OFICIAL Listele profesorilor care iau prime de 1.500 de lei vor fi realizate de inspectoratele școlare până pe 15 iulie, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern / Cei care intră în sistem, în urma concursului de Titularizare 2023, nu beneficiază de prime anul acesta

32.610 vizualizări
Foto: © Kantver | Dreamstime.com
Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie. Aceste prime se vor acorda anual, începând cu luna octombrie 2023, până în 2027, conform sursei menționate mai sus. Ordonanța de urgență prevede acordarea unui sprijin „educațional” și personalului nedidactic, în valoare de 500 de lei. Prima se acordă doar celor aflați în activitate în anul școlar 2022-2023.

Art. 6. — „(1) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București elaborează lista cu beneficiarii finali, având în vedere informațiile comunicate și asumate de reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar de stat. Universitățile de stat elaborează lista cu beneficiari finali potrivit procedurilor proprii. Listele cu beneficiarii finali se elaborează până la data de 15.07.2023.”

Lista cu beneficiarii finali conține următoarele informații, conform ordonanței de urgență: „nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu/reședință, instituția de învățământ în care își desfășoară activitatea, adresa unității de învățământ; opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.”

Tot la articolul 6 apare că inspectoratele școlare și universitățile asigură transmiterea informațiilor centralizate către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023. După aceea, reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023.

Ce sunt primele de carieră didactică și primele de carieră profesională

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Beneficiază de prima de carieră didactică profesorii, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022— 2023. De asemenea, primele vor fi primite și de cadrele didactice din universități, care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, aflat în activitate în anul universitar 2022—2023.

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Toate regulile sunt pentru anul în curs, dar există și prevederi pentru anii următori, până în 2027:

Art. 3 – „(5) Prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2026/2027 pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021—2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație”

Personalul nedidactic

Art. 4. — (1) Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022—2023, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022—2023 beneficiază de o primă de carieră profesională acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021—2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional.

Prima de carieră didactică și cea de carieră profesională sunt neimpozitabile:

Art. 2 – „(3) Contravaloarea măsurii de susținere pentru prima de carieră didactică acordată potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. 4 „(5) Prima de carieră profesională acordată potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.”

Cum și unde pot fi utilizate primele

În textul ordonanței de urgență apare că măsurile de susținere a activității didactice pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

De asemenea, acestea pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru plata de cursuri de specialitate, achiziționarea de echipamente IT, precum și pentru achiziția de cărți de specialitate sau pentru plata cheltuielilor aferente unor nevoi didactice individuale specifice, în limita unui procent de 30% din valoarea nominală a acestora.

Ordonanța poate fi consultată mai jos:

Foto: © Kantver | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Ce sunt primele de carieră didactică, inventate de Guvern pentru voucherele de cărți pentru profesori și ce vor putea cumpăra aceștia cu cardurile pe care vor intra 1.500 de lei în fiecare toamnă, timp de 3 ani, dacă acceptă oferta Guvernului – proiect de OUG / Personalul nedidactic ar primi 500 de lei pe an pentru „nevoi didactice individuale”
Noile salarii ale profesorilor și angajaților din școli, pe fiecare funcție, grad didactic și vechime, potrivit ordonanței adoptate luni de Guvern – documente ale sindicatelor


10 comments
  1. Buna seara! Daca ai fost in concediu de creștere a copilului în anul 2022- 2023 dar esti titular si cu vechime in invatamant nu primesti prima de cariera didactica?
    Mulțumesc!

  2. Pot fi folosite doua carduri (prima de cariera didactica), pentru achizitionarea unui echipament mai performant?

  3. Cine spune asta?

  4. beneficiază de acest drept si un educator puericultor incadrat intr-o creșă care lucrează dupa metodologia ME ?

  5. Domnule Diaconu, cred ca veți putea beneficia de suma de 1500 lei, pentru ca ați fost încadrat în munca în anul școlar 2022-2023, dar nu și de cele doua salarii de baza la pensionare, pentru ca noua lege a învățământului care prevede acest lucru , întra în vigoare începând cu anul școlar 2023-2024. Deci, mai rămâneți un an în activitate pentru a beneficia de acest gen de bonificație.

  6. Bună ziua,
    Sunt profesor cu gradul I la Liceul Tehnologic Mecanic Campina și viitor pensionar începând cu data de 1 septembrie 2023.
    Aș dori să știu dacă până la data pensionarii pot beneficia de prima a două salarii de bază, cât și de altă sumă de bani, de 1500 lei.
    Aștept vă rog să-mi dați răspuns pe mail.
    Vă mulțumesc.

    1. Ce mizerie…Sa dai unui ingrijitor, personal nedidactic o suma modica pentru a urma cursuri de dezvoltare in cariera. Pentru a potenta activitatile educative ale acestuia. Absurdistan perfect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești: Nu există încă detalii privind modul cum vor fi alocați cei 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru bursele sociale, iar Guvernul amână numirea unui nou ministru / ANOSR cere Executivului să revină asupra tăierilor care au afectat studenții în ultimul an

România a obținut, chiar și „tardiv”, 60 de milioane de euro din fonduri europene pentru a acoperi necesarul pentru bursele sociale ale studenților, însă „încă nu avem detalii legate de…
Vezi articolul

PROIECT Concursul de rezidențiat are loc pe 17 noiembrie 2024. Candidații se pot înscrie până pe 22 octombrie la DSP – ce conține dosarul / Toți medicii specialiști, stomatologii și farmaciștii plătesc taxă la a doua specializare

Concursul de intrare în rezidențiat 2024 pe loc sau pe post ar urma să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit proiectului de ordin de ministru și metodologiei de concurs puse…
Vezi articolul

A limita admiterea la liceu sau evaluarea națională doar la două examene, la matematică și română, nu este normal, spune liderul sindical Marius Nistor. Acesta susține că „este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe”

„A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal. (…) Considerăm, în momentul de față, că noi…
Vezi articolul

Emil Boc: „Școala să înceapă la 15 septembrie, situația să fie descentralizată”. Primarul Constanței: „Anul școlar să înceapă odată cu cel universitar, pe 1 octombrie. Noi suntem oraș turistic, dorim un sezon estival cât mai lung”

Primarul Clujului și fostul premier Emil Boc (PNL) a declarat la Digi24 că școala ar trebui să înceapă pe 15 septembrie, iar situația ar trebui să fie una descentralizată pentru…
Vezi articolul