OFICIAL Prelungire până la 30 iunie 2021 a prevederii care acordă părinților zile libere plătite de stat pentru a sta acasă în perioada în care școlile sunt închise și cursurile se desfășoară online

[jp_post_view]
Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com
Măsura prin care se acordă zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică sunt suspendate, a fost prelungită de la 31 decembrie 2020 până pe 30 iunie 2021. Prelungirea cu 6 luni a acestui termen a fost decisă prin Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.

Actul normativ aprobat în ultima ședință de Guvern a cabinetului Cîțu din anul 2020 prevede modificarea alineatului 1 al articolului 8^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020.

Concret, modificarea este următoarea:

„Prevederile prezentei Ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Reamintim că indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată părinților se plătește de către angajator și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.

Decizia de a prelungi această prevedere vine în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile nu vor fi redeschise fizic pe 11 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanța de iarnă.

Vezi aici Calendarul anului școlar 2020-2021 în format printabil

Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


15 comments
  1. Buna ziua
    Situatia mea este urmatoarea:sotia internata cu covid,soacra internata cu covid socrul internat cu covid iar eu iesit din carantina impreuna cu un baietel de 11 si 8 luni…nu mai am cu cine sa-l las acasa pe tot parcursul zilei cat ar trebui sa fiu la servici pana iese macar cineva din spital iarasta se v-a intampla abia pe data de 1-2 ale lunii urmatoare adica aprilie…ce pot face legal sa stau cu juniorul acasa?
    va multumesc

  2. Bună ziua! Legea este valabilă și pentru copil cu dosar C.E.S., nu se descurcă la scoala online. Pot sa mi bag concediu cu 75% ?Tin sa precizez ca sunt o mamă singura si am două locuri de muncă. Va mulțumesc pentru raspuns.

  3. Si pentru familiile monoparentale care lucreaza in sanatate se mentine aberația care prevede ca nu sa dau 75% pt părinți ci se dau numai zile libere?

  4. Va rog sami spuneti daca e pentru toti aia 75 la 100….eu lucrez la lidl depozit si misa spus ca doar daca vrea angajatorul imi da concediu de 75 la 100….tinand cont ca am 2 copii de 3 si de 6…ce pot face in felul asta

    1. Art. 2, al. (5) din O.U.G. nr. 147/2020 actualizata, spune: „Angajatorul este obligat sa acorde zilele libere daca angajatul solicita acest drept in baza prevedeilor prezentei ordonante”.
      Exista si exceptii de la ceea ce s-a enuntat mai sus, dar nu pare ca va incadrati la acestea.
      Totodata, mentionez ca cererea trebuie sa fie acoperita de o situatie reala de limitare sau suspendare a activitatilor didactice care presupun prezenta efectiva a copiilor in unitatile de invatamant si in unitatile de educatie timpurie anteprescolara.

  5. Cu regret am vazut pe niste posturi tv un parlamentar nascut in 1987 care doreste intoarcerea Romaniei la anul nasterii sale.

  6. Preocuparea USR nu este pentru educatie, ci pentru schimbarea celor care il critica pe El lider maximo. Si uite-asa revine dictatura.

  7. Cand gatati cu isteria CORONAVIRUS? Ne, ati infricat, inspaimantat v, ati batut joc de psihicul oamenilor, dar mai ales al copiilor…….. De, a lungul existentei , au mai existat pandemii si virusi, dar nicicand viata nu a fost oprita in loc. Nu ucide virusul ci experimentele cu asa zise antivirale gen KALETRA, care nici nu are indicatie decat ptr HIV, daca aveti curiozitatea sa cititi un prospect unde sunt explicate efectele adverse!!!!

    1. Ei si daca angajatorul nu este de acord sa iti dea zilele libere , ? Atunci cum facem cu copii? Mai ales ca avem contracte pe perioada determinata ? E clar ca nu va mai fii prelungit daca stau acasa cu copilul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

1 decembrie, Ziua națională a României. Lista muzeelor din București și din țară cu acces gratuit și programul: de la evenimente pentru copii la Muzeul Satului și Muzeul Național de Artă Contemporană, la vizite gratuite la castelele Peleș și Pelișor

Ministerul Culturii a publicat lista muzeelor pe care le puteți vizita gratuit de 1 decembrie 2023, cu ocazia Zilei Naționale a României, sub deviza „Ziua Națională la Muzeu”. În București…
Vezi articolul

Cristian Păun, profesor la ASE București: UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari. Îi urmăm noi, foarte curând / Abia aştept să aud vaietele extremiştilor din Diaspora când stau în trafic că nu au autostrăzi

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, atrage atenţia asupra situaţiei în care se află implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, el estimând…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Noutăți legate de afișarea informațiilor în statul de plată tipărit pentru persoanele cu mai multe încadrări

În aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată afișarea informațiilor în statul de plată tipărit pentru persoanele cu mai multe încadrări, potrivit unui document trimis…
Vezi articolul