OFICIAL Media elevilor poate fi încheiată în acest an școlar cu doar două note sau calificative, indiferent de numărul de ore pe disciplină. Elevii în situație de corigență vor avea măcar trei note

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Media elevilor poate fi încheiată în acest an școlar cu doar două note sau calificative, indiferent de disciplină și indiferent câte ore pe săptămână are acea discimplină în planurile-cadru, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.108/2021 publicat în Monitorul Oficial.

Actul normativ modifică regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) și mai prevede că elevii aflați în situație de corigență vor avea măcar 3 note.

De asemenea, elevii a căror medie nu a putut fi încheiată în semestrul I, vor fi amânați până la 8 săptămâni de la revenirea fizică la cursuri. Deci nu de la începutul semestrului II, ci de la revenirea la școală.

Modificările aduse de OME 3.108/2021:

  • În anul școlar 2020-2021, numărul de calificative/note acordate semestrial fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, va fi de minimum două, indiferent de numărul de ore alocat disciplinei prin planurile-cadru.
  • În anul școlar 2020-2021, elevi aflați în situația de corigență vor avea cel puțin trei calificative note, ultimul fiind acordate în ultimele două săptămâni ale semestrului.
  • În anul școlar 2020-2021, elevii declarați amânați pe semestrul I își încheie situația școlară în primele opt săptămâni de la revenirea la școală.
Captură Monitorul Oficial nr 45/15.01.2021

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Partea buna e ca am 2 note si mai dau asa de sf. de semestru 2 teste la mate si din toata materia pareri?

  2. Avem elevi cu trei note în situație de corigenta și care în mod special, cunoscând noile reguli, chiulesc de la orele materiei respective, exact acum, în ultimele săptămâni.
    Ce spuneți de aceste situații, domnule ministru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din 87 de școli din județul Gorj nu se întorc la cursuri în săptămâna 20-24 februarie și intră în Săptămâna ”Verde” și ”Școala Altfel” / În restul de 22 de școli și grădinițe copiii vor merge fizic, anunță inspectoratul școlar Gorj, după seismele din ultimele zile

Săptămâna viitoare, între 20-24 februarie, elevii din 87 de școli din județ vor face activități educative ce țin de Săptămâna ”Verde” și ”Școala Altfel”, care nu necesită prezența la școală,…
Vezi articolul

Opt membri noi aleși în Academia Română, dintre care cinci din Republica Moldova, Canada sau Elveția. Printre ei – chirurgul Irinel Popescu, matematicianul Constantin Zălinescu și filologul Eugen Munteanu

Academia Română a ales miercuri opt membri noi în for, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Printre aceștia se află chirurgul Irinel Popescu, matematicianul Constantin Zălinescu și filologul Eugen…
Vezi articolul

Simulare BAC 2024. Proba de Limba și literatura română începe luni la ora 9. Candidații intră în săli până la 8.30 pe baza unui act de identitate și pot tăia pe lucrare cu o linie simplă dacă greșesc – procedura de desfășurare

Elevii din ultimul an de liceu susțin luni, 4 martie, prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat (BAC) 2024, cea de Limba și literatura română, potrivit calendarului simulării. Accesul…
Vezi articolul