OFICIAL 350 de școli vor putea organiza programul Masă caldă în anul școlar 2022-2023, potrivit unei ordonanțe de urgență / Lista celor 50 de școli în plus nu a fost încă publicată

[jp_post_view]
Foto: captură document
350 de unități de învățământ vor putea organiza programul-pilot Masa caldă în anul școlar 2022-2023, potrivit unei ordonanțe de urgență ce a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Ieri, ministrul Educației a anunțat că numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350. Până acum, lista celor 50 de școli în plus nu a fost publicată.

Amintim că Edupedu.ro a scris că va crește numărul școlilor care vor organiza programul „Masa cadă”, dar finanțarea programului a rămas aceeași. – detalii aici

„Art. 1. — (1) În anul școlar 2022—2023, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități-pilot, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.”, prevede ordonanța publicată în Monitorul Oficial.

Ministerul Educației a publicat recent lista școlilor, de data aceasta fiind 300 de unități de învățământ incluse, față de 150 de școli anul trecut. Selecția pare că a fost una pur politică, potrivit analizei Edupedu.ro, care arată că peste 63% dintre instituțiile incluse în acest an în programul de masă caldă sunt din localități cu primari PNL.

Luna trecută, Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii care învață la colegii naționale din municipii nu vor mai beneficia de programul “Masă caldă în școli”. Tot atunci, el a mai spus că va extinde numărul de școli care să facă parte din program, dar nu a oferit un număr exact.

Sorin Cîmpeanu a declarat la sfârșitul lunii mai că doar 104 școli au beneficiat de program anul trecut: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”. – detalii aici

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autoritățile locale, responsabile de aplicarea programului, nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris la acea vreme.

Citește și:
Masa promisă de președintele Iohannis în toate școlile din România a dispărut în proiectul legii Cîmpeanu, care prevede pentru următorii 10 ani tot liste de școli din pixul ministrului / Piedici în generalizarea after school-ului la stat
Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând
ANALIZĂ Programul Masa caldă în școli – instrument politic, la cererea premierului Nicolae Ciucă. Peste 63% dintre școlile înscrise în acest an au fost alese din localități conduse de primari PNL
Lista celor 300 de școli care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, publicată de Ministerul Educației. Colegiile naționale nu au mai fost incluse, potrivit lui Sorin Cîmpeanu
Masa caldă ar putea fi extinsă de la 300 de școli la 350, fără să fie alocat un buget suplimentar, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență discutat astăzi în Guvern


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel lansat de doi vicepreședinți ai Academiei Române și de peste 130 de profesori din Universitatea din București, pentru vot în favoarea lui Nicușor Dan: Universitatea noastră a cunoscut direct, în trecut, pericolul ideologiilor care au înlocuit gândirea liberă cu dogma, catedra cu amenințarea, dialogul cu frica. Astăzi, aceste umbre nu mai sunt doar teme de cercetare. Se pot întoarce în viața reală

Peste 130 de profesori ai Universității din București au lansat public un apel în susținerea în alegerile prezidențiale de duminică a candidatului pro-european Nicușor Dan, relatează Revista 22, care publică…
Vezi articolul

Elevii care vor da BAC-ul la limba modernă 2, conform noilor planuri cadru de liceu, vor susține examen pentru nivelul A, diferit de cel de la limba modernă 1, explică secretarul de stat Bogdan Cristescu / Ministerul a propus ca elevii să aibă doar câte o oră de limbă modernă 2 în trunchiul comun, în fiecare an de liceu, mai puțin decât în prezent

Secretarul de stat în ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a explicat de ce elevii de liceu care vor învăța după noile planuri cadru ar avea doar câte o oră pe săptămână,…
Vezi articolul

Evaluarea internațională PISA 2025: 10.000 de elevi români în vârstă de 15 ani vor participa la testare în aprilie-iunie – considerabil mai mulți decât la ediția precedentă / Tuturor le vor fi testate competențe digitale, o parte dintre elevi vor da test de limbă străină, toți părinții elevilor implicați vor completa chestionare

Evaluarea internațională PISA 2025, ce măsoară competențe-cheie pentru elevii de 15 ani, se va desfășura în România în perioada 28 aprilie – 9 iunie, iar la ea vor participa 10.000…
Vezi articolul

Bacalaureat 2024. Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației: Poezie la subiectul al II-lea și particularități ale unui text narativ de Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, la al III-lea 

Varianta de rezervă de la proba de Limba și literatura română a fost publicată de Ministerul Educației luni, 1 iunie, la ora 17:00, după proba scrisă care s-a încheiat la…
Vezi articolul