorba 🥱 dar inca imi pun această intrebare)CHIAR SUNTEM COMPROMIȘI?!
    Alte stiri „faine”:Pe nu stiu unde cad stalpii si semnele rutiere,prin alta parte a cazut drumul peste o casa.Suntem rupți de realitate.Imi pare rau,dar si noi,poporul lu Pește,stam nepăsători sa ne joace astia in picioare.Trist😞

  2. vina este a ISJ- ului ca se accepta centre de examen in care sunt sub 50 de elevi, iar profesorii din comisie nu au experienta , asistentii se fac ca respecta procedura si toate sunt un compromis ca sa iasa rezultate bune si sa-si justifice posturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anchetă în cazul elevului navetist care a fost călcat de tren în drumul pe jos la școală. Ministerul Educației: Programul de dotare a UAT-urilor pentru asigurarea transportului școlar este gestionat de către Ministerul Dezvoltării

Ministerul Educației a cerut Inspectoratului Școlar Județean Iași „analizarea circumstanțelor evenimentului” tragic din orașul Podu Iloaiei, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren pe când traversa…
Vezi articolul

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

„Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă…
Vezi articolul

Profesorii, îndemnați să-și facă PFA-uri pentru a da meditații. Cîmpeanu: „Este o modalitate transparentă de a plăti impozit aferent” / Legat de resursele financiare ale părinților: „Meditațiile nu sunt de natură să sprijine rezolvarea problemelor de echitate, din păcate”

Profesorii ar putea să-și facă PFA-uri ca să plătească impozit pe meditații, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Întrebat la Euronews România dacă ar fi o idee bună să-și facă PFA-uri…
Vezi articolul

O profesoară de limba română din Olt, deranjată că elevii ei nu au învățat pe de rost pentru Evaluarea Națională rezumate din cărți sau scrise de ea: “Le-am spus: le citiți, le rețineți, le folosiți când faceți teste, le învățați pe dinafară. Părinții trebuie să verifice copiii dacă lucrează testele pentru examen. Ei lasă totul pe profesorul de la clasă și meditator“

O profesoară de Limba română de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina și-a arătat nemulțumirea față de elevii ei de la clasă, care nu au învățat pe dinafară pentru Evaluarea…
Vezi articolul