Oamenii din orașele mici au un nivel de anxietate considerabil mai mare, în izolarea cauzată pandemie, decât cei din orașele mari sau de la sat – studiu Memory Lab al Universității din București

3.685 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Oamenii din orașele mici au resimțit un nivel de anxietate considerabil mai ridicat, în timpul restricțiilor din primul val al pandemiei Covid-19, decât cei din orașele medii și mari și decât cei din mediu rural, arată un prim studiu pe tema efectelor pe care diverși factori precum mediul de trai, sexul sau legăturile de familie le-au avut asupra nivelului de anxietate în timpul perioadei de izolare. Studiul este realizat de Memory Lab, echipă de studii științifice privind memoria, din cadrul Departamentului de Psihologie al Universității din București. 
  • Studiul se bazează pe răspunsurile oferite de 495 de participanți din toate categoriile de vârstă (cu excepția tinerilor și copiilor) și din toate mediile urbane și rurale, în timpul izolării impiuse în prima fază a pandemiei din prima jumătate a anului trecut. Rezultatele au fost apărut în „Research in Psychotherapy”.

Nivel de anxietate mai mare pentru persoanele care locuiesc în orașe mici

Cu privire la nivelul mai ridicat de anxietate resimțit în orașele mici, autorii notează că nu există studii care să dovedească o relație clară între zonele urbane și problemele mentale, dar unele cercetări au indicat legături între locul unde trăiesc oamenii și numărul de cazuri de anxietate/depresie. Studiul face trimitere la faptul că zonele rurale oferă mai multe soluții pentru a face față stresului și prezintă un număr mai mic de cazuri de depresie, pe când zonele urbane medii și mari se remarcă prin cel mai scăzut nivel al șomajului și prin condiții economice și de trai mai bune. În aceste condiții, cele mai afectate zone, în izolarea cauzată de pandemie, au fost orașele mici.

  • În privința influenței sexului persoanelor, studiul arată că acesta nu a avut un impact diferențiat asupra nivelului de anxietate, în pandemie, deși unele studii internaționale au indicat că, în general, anxietatea se resimte mai puternic în rândul femeilor, lucru sugerat și de alte studii referitoare la Covid-19. Autorii notează că lipsa unor date relevante poate fi cauzată de faptul că cei mai mulți participanți la studiu sunt femei, existând un dezechilibru, din acest punct de vedere, în eșantion.
  • Același studiu mai arată, între altele, că legăturile familiale nu sunt indicator al stării de anxietate, în pofida așteptărilor, deoarece rezultatele sugerează că familia nu este percepută ca un scut protector împotriva amenințării pandemice și, ca atare, legăturile familiale strânse nu au contribuit la o scădere a stării de anxietate.

Studiul poate fi consultat integral pe Researchinpsychotherapy.org

Photo 184273177 © MartinmarkDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei scenarii pentru educație, după închiderea școlilor. Ștefan Pălărie, coordonatorul pe învățământ al PLUS: Scenariul 3 este cel al unei bătălii contra-cronometru cu tehnologia. Vom avea de recuperat pe parcursul întregilor luni de vară

„Prelungirea închiderii școlilor lasă, în realitate, 3 scenarii mari posibile pentru România”, susține Ștefan Pălărie, coordonatorul grupului de lucru politici publice în domeniul educației la PLUS. Într-o analiză cu privire…
Vezi articolul

Experiența predării online, împărtășită de British Council: Cum decurg cursurile, care sunt provocările și cum se descurcă profesorii? (Partea I)

  British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale. De peste 80 de ani, oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice…
Vezi articolul

SURSE Părinți „nelegitimi” în conducerea școlilor: Incompatibilități în Consiliile de Administrație ale școlilor acceptate de Legea Deca le permit reprezentanților consiliilor locale care sunt și părinți cu elevi în acea școală să intre în forul de conducere al unității

Incompatibilități în conducerea școlilor, acceptate de Legea Deca, avertizează mai mulți profesori pentru Edupedu.ro. Concret, părinții au dublă reprezentare în Consiliile de Administrație ale grădinițelor, școlilor și liceelor care au…
Vezi articolul

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul