OFICIAL Lucrările de licență, disertație, abilitare sau examenele din sesiune se pot da și online pe perioada stării de urgență. Profesorii, obligați să dea rapoarte săptămânale superiorilor despre cursurile online

24.165 de vizualizări
angajatori caută să recruteze studenți
Foto: Pexels.com
Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență pentru anul universitar 2019-2020, potrivit unui Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Condiția pentru ca acest lucru să se poată întâmpla este ca universitatea care alege să susțină aceste examenele online să dețină o platformă pe care se poate face evaluarea online a candidaților. Proba trebuie înregistrată integral pentru fiecare candidat în parte, iar înregistrarea trebuie arhivată la nivelul facultății, mai precizează actul normativ.

Modificările publicate în monitorul Oficial prevăd la Articolul III, alineatul 1 faptul că pe perioada stării de urgență instituțiile de învățământ superior vor utiliza metode didactice alternative (platforme online). Iar la alineatul 2 profesorii sunt obligați să „raporteze săptămânal către responsabilii desemnați de conducerea universităților activitatea desfășurată prin intermediu platformelor online”. În plus, sesiunea de examene poate fi și ea organizată online, potrivit noului ordin, după o metodologie stabilită de universități.

Iată ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial:

Ordinul prevede și că susținerea tezei de abilitare pentru conducătorii de doctorate, poate fi organizată online în perioada stării de urgență.

Reamintim că Universitatea București a cerut în mod public încă din 27 martie: “universităților trebuie să li se dea autonomie și posibilitatea de a organiza examenele de licență și disertație în acele modalități pe care le consideră potrivite, inclusiv online (susținerea lucrărilor) și de a identifica modalități de testare/ evaluare finală adaptate pentru acest context (platforme securizate de testare standardizatăevaluări orale online, predarea unor proiecte și portofolii în platformele de învățare utilizate etc.)”, spune Universitatea din București, care avansează câteva soluții pentru a nu repeta anul școlar și universitar.

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților din Iași acuză Facultățile de Drept de ipocrizie: „își construiesc o imagine falsă de apărătoare ale eticii academice” prin solidarizarea cu decizia Universității din București de a exmatricula 45 de studenți

Facultățile de Drept din mai multe universități din țară sunt acuzate de Liga Studenților din Iași, printr-un comunicat emis luni, că încearcă să își construiască o „imagine falsă de apărătoare…
Vezi articolul

Comisia pentru finanțarea învățământului superior – CNFIS va fi coordonată de o direcție a Ministerului Educației, va avea atribuții suplimentare, dar mai puțini membri – proiect

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), forul care recomandă felul în care să fie finanțate universitățile din România, devine Comisie aflată sub coordonarea unei direcții a Ministerului Educației, va…
Vezi articolul

Politehnica București – instituția cu cei mai mulți reprezentanți în noul grup responsabil cu elaborarea strategiei naționale pentru tehnologii cuantice, ce reunește oameni din ministere, structuri militare și de informații, universități

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) este organizația care are cei mai mulți reprezentanți într-un nou grup interministerial care va trebui să elaboreze o strategie națională în…
Vezi articolul