OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 a fost actualizată

12.526 de vizualizări
Foto: Captură lista școli
Lista unităților de învățământ care fac parte din programul național „Masă sănătoasă” a fost actualizată, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul comun al Ministerului Educației 4.139 din 4 aprilie 2024 și al Ministerului Agriculturii nr. 138 din 9 aprilie 2024.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică și completează anexa la Ordinul ministrului educației și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 3.840/81/2024 privind aprobarea Listei unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național „Masă sănătoasă” în anul 2024.

Pe 18 ianuarie, Edupedu.ro a scris că, în termen de două săptămâni, inspectoratele școlare trebuie să trimită Ministerului Educației lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă”, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr 3.070 din 15 ianuarie 2024, document prin care sunt aprobate criteriile pentru includerea unităților de învățământ în Programul național „Masă sănătoasă” (PNMS) pentru anul 2024.

Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024, la 3 luni de la începerea școlii, iar lista școlilor ar fi trebui aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Art. 2 – „(6) Pentru anul 2024 lista unităților de învățământ preuniversitar selectate conform alin.(4) pentru a fi incluse în Programul național “Masă sănătoasă” se aprobă în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărâri de guvern.

Lista actualizată a școlilor poate fi consultată mai jos:

Pe 11 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, referitor la programul „Masă sănătoasă în școli”, că ținta este creșterea numărului de la 450 de unități de învățământ până la 1.000 de școli: „Ținta noastră este să creștem de la 450 de unități (de învățământ – n.red) la 1000 numărul școlilor, unde să oferim acest suport alimentar copiilor”.

Amintim că Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor. 

Citește și:
OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024, publicată după două luni de când a început noul an calendaristic
Lista celor peste 1200 de școli incluse în programul Masă sănătoasă – proiect
Analiza proiectului de OUG care modifică Legea învățământului preuniversitar, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Sunt vizate voucherele de vacanță, indemnizația de hrană și programul „Masă sănătoasă”
Programul național „Masă sănătoasă” va fi pentru minimum 1.000 de școli, nu maximum 1.000, „ca să cheltuim toți banii”, spune ministrul Educației
DOCUMENT Fișă de evaluare pentru școlile care aplică pentru programul „Masă sănătoasă”, publicată de ISJ Vâlcea
OFICIAL În două săptămâni, inspectoratele școlare trebuie să trimită Ministerului Educației lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” / Abandonul școlar, numărul crescut de burse sociale și rezultatele slabe de la examenele naționale, printre criteriile generale de selecție
Ligia Deca: Astăzi s-a semnat Ordinul de ministru cu criteriile pentru programul Masă Sănătoasă, urmând să fie primite propunerile de şcoli

UPDATE Programul „Masă sănătoasă”, care ar fi trebuit să înceapă pe 1 ianuarie, aprobat de Guvern / Inspectoratele școlare vor selecta școlile care intră în program
Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați, conform proiectului Programului Național Masă Sănătoasă, pus în dezbatere
UPDATE Programul „Masă sănătoasă”, care ar fi trebuit să înceapă pe 1 ianuarie, aprobat de Guvern / Inspectoratele școlare vor selecta școlile care intră în program
Premierul Ciolacu, despre programul „Masă sănătoasă”: Ținta noastră este să creștem de la 450 la 1.000 numărul școlilor
Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați, conform proiectului Programului Național Masă Sănătoasă, pus în dezbatere
Guvernul Ciolacu alege sa facă economii în anul electoral 2024 prin neacordarea unei mese calde pentru un milion de elevi, așa cum prevedea legea educației
Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

1 comment
  1. Numai masă sănătoasă nu e!
    Chiflă albă cu pate de post și cașcaval de post (miercurea și vinerea), iar în restul zilelor șuncă de pui, jambon de pui sau burger. Eu nu văd nimic sănătos în aceste alimente.
    De ce miercurea și vinerea primesc de post toți copiii, deși nu toți au cerut de post? (Școala Gimnazială Nr.1 Vadu Moldovei, Suceava)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Luni, 25 noiembrie, începe Săptămâna fructelor și a legumelor donate în școlile din România, potrivit Ministerului Educației. Alimentele vor ajunge la persoane în dificultate și la instituții sociale

În perioada 25-29 noiembrie 2024, elevii voluntari SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară) vor organiza ediția 2024 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, care va implica strângerea…
Vezi articolul

Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există. 15 companii gigant nu mai cer studii universitare la angajare, ci califică oamenii la locul de muncă

Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există, potrivit World Economic Forum citat de platforma…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

„Uniunea Competențelor”, prin care învățarea continuă urmează să devină element-cheie în educație și carieră – pe agenda de lucru a Comisiei Europene în 2025

Comisia Europeană va prezenta, anul acesta, planurile „Uniunii Competențelor”, proiect menit să susțină Uniunea Europeană în adaptarea la transformările tehnologice, demografice și economice, iar pe cetățeni să obțină educația și…
Vezi articolul
Costul standard per elev

OFICIAL Costul standard per elev pentru anul 2025 a fost majorat cu 2% pentru componenta de salarii și cu 8,5% pentru bunuri şi servicii / Costul standard per elev, pentru finanțarea școlilor, este 10.324 de lei

Două Hotărâri de Guvern (HG) prin care au fost actualizate costurilor standard pentru finanţarea învăţământului preuniversitar au fost publicate în Monitorul Oficial. Potrivit documentelor, coeficientul folosit pentru calcularea finanţării unităţilor…
Vezi articolul