OFICIAL 7 programe școlare pentru noi opționale pe care le pot alege elevii din primar și gimnaziu, din anul școlar 2025-2026: Pot învăța dans, minihandbal, minibaschet, jocuri olimpice, despre univers, legătura dintre alimentație și starea lor emoțională

[jp_post_view]
Harta conceptuala – optional Aventura cunoașterii Universului / Foto: Monitorul Oficial
Programele școlare pentru 7 noi opționale pe care elevii din primar și gimnaziu le pot alege din oferta școlii, începând din anul școlar 2025-2026, au fost publicate în Monitorul Oficial pe 9 aprilie. Elevii pot învăța despre legătura dintre alimentație și starea lor emoțională și despre univers și explozii solare și pot alege discipline care includ mișcare: dans, minibaschet, minihandbal, jocuri olimpice la disciplinele aprobate, parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii.

Lista celor 7 discipline optionale, pe care elevii din primar și gimnaziu le pot alege în anul scolar 2025-2026

Prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.595/2025 se aprobă următoarele programe școlare: 

Programa școlară „Educație prin minibaschet”, clasele a III-a și a IV-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 1.

Programa școlară „Armonie și expresie corporală”, clasele a V-a VIII-a, învățământul gimnazial, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 2.

Programa școlară „Viitorii olimpioni”, clasa a IV-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 3.

Programa școlară „Muzică și dans”, clasele a V-a și a VI-a, învățământul gimnazial, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 4.

Programa școlară „Minihandbal — mișcare, joc și fair-play”, clasele a III-a și a IV-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 5.

Programa școlară „Educație nutrițională”, clasa pregătitoare, clasele I și a II-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 6.

Programa școlară „Aventura cunoașterii Universului”, clasa a V-a și a VII-a, învățământ gimnazial, opțional integrat, din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 7.

Exemple de activități de învățare de la disciplina Educație Nutrițională:
  • „Planificăm un meniu sănătos”

Obiectiv: Elevii vor învăța să creeze un meniu echilibrat și sănătos pentru o zi întreagă.
Descriere:
1. Introducere: Discuție despre ce înseamnă un meniu echilibrat și importanța diversității alimentare. 2. Activitate de grup: Elevii vor fi împărțiți în grupuri mici și vor primi foi de lucru pe care să planifice un meniu sănătos pentru micul dejun, prânz și cină.
3. Prezentare: Fiecare grup va prezenta meniul lor și va explica de ce au ales anumite alimente.

Materiale necesare: Fișe de lucru pentru planificarea meniului, markere, flipchart.

  • „Citim etichetele alimentare”

Obiectiv: Elevii vor învăța să citească și să înțeleagă informațiile de pe etichetele alimentare. Descriere:
1. Prezentare: Profesorul va explica ce informații se găsesc pe etichetele alimentare și cum să le interpretăm (ingrediente, valori nutriționale, porții).
2. Exercițiu practic: Elevii vor primi produse alimentare reale sau etichete fotocopiate și vor trebui să identifice informațiile importante.
3. Discuție: Discuție despre cum putem folosi aceste informații pentru a face alegeri alimentare sănătoase.
Materiale necesare: Produse alimentare reale sau etichete fotocopiate, markere, fișe de analiză.

  • “Alimentația și starea de bine”

Obiectiv: Elevii vor învăța despre legătura dintre alimentație și starea lor mentală și emoțională.

Descriere:

1. Prezentare: Profesorul va discuta despre cum anumite alimente pot influența starea de bine mentală și emoțională (de exemplu, alimentele bogate în zahăr versus alimentele bogate în nutrienți).
2. Activitate individuală: Elevii vor ține un jurnal alimentar timp de o săptămână și vor nota cum se simt după ce mănâncă diferite alimente.

3. Discuție: Elevii vor discuta în grupuri despre observațiile din jurnalul alimentar și vor identifica alimentele care îi fac să se simtă bine sau mai puțin bine.
Materiale necesare: Jurnale alimentare, pixuri, materiale pentru prezentare. 

Optional Educație Nutrițională / Foto: Monitorul Oficial
Conținuturi pentru disciplina „Aventura cunoașterii Universului”
Conținuturi pentru disciplina „Aventura cunoașterii Universului” / Foto: Monitorul Oficial
Deprinderi motrice sportive la disciplina „Muzică și dans”
Disciplina „Muzică și dans” / Foto: Monitorul Oficial
DOCUMENT Anexele nr. 1-7 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.595/2025 privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii 


2 comments
  1. daca nu ați introdus cititul in palma, n ați făcut nimic. ce viitor vom avea? 😁

  2. ”Pot învăța dans, minihandbal, minibaschet, jocuri olimpice, despre univers, legătura dintre alimentație și starea lor emoțională”

    Nu zău? De la cine? Și cum evaluezi prin calificativ sau notă aceste aberații grațioase (cum ar fi legătura dintre mâncare și emoții, studiată timp de un an întreg pentru că de ce nu)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Director de școală-pilot: Cred că în fiecare școală din România profesorii sunt foarte speriați când aud de schimbare. Nu ne-a ieșit în primul an pilotarea, dar ne-a ieșit în al doilea / Exemplu de orar pe 6 module pentru clasa a V-a

„Cred că în fiecare școală din România profesorii sunt foarte speriați când aud de schimbare. Să nu-i scoți din zona lor de confort, cum fac ei este foarte bine. La…
Vezi articolul

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul

Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni

„SustenAbilitate 2.0” este primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate, potrivit celor de la EFdeN. Organizația anunță că la Colegiul…
Vezi articolul