OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim „plata cu ora”

64.209 vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a notei obținute la proba scrisă. Pentru titularizarea cadrelor didactice [adică angajarea într-o școală pe perioadă nedeterminată] este nevoie de minimum nota 7.

„Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care doresc să ocupe un post în regim ‘plata cu ora'”, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Noul calendar al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar și de titularizare 2020 poate fi descărcat, în format .PDF, de aici
Comunicatul de presă al Ministerului Educației

„Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2020-2021, a fost aprobată prin ordin de ministru

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost aprobată prin ordin de ministru și transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.

În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului COVID-19, s-au realizat următoarele modificări ale metodologiei de mobilitate a personalului didactic:

  • Proba practică și inspecția la clasă nu se vor mai susține, fiind eliminate – pentru anul în curs – prin OUG nr. 70/2020. În schimb, candidații care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susține și o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativul „Admis/Respins”.
  • O altă modificare, în cadrul metodologiei, constă în faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât și depunerea contestațiilor pot fi transmise și on-line. Totodată, ședințele de repartizare a posturilor se pot desfășura și on-line.
  • Transferul consimțit și pretransferul între unitățile de învățământ au fost eliminate prin ordonanță de urgență. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele școlare județene.
  • Etapele de transfer consimțit și de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice își vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele școlare județene, iar acestea vor organiza repartizarea candidaților.

Proba scrisă pentru titularizarea în învățământ va avea loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. Repartizarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a notei obținute la proba scrisă. Pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7 (șapte).

  • Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care doresc să ocupe un post în regim „plata cu ora”.

Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI.”

 

Noul calendar de titularizare 2020 

 

Noul calendar de titularizare 2020, pg 1 / Foto: Ministerul Educației

 

Noul calendar de titularizare 2020, pg 2
Noul calendar de titularizare, pg 3

 

Noul calendar de titularizare, pg 4
Noul calendar de titularizare, pg 5
Noul calendar de titularizare, pg 6
Noul calendar de titularizare, pg 7

 

Noul calendar de titularizare 2020, pg 8

Noul calendar de titularizare 2020, pg 10
Noul calendar de titularizare 2020, pg 11

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Personalitatea istoricului Nicolae Iorga, fost rector al Universității din București, omagiată într-o expoziție-eveniment deschisă la Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii mai 2022

Elevii, profesorii și părinții pot vedea piese din colecția muzeală a Universității din București, într-o expoziție care îl omagiază pe istoricul Nicolae Iorga la 150 de ani de la naștere,…
Vezi articolul

Actualizări la calendarul olimpiadelor europene, anunțate prin erată de Ministerul Educației. Olimpiada de Informatică Juniori – EJOI va fi la Chișinău, pe 16-22 august

Calendarul olimpiadelor europene a fost actualizat cu datele și locurile de desfășurare pentru trei competiții, printr-o erată a Ministerului Educației, publicată pe site-ul edu.ro, secțiunea „Olimpiade și concursuri”. Aceste informații…
Vezi articolul

Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: „Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” / „Sunt aici pentru a-mi putea privi elevii în ochi și atunci când le vorbesc despre 1 decembrie, despre eroi naționali, când le predau orele de istorie, să simtă pasiunea și că eu nu aduc doar vorbe goale”

Mii de profesori sunt miercuri în fața Guvernului. Ei protestează drept răspuns la oferta Guvernului de a nu acorda creșteri salariale pentru angajații din Învățământ. Edupedu.ro a stat de vorbă…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență / Inculpatul – obligat să frecventeze un curs de pregătire școlară și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Mangalia sau la Sanatoriul Techirghiol

Profesorul Lucian Faliboga, fost inspector școlar în Constanța, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, printr-o decizie pronunțată miercuri de…
Vezi articolul