OFICIAL Prelungire până la 30 iunie 2021 a prevederii care acordă părinților zile libere plătite de stat pentru a sta acasă în perioada în care școlile sunt închise și cursurile se desfășoară online

52.909 vizualizări
Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com
Măsura prin care se acordă zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică sunt suspendate, a fost prelungită de la 31 decembrie 2020 până pe 30 iunie 2021. Prelungirea cu 6 luni a acestui termen a fost decisă prin Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.

Actul normativ aprobat în ultima ședință de Guvern a cabinetului Cîțu din anul 2020 prevede modificarea alineatului 1 al articolului 8^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020.

Concret, modificarea este următoarea:

„Prevederile prezentei Ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Reamintim că indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată părinților se plătește de către angajator și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.

Decizia de a prelungi această prevedere vine în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile nu vor fi redeschise fizic pe 11 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanța de iarnă.

Vezi aici Calendarul anului școlar 2020-2021 în format printabil

Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


15 comments
  1. Buna ziua
    Situatia mea este urmatoarea:sotia internata cu covid,soacra internata cu covid socrul internat cu covid iar eu iesit din carantina impreuna cu un baietel de 11 si 8 luni…nu mai am cu cine sa-l las acasa pe tot parcursul zilei cat ar trebui sa fiu la servici pana iese macar cineva din spital iarasta se v-a intampla abia pe data de 1-2 ale lunii urmatoare adica aprilie…ce pot face legal sa stau cu juniorul acasa?
    va multumesc

  2. Bună ziua! Legea este valabilă și pentru copil cu dosar C.E.S., nu se descurcă la scoala online. Pot sa mi bag concediu cu 75% ?Tin sa precizez ca sunt o mamă singura si am două locuri de muncă. Va mulțumesc pentru raspuns.

  3. Si pentru familiile monoparentale care lucreaza in sanatate se mentine aberația care prevede ca nu sa dau 75% pt părinți ci se dau numai zile libere?

  4. Se da doar cu acordul angajaturului?

  5. Va rog sami spuneti daca e pentru toti aia 75 la 100….eu lucrez la lidl depozit si misa spus ca doar daca vrea angajatorul imi da concediu de 75 la 100….tinand cont ca am 2 copii de 3 si de 6…ce pot face in felul asta

    1. Art. 2, al. (5) din O.U.G. nr. 147/2020 actualizata, spune: „Angajatorul este obligat sa acorde zilele libere daca angajatul solicita acest drept in baza prevedeilor prezentei ordonante”.
      Exista si exceptii de la ceea ce s-a enuntat mai sus, dar nu pare ca va incadrati la acestea.
      Totodata, mentionez ca cererea trebuie sa fie acoperita de o situatie reala de limitare sau suspendare a activitatilor didactice care presupun prezenta efectiva a copiilor in unitatile de invatamant si in unitatile de educatie timpurie anteprescolara.

  6. Si daca esti pfa cine te plateste? Daca etsi patron? Nimeni!

  7. Cu regret am vazut pe niste posturi tv un parlamentar nascut in 1987 care doreste intoarcerea Romaniei la anul nasterii sale.

  8. Preocuparea USR nu este pentru educatie, ci pentru schimbarea celor care il critica pe El lider maximo. Si uite-asa revine dictatura.

  9. Cand gatati cu isteria CORONAVIRUS? Ne, ati infricat, inspaimantat v, ati batut joc de psihicul oamenilor, dar mai ales al copiilor…….. De, a lungul existentei , au mai existat pandemii si virusi, dar nicicand viata nu a fost oprita in loc. Nu ucide virusul ci experimentele cu asa zise antivirale gen KALETRA, care nici nu are indicatie decat ptr HIV, daca aveti curiozitatea sa cititi un prospect unde sunt explicate efectele adverse!!!!

    1. Ei si daca angajatorul nu este de acord sa iti dea zilele libere , ? Atunci cum facem cu copii? Mai ales ca avem contracte pe perioada determinata ? E clar ca nu va mai fii prelungit daca stau acasa cu copilul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspecția specială

Consfătuirile naționale pe discipline școlare au loc online, în perioada 1-30 septembrie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Lista disciplinelor și planificarea acestora

În anul școlar 2024-2025, consfătuirile naționale pe discipline școlare se vor organiza online, potrivit unei document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre a adresa Ministerului Educației…
Vezi articolul

Ziua Națională a Franței: Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, parada militară va fi înlocuită de o ceremonie dedicată personalului civil și militar mobilizat în pandemia COVID-19

Data de 14 iulie marchează ziua națională a Franței. Într-o declarație emisă pe 24 Iunie, Ambasadorul Franței în România, Michele Aramis – a evidențiat caracterul excepțional al serbării naționale, care…
Vezi articolul

Mathias Corvinus Collegium, organizație educațională asociată guvernului Orban, cu activități și în România, nu operează ca parte a sistemului național de învățământ sau ca furnizoare de educație după sisteme străine, precizează Ministerul Educației / Concursurile sale, inclusiv unul istoric în curs de desfășurare, nu sunt recunoscute sau susținute de minister

Mathias Corvinus Collegium (MCC), organizație educațională din Ungaria apropiată guvernului Viktor Orban și care desfășoară și în România o serie de activități care îi vizează pe elevi și studenți, nu…
Vezi articolul

Au revenit atacurile cu linkuri ce au mesaje-capcană de tipul „tu ești în video”, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Accesarea linkului poate duce la pierderea contului pe Facebook

Au revenit atacurile cu linkuri malițioase care se propagă prin intermediul mesajelor pe rețelele de socializare, a anunțat într-o postare Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Este vorba despre mesaje-capcană cu…
Vezi articolul