OFICIAL Liceele cu rată de promovare zero la BAC nu vor putea să înființeze clase de a IX-a / Ministerul Educației și Cercetării propusese în mandatul Ligiei Deca ridicarea interdicției pentru aceste licee

[jp_post_view]
Foto: Unsplash.com
Liceele unde nici un elev nu promovează BAC-ul nu vor putea în continuare să înființeze clase de a IX-a, potrivit ordinului de ministru privind metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025 – 2026, publicat în Monitorul Oficial joi, 16 ianuarie. Interdicția se aplica încă din anul școlar 2020-2021, iar în decembrie, în mandatul Ligiei Deca, proiectul de metodologie propunerea eliminarea acestei interdicții. În varianta oficială, publicată joi în Monitorul Oficial, apare din nou articolul din vechea legislație, care nu permite liceelor care nu au niciun absolvent promovat să mai organizeze clase de a IX-a.

Liceele care nu au nici un elev promovat la BAC în continuare nu vor putea înființa clase de a IX-a, prevede ordinul privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

Articolul 10, care fusese eliminat în proiectul de metodologie, pus în dezbatere în luna decembrie, a fost reintrodus acum în varianta oficială. Acesta prevede că:

„Art. 10. — (1) Unitățile de învățământ pot propune cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a, cu frecvență, zi, învățământ de masă, nivel liceal, doar pentru filiera/profilurile/specializările/
calificările profesionale pentru care acestea au obținut autorizarea de funcționare provizorie/acreditarea prin ordin al ministrului. Unitățile de învățământ care, în sesiunile cumulate din anul 2024 ale examenului de bacalaureat, au înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de un singur absolvent nu vor propune cifră de școlarizare la clasa a IX-a cu frecvență zi”.

Sursa: Monitorul Oficial – Ordin privind metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare pe anul 2025-2026.
Informații de context

Interdicția de a mai organiza clasa a IX-a pentru școlile cu promovare zero la bac a fost introdusă prin ordinul de ministru 5090/2019 și s-a aplicat pentru prima dată la înființarea claselor pentru anul școlar 2020-2021.

În proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025 – 2026, pus în dezbatere publică în luna decembrie, în mandatul Ligiei Deca, fusese eliminat articolul respectiv.

În anul școlar actual, 2024-2025 liceele care nu au avut niciun candidat promovat timp de 4 ani consecutiv sau măcar un candidat, ar fi trebuit desființate. Nu există însă date publice privind rata de promovare a liceelor care să poată fi urmărită în fiecare an.

De exemplu, vara trecută au fost 50 de licee din țară unde nimeni nu a luat examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iulie. În 2023 erau 53 de licee cu o rată de promovare zero.

Însă datele privind BAC-ul din sesiunile de toamnă ar putea modifica situația acelor licee cu rată zero, dacă sunt câțiva candidați care promovează după examenele din vară.

Citește și:
Liceele în care niciun elev nu a luat Bacalaureatul, „premiate” de Ministerul Educației cu posibilitatea de a face din nou înscrieri la clasa a IX-a, potrivit unui proiect pus în dezbatere / Măsura e eliminată din metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare după 5 ani de aplicare
OFICIAL Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul 2025-2026 / Pașii prin care se aprobă câte clase are fiecare școală, profil, specializare și numărul maxim de elevi
OFICIAL Scade la 24 numărul elevilor într-o clasă de a IX-a, real și uman, din septembrie, față de 26 în prezent / Măsura are un potențial impact major asupra admiterii la liceu

7 comments
  1. liceele vor trimite 2 elevi din 100 la bac și vor declara promovare de 100%. schimbă asta ceva? ne păcălim ssinguri, că la asta ne pricepem.

  2. Bravo. A aparut o luminita la capătul tunelului. Vedeti cum o stingeti cu alte traznai. Continuati sa reparati prostiile lui madam Deca.
    Schimbati legea României NEeducate.
    Urmati bunele practice FINLANDEZE. Lasati orgoliile a 35 de ani de experimente. Aplicati modele ce au avut succes.

  3. o măsură excelenta!
    ii motiveaza pe profesori să tragă mai tare, să aplice masuri remediale din timp, sa lase repetenți și să se ocupe de viitorul liceenilor pe bune. Or fi generații de tembeli, dar promovabilitate 0 e jenant pentru toți care lucrează în acel liceu….E o sansa,zic eu, pt profesorii serioși fie să caute un alt liceu fie să facă minuni acolo unde sunt

    1. Masoret, eu am vreo vina sa mi pierd locul de munca daca la materii de BAC nu s in stare sa ia un 5? Nici macar ala de matematica si romana nu are. Daramite eu care nu predau materie de Bacalaureat.

      1. Risti ca si alti profesori de liceu sa ramai fara serviciu, daca se impune cel putin media 5 la evaluarea nationala pentru a fi admis la liceu. In perioada comunista nu erai admis la liceu daca nu obtineai cel putin media 5 la concursul de admitere. Liceul nu era pentru analfabetii functionali.

    2. Cu elevi admisi la liceu cu note de 2, 3 sau 4 la probele sustinute la evaluarea nationala profesorii nu pot face minuni. Acesti elevi nu pot promova bacalaureatul, decat daca se da liber la copiat.

  4. Ce vina are o generatie sau alta care nu ca putea merge la liceu in clasele respective, ca in alte promotii au fost numai tembeli?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Doi oficiali ai Ministerului Educației oferă explicații și răspunsuri la întrebări despre proiectele de planuri-cadru de liceu. Majoritatea profesorilor și elevilor de liceu sunt la ore sau la probele de competențe BAC / Răspunsul oficialilor: Înregistrarea rămâne pe internet și poate fi accesată oricând

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite, pe pagina de Facebook, o sesiune online live de informare despre proiectele de planuri-cadru de liceu 2025, pe care le-a pus în dezbatere publică…
Vezi articolul

OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de „tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a…
Vezi articolul

Povești audio ca niște călătorii pe un tărâm magic pentru copiii ucraineni refugiați și carte de colorat specială, puse gratuit la dispoziție de o platformă românească de educație

O secțiune gratuită unde se găsesc povești în format audio pentru copiii ucraineni este disponibilă pe platforma superscoala.ro, anunță organizatorii care au completat formularul special din platforma EduCare, pe EduPedu.ro.…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza / Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că discuțiile despre noile planuri cadru puse deja în dezbatere de instituția pe care o conduce, sunt blocate pe numărul de ore…
Vezi articolul

Din acest an, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București oferă gratuit biciclete studenților săi. Prioritate au cei care stau la cămin, au bursă socială și nu dețin mașină personală

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi, informează Agerpres. Acest prim lot va…
Vezi articolul