OFICIAL Ordinul de ministru privind pilotarea evaluării standardizate la limba română, matematică și istorie, până la finalul acestui an școlar pentru elevii din clasele I-XI, mai puțin pentru cei de a VIII-a, publicat în Monitorul Oficial / Protocolul de colaborare între minister și firma care va face evaluările este cu titlu gratuit, dar nu se menționează numele acesteia

13.682 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ordinul de ministru care prevede ca până la finalul acestui an școlar, 2021-2022, să aibă loc în 126 de școli, evaluări standardizate în cadrul unui proiect pilot, pentru toți elevii de clasele I-XI, mai puțin cei de a VIII-a, a fost redactat joi, în doar câteva ore. Asta după ce ministrul Cîmpeanu anunțase în cadrul lansării Raportului privind Literația, că vrea să încredințeze prin parteneriat cu ministerul testările pentru copii inițiate de compania Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale.

Documentul, criticat încă de ieri de mai multe asociații de elevi din țară și de Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, a fost discutat vineri în Comisia pentru Dialog Social, împreună cu sindicate, părinți și elevi. Nicio organizație participantă la CDS nu a avut nicio poziție publică despre actul normativ impus de minister.

În Ordinul publicat vineri seară în Monitorul Oficial a fost introdus și un articol care prevede în ce condiții se încheie protocolul de colaborare între minister și compania care furnizează evaluarea, dar nu se menționează numele acesteia.

Art 7. (1)” În vederea pilotării evaluării standardizate, Ministerul Educației încheie un protocol de colaborare cu titlu gratuit fără implicații financiare ale părților. În cadrul protocolului de colaborare activități de pilotare pot fi organizate până la finalul anului 2022. Se aprobă lista unităților de învățământ participante la pilotarea standardizată prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

În esență, se stabilește ca în perioada 30 mai – 10 iunie, elevi ai claselor I-a – a VII-a vor da aceste teste ]ntr-un program pilot. Elevi ai claselor a IX-a – a XI-a vor susține testele în perioada 30 mai – 8 iunie.

Ministerul Educației a selctat deja scolile din programul pilot. La nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic. (Lista e tasata la finalul articolului.)

Disciplinele la care se organizează Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt următoarele: 

a) pentru elevii claselor I-a – a VII-a, limba română și matematică;

b) pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a, limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Testele pentru evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt construite respectând programa școlară corespunzătoare fiecărei clase/disciplină menționată la alin. 1.

Cum se vor desfășura evaluările

Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susține evaluarea standardizată este 30 de minute, pentru clasele din învățământul primar, respectiv 60 de minute, pentru clasele din învățământul gimnazial și liceal.

Inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ trebuie să se asigure că elevii dispun de un număr suficient de dispozitive, precum: calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane smart, astfel încât în perioada de desfășurare a evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022 să se ofere posibilitatea fiecărui elev din clasele I-a – a VII-a, respectiv a IX-a – a XI-a să susțină această evaluare.”

“Dispozitivele utilizate trebuie să fie conectate la rețeaua internet, să aibă un sistem de operare și un browser web. Fiecare elev trebuie să aibă acces la browserul web,” mai precizează documentul.

Nu este menționat în Ordinul de ministru cum arată evaluările, cine le realizează, dacă sunt avizate de minister și mai departe cum sunt valorificate rezultatele. De altfel, FePal și mai multe asociații de elevi din țară au contestat printre altele, proveniența testelor și dacă sunt avizate de minister.

Lista școlilor alese de Minister


8 comments
  1. Buna ziua!Cu respect va zic ca este cea mai deplasata idee pe care am intalnit-o. In calitate de elev care tocmai este la final de clasa a IX-a si care a dat un examen in vara anului trecut pe timp de pandemie ,nu tocmai in conditii “normale”,”scolarizate” nu mi se pare normal ca in perioada aceea,mai ales cu 2 zile inainte de vacanta sa dau un examen de care aflam peste noapte. Ministrul Campeanu,nu stiu daca va numiti ministru ,dar revizuiti-va ideile pr0aste.

  2. La copii vă gândiți „aleșilor”? Un copil de clasa a VI-a susține în această perioadă tezele semestriale urmate Evaluarea Națională (pentru ce?) iar apoi, după o imensă dezbatere publică, va susține evaluarea standardizată. Când mai visați ceva noaptea vă rog ca dimineața, înainte de a pleca la locul de unde vă bateți joc de destine, să vă spălați pe față. Poate astfel mai uitați din … și reveniți la normal.

  3. EVALUARE STANDARDIZATĂ IN TOATE ȘCOLILE DIN ROMÂNIA!!!!!
    Așa scăpăm de odraslele piloșilor care trebuie să aibă numai note de 10.

  4. probabil ca trebuie sa se ceara acordul ptr datele personale ce b
    vor fi puse la dispozitia tertilor

  5. Domn’ ministru’ Tampeanu , te anunt in calitate de parinte si dascal ca nu-mi voi lasa copilul sa participe la acest circ!!!
    Incepi cu matale evaluarea! Cea psihiatrica ,de care ati tot vorbit in ultima vreme.

  6. Asa se rezolva problemele invatamantului. Niste binevoitori si total dezinteresati produc un raport. Se face mega tam tam de parca ar fi vreo noutate. Apare o lege gandita peste noapte si ca prin minune problema e rezolvata. Se mai face o mega evaluare.
    Einstein zicea ca universul si prostia umana sunt infinite, despre primul insa nu era sigur.

    Crede cineva ca dupa mega evaluarea asta vor apare ca prin minune cabinete de logopedie dotate, cabinete dotate pentru profesorii itineranti, o formare de calitate pentru profi, posturi pentru logopezi, psihologi, consilieri si itineranti. Invatamantul va ramane la fel cat este condus de niste incompetenti.

  7. Domnul ministru stie ca salariile profesorilor sunt mici si nu au crescut de mulți ani?
    Si cunoaște faptul ca astăzi profrsorii nu si-au primit salariul?
    Si cunoaște faptul ca in fisa postului cadrelor didactice, 50%sunt activități in afara orelor de curs si in afara corectarii tezelor si testelor de la clase?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce elevii nu au fost evacuați înainte de începerea lucrărilor din internatul din Odorheiu Secuiesc? „Fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta clădirea. Directorul liceului a spus că, dacă ajută, își dă demisia”, susține Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, „fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea”, de aceea elevii nu au fost evacuați înainte de…
Vezi articolul

Pălarie, USR: Redeschiderea şcolilor în format fizic, condiţionată de gradul de vaccinare în localitate / Integrarea datelor din SIIIR cu platforma de vaccinare, pentru a putea calcula rata de vaccinare a colectivităţii şcolare adulte – adăugând aici şi părinţii

Redeschiderea şcolilor în format fizic trebuie condiţionată de gradul de vaccinare în unitatea administrativ teritorială (UAT) şi nu de vaccinarea personalului din şcoală, pentru că acest ultim criteriu riscă fie…
Vezi articolul

România merge mai departe în Technovation Girls 2025: 9 echipe cu 39 de eleve calificate în semifinala mondială / Maria Popescu, manager de program: Tehnologia devine mai bună atunci când e creată cu empatie

România continuă parcursul entuziast în competiția internațională Technovation Girls 2025, unde 9 echipe formate din 39 de eleve au fost selectate pentru semifinalele globale, la evenimentul Regional Pitch Event care…
Vezi articolul

Emilia Șercan, reacție după ce ministrul Bode a anunțat că lucrarea sa de doctorat nu e secretizată. ”Teza lui dr. Bode este digitalizată (…) și poate fi consultată pe un calculator fără acces la internet. Fotografierea ecranului cu prețioasa creație științifică este interzisă”

Jurnalista Emilia Șercan anunță pe pagina sa Facebook că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode poate fi consultată pe un calculator la Biblioteca Națională, însă acesta nu are acces…
Vezi articolul