OFICIAL Orele remediale sunt organizate de școală începând de azi fără să mai ceară acordul inspectoratelor / Orarul acestor cursuri e stabilit de profesor / Plata e de 100 de lei brut/oră

14.381 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare nu mai au niciun cuvânt în decizia școlilor de a organiza ore remediale. Noul ordin de ministru, nr. 3.460/6 martie 2021, care modifică regulile de aplicare a programului “Școala după școală” prevede că “sunt considerate, din oficiu, unități organizatoare, unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi, în înțelesul prezentului ordin, fără a necesita aprobarea inspectoratului școlar”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. Edupedu.ro anunța această măsură în urmă că două zile.

Inspectoratele școlare au fost eliminate din acest proces după ce, potrivit surselor Edupedu.ro, au fost cazuri în care le-ar fi interzis anumitor școli să organizeze aceste ore cu elevii lor.

„Inspectoratele școlare sunt informate cu privire la numărul de elevi eligibili și a grupelor constituite la nivelul unităților de învățământ care fac parte din lista celor care au optat pentru organizarea activităților remediale în cadrul Programului pilot de tip „Școala după școală”. Sunt considerate, din oficiu, unități organizatoare, unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi, în înțelesul prezentului ordin, fără a necesita aprobarea inspectoratului școlar”, prevede ordinul.

Plata revine numai profesorilor, care sunt remunerați cu suma de 100 lei brut/oră inclusiv contribuțiile angajatorului.

Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a copiilor în programul de ore remediale în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni.

„Programul orar al activităților remediale se stabilește, la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora.”

Potrivit calendarului orelor remediale, aceste cursuri încep să se desfășoare în această săptămână. Sunt maximum 12 elevi într-o grupă.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. O inițiativă foarte bună a actualuilui guvern, dar după ce citim criteriile de selecție, adică:

    a) elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitatile educationale desfasurate prin intermediul tehnologiei si al internetului, intrucat nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiaza de conexiune/conexiune fiabila la internet;
    b) elevul se afla in situatie de corigenta la sfarsitul semestrului I al anului scolar 2020-2021 sau are situatia scolara neincheiata la cel putin o disciplina;
    c) elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedita de rezultatele scolare obtinute in semestrul anterior sau la evaluarea initiala de la inceputul semestrului in derulare.

    ne dăm seama că nu se adresează tuturor elevilor.

    Nu toți elevii sunt egali în fațaa ministrului…

  2. Interesant că în județul nostru, Arges, doamna inspector nu ne permite sa mai înscriem copii după 3 martie, spunând că dansa se ghidează după primul ordin, nu după acest ordin venit ulterior…

    1. Vedeți ca nu aveți nevoie de permisiunea nici unei doamne inspector. Părintele depune cerere la secretariat, acesta ii da numar de înregistrare, copilul intra în program de la data de 1 ale lunii următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Daniel David: Gândirea critică trebuie să devină metodă transversală de predare a tuturor disciplinelor, prin programă și trainingul profesorilor / S-ar putea să existe și ca disciplină în oferta pe care o va face ministerul către școli

„Gândirea critică trebuie să devină metodă transversală de predare a tuturor disciplinelor, prin programă și trainingul profesorilor”, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul dezbaterii privind educația media,…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2025. Aproximativ 12.000 de elevi au lipsit de la proba de matematică, la fel ca la limba română / Cinci elevi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze

„La proba de Matematică, desfășurată astăzi, 18 martie, în cadrul simulării EN VIII 2025, au participat, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), circa 161.000 de…
Vezi articolul

Profesorii de matematică pot trimite propuneri de probleme pentru faza județeană a Olimpiadei Naționale până pe 10 februarie, anunță Societatea de Științe Matematice / Calendarul concursurilor și olimpiadelor școlare 2024, încă nepublicat

Profesorii de matematică din țară pot propune probleme pentru fazele Olimpiadei Naționale de Matematică până pe 10 februarie în cazul fazei județene de și până pe 10 martie – pentru…
Vezi articolul