OFICIAL Conversia profesională se face doar cu definitivatul, iar practica pedagogică ocupă cel puțin un sfert din formare, potrivit noilor reguli valabile pentru profesorii care vor să predea și alte discipline

42.457 de vizualizări
Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Ministerul Educației a aprobat noi norme pentru organizarea programelor postuniversitare de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, actualizând regulamentele aprobate în 2012. Documentul normează accesul, structura și finalizarea acestor programe.
  • Este vorba despre ordinul de ministru (OME) 7.877/2024, care poate fi descărcat și consultat mai jos. Documentul a fost adoptat cu o întârziere de 8 luni: ar fi trebuit adoptat în luna aprilie 2024, potrivit calendarului asumat de Ministerul Educației în mandatul fostei ministre, Ligia Deca.

Conversia profesională, doar cu definitivat

Profesorii eligibili trebuie să fie „cadre didactice din învățământul preuniversitar, cu definitivare/licențiere în învățământ, titulare sau suplinitoare, absolvente cu diplomă de licență sau echivalentă”, scrie la articolul 1. Documentația necesară include o adeverință care să ateste statutul profesional și acordarea definitivării în învățământ, prevede ordinul de ministru la articolul 3, alineatul 4.

Programele de conversie pot dura între 3 și 4 semestre, corespunzătoare unui număr de 90-120 de credite de studii transferabile, în funcție de domeniul de specializare dorit, scrie la articolul 3, alineatele 1 și 2. Programele de 3 semestre sunt dedicate specializărilor din același domeniu fundamental absolvit de profesor, pe când cele de 4 semestre sunt dedicate formării într-o specializare dintr-un domeniu fundamental diferit.

Planurile de învățământ includ obligatoriu disciplinele „Didactica specialității” și „Practica pedagogică”, iar cel puțin 25% din ore sunt dedicate practicii pedagogice (art. 4 alin. 2). Aceasta se desfășoară în școli de aplicație aprobate de Ministerul Educației (art. 4 alin. 3).

Programele se finalizează cu un examen de absolvire susținut la instituția organizatoare, iar absolvenții primesc diploma de conversie profesională, care le permite ocuparea posturilor didactice în noua specializare (art. 5 alin. 1, 3). Costurile programelor sunt suportate din taxe de studii sau alte surse de finanțare, iar numărul maxim de ore desfășurate de cadrele didactice în cadrul programelor este stabilit de senatul universitar (art. 6 alin. 3).

Până acum, prin OME 6.194/2012, programele de conversie profesională se puteau organiza cu finanţare din fonduri europene, în regim cu taxă sau cu finanţare din alte surse. Mențiunea nu mai apare în OME 7.877/2024.

FOTO DOCUMENT Ordinul de ministru 7.877 din 20 decembrie 2024:

DOCUMENT DESCARCĂ Ordinul de ministru 7.877 din 20 decembrie 2024:

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Doar profesorii cu definitivat se pot înscrie la programele de conversie profesională. Acestea nu vor mai putea fi finanțate și din bani europeni – proiect

4 comments
  1. Bună ziua!
    Deși târziu, totuși oportun, deoarece urmează înscrierile la programul menționat de dvs.
    Avem rugămintea ca, înainte de a transmite mesaje eronate /distorsionate în sistem, să citiți cu atenție prevederile legale privind acest program.
    Pe scurt, la programul de conversie profesională, sunt admiși toate cd care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 1. Lucrează în sistem; 2. Au studii de licență(sau echivalent).
    În mod evident, în această categorie intră toate cd: suplinitoare, cu def/fără def, titulare etc.
    Prevederile legale sunt: art. 102, alin 12 din LIS 199/2023 și art. 1 din OM 7877/2023 (unde sunt „niște”virgule, slash-uri etc).

    Pe cale de consecință NU DOAR CD CU DEFINITIVAT se pot înscrie la conversia profesională!

  2. Vă sfătuiesc să corectați formularea „între 3 și 4 semestre”, care mi se pare, cu tot respectul, o gafă. Nu există număr întreg între 3 și 4; or, nu putem vorbi de finalizarea unui asemenea program, de exemplu, cu 3.5 semestre.
    „3 sau 4 semestre” e corect.

  3. Sunt calificați la doua,trei discipline doar in scris cu diplome,in realitate nu știu nici o disciplină bine,știu elevii mai multe informații pentru disciplinele respective decât ei profesorii super calificați. .Raman doar profesori mai mult supraveghetori.
    calificați posesori de calificări.

    1. Măi, cum se face că la fiecare articol despre profesori apare câte un trol detractor, probabil ieșit traumatizat din școală pentru ca a fost pus să învețe, traumatizat de școală încă o dată în momentul în care plozii lui au fost puși și ei sa învețe … Mă, de unde apăreți voi, cu consecvența unor copitate, sa generalizați prostii și locuri comune despre cei care v-au pus stiloul în mână și v-au îndemnat sa învățați, să ajungeți ceva în viața asta, ceva mai mult decât niște forme de viață primare, interesate doar de haleală și de parteneri de sex? Ce caracter poți avea să arunci anatema pe o întreagă categorie socio-profesională fără sa te gândești ca printre cei pe nedrept huliți sunt o mulțime de profesioniști și oameni de înaltă calitate morală? Îmi pierd timpul degeaba cu specimenele astea, auzi – știu elevii mai multe decât profesorii lor! … Care elevi? Ăia care stau ore întregi pe TikTok sau pe Instagram și se amuza la filmulețe de 15 secunde, ăia care n-au citit o carte în viața lor decât obligați, care nu știu ce-i ala un teatru, un spectacol de opera, o expoziție de artă? Care elevi? Ăia care arată a orice, dar numai a elevi nu? Care pun mai mult preț pe influencerii ăia ciudați de pe rețele decât pe lectura unei carți? Toți v-ați învățat sa va dați cu părerea, dar când un om inteligent, cu verbul la el, vă ia la scărmănat, nu mai rămâne nimic din voi, nulități agramate, fără cultură și caracter! Hai, du-te … du-te …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, cred 44% dintre profesorii din România, iar 6 din 10 văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii să-și facă o carieră – sondaj CNCD

44% dintre profesorii din România cred că învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, potrivit unui sondaj al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De…
Vezi articolul

Ghidul de predare online pentru profesori, aprobat de ministerul Educației. Prezența profesorilor și elevilor va fi monitorizată de școli. Vor recupera materia doar elevii care nu au participat la învățarea online

Ministerul Educației anunță că a fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor. Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, întrebat de ce nu a pus concursul de directori în vară: Cei mai mulți profesori „au spus că sunt convinși că ar fi foarte, foarte buni pentru a ocupa poziția de directori, dar din păcate și-au luat bilete cu familia în Egipt, în Turcia, în Grecia și în Bulgaria și în alte țări și că nu pot participa în luna august”

Cei mai mulți profesori „au spus că sunt convinși că ar fi foarte, foarte buni pentru a ocupa poziția de directori, dar din păcate şi-au luat bilete cu familia în…
Vezi articolul

Profesori și specialiști, nume de rezonanță, au elaborat și anul acesta pentru Editura Corint cele 17 manuale câștigătoare la licitația Ministerului Educației / Elevii vor avea o experiență de învățare profundă, autentică și creativă (P)

Editura Corint continuă să performeze, obținând și în acest an rezultate remarcabile în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru clasele I, a VIII-a și a XII-a – 17…
Vezi articolul