Oferta educațională a 130 de licee din București pentru anul școlar 2024-2025 – la Târgul Liceelor, organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în perioada 9-12 mai

12.905 vizualizări
Admiterea la liceu 2020
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Astăzi începe Târgul Liceelor din București pentru elevii de gimnaziu, unde 130 de licee își vor prezenta oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Evenimentul are loc în perioada 9 -12 mai 2024, în incinta Halei Laminor din Bulevardul Basarabia 256, sectorul 3.

Programul târgului este următorul: 

– Joi 9 mai – Sâmbătă 11 mai 2024, în intervalul 10:00 -18:00, 

– Duminică 12 mai 2024, în intervalul 10:00 — 16:00. 

Această ediție a Târgului de Ofertă Educaţională are și componenta Târg de meserii – sistem de învăţământ dual și/sau profesional. 

Printre expozanți se vor număra și cinci licee cu profil dual și 11 companii partenere în programele de învățământ dual.

La acest Târg educațional vor participa și agenții economici cu care unitățile de învăţământ cu profil tehnologic, din municipiul București, au încheiate parteneriate în acest an școlar, potrivit specializărilor și calificărilor cuprinse în oferta educaţională a acestor unități, potrivit comunicatului. 

În cadrul Târgului educational, elevii de gimnaziu și părinţii acestora vor avea posibilitatea să afle oferta educaţională a liceelor bucurestene, pentru următorul an școlar, putând astfel să identifice opțiunile valide parcursului educational ulterior, conform ISMB.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Acest articol este definitoriu pentru nivelul de alfabetizare al autorilor de pe acest site: puteți să-mi spuneți și mie de ce ați scris târg cu T mare?

    1. Bine ați venit la departamentul de alfabetizare pentru comentatorii de pe acest site 🙂 Cu ce vă putem fi de folos? Vă întrebați retoric dacă numele unui eveniment se scrie cu verzale? Vă mulțumim pentru amabilitate!

  2. Hristos a Înviat! Știe cineva dacă se mai iau în considerare mediile din clasele V-Vlll-a, pentru admitere? Vă rog frumos un răspuns 🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼!

    1. Nu se mai iau in considerare mediile din V-VIII pentru admiterea la liceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională și admiterea la liceu 2023, explicate pe înțelesul elevilor de către Inspectoratul Școlar Iași. Ce meserii pot alege tinerii în funcție de liceul la care merg – document

Broșura admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024 a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul cuprinde atât recomandări pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională 2023, cât…
Vezi articolul

Diriginții și consilierii sunt de vină pentru eșecul elevilor la Constanța, spune șeful inspectoratului școlar, Sorin Mihai, după ce în județ au rămas 340 de elevi nerepartizați pentru că s-au terminat locurile

Șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai spune că motivul pentru care 334 de elevi au rămas nerepartizați și fără un loc la liceu este faptul că diriginții și consilierii școlari nu…
Vezi articolul