OFICIAL Lista cu elevii și studenții care primesc 200 de euro în 2025, ca să-și cumpere calculatoare

3.826 de vizualizări
Foto: © Noppon Kobpimai | Dreamstime.com
Lista cu elevii și studenții care primesc 200 de euro ca să își cumpere calculatoare în 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 24 iunie. Contestațiile se depun în perioada 1-4 iulie, conform calendarului oficial. Lista inițială cuprinde 1.805 beneficiari, numărul fiind mai mic decât cel de anul trecut, când au fost 1.912. În 2023, au fost 2.170 de beneficiari.

Ministerul Educației a aprobat Lista nominală a beneficiarilor Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru anul 2025, prin ordinul nr. 4.336.

Venitul maxim brut lunar pe membru de familie, pentru care se acordă ajutorul financiar beneficiarilor, este de 500 lei, conform ordinului.

Legea nr. 269 din 2004 stabilește la art. 4 că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”.

Lista cu elevii și studenții care primesc 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare în 2025
Calendarul complet pentru Euro 200, pe anul 2025
  • Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ: până la 9 mai
  • Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare: până la 16 mai
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 6 iunie
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 12-13 iunie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 20 iunie
  • Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 27 iunie
  • Depunerea contestațiilor: 1-4 iulie
  • Rezolvarea contestațiilor: 7-11 iulie
  • Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 14 iulie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 25 iulie
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și Cercetării și distribuirea către inspectoratele școlare/universități: 11-29 august
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari 1-12 septembrie
  • Achiziționarea de calculatoare: 15 septembrie-17 octombrie
  • Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 1 septembrie-31 octombrie
  • Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 8 septembrie-31 octombrie
  • Decontarea către operatorii economici: 8 septembrie-28 noiembrie

Foto: © Noppon Kobpimai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. așa s au ieftinit? sunt 200 de euro?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a transferat, inițial, banii pentru plata hotărârilor judecătorești câștigate în instanță de profesori, dar a trebuit să îi retragă după adoptarea OUG nr. 52, spune Daniel David: Așteptăm un răspuns de la Ministerul de Finanțe dacă putem să continuăm cu plata

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că Ministerul a transferat, inițial, banii pentru plata deciziilor judecătorești câștigate de profesori, dar, după ce Guvernul a adoptat OUG nr. 52, „bani au…
Vezi articolul

DOCUMENT Toate modificările din legea Bolojan cu efect asupra grădinițelor, școlilor, liceelor, universităților, profesorilor, elevilor, studenților și directorilor: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Creșterea normei didactice la învățământul preuniversitar cu 2 ore, tăierea și burselor pentru elevi și studenți, comasarea școlilor cu personalitate juridică, modificări privind plata cu ora, sau degrevări ale directorilor,…
Vezi articolul

Studenții din Iași îi cer „demisia urgentă” lui Toader din funcția de rector. Fostul ministru ar urmări „instituirea unui regim de cenzură și de cosmetizare a imaginii sale”

Liga Studenților din Iași îi solicită lui Tudorel Toader „demisia urgentă” din funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse…
Vezi articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție la declarația lui Orban: Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar. Deschiderea noului an școlar, sub semnul întrebării dacă nu vor fi majorate salariile

Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar și „intenția de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020 va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot…
Vezi articolul